https://blog.revistaderecenzii.com/

Eu nu ştiu ce poate să fie
Că-mi sună mereu în urechi
Cu veşnica-i melancolie
Un basm din zilele vechi.

Se-ntunecă fără de veste,
Lin apele Rinului curg,
Şi cresc ale munţilor creste
Măreţ strălucind în amurg.

Pe stâncă un chip de femeie
S-arată din negură blând,
Brăţara-i de aur scânteie,
Ea-şi piaptănă părul cântând.

Ea-şi piaptănă părul şi cântă
Un cântec de vrajă al ei;
Te farmecă şi te-nspăimântă
Cântarea frumoasei femei!

Pescarul, nebun, se repede
Cu luntrea lui mică şi, dus,
Nici valuri, nici stâncă nu vede,
El caută numai în sus.

Vâltoarea-l izbeşte de coasta
Stâncoasă, şi moare-necat:
Loreley a făcut-o aceasta
Cu viersul ei fermecat.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/heinrich-heine-loreley-poezie-id-6712/

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată ca niciodată etc.

A fost odată un împărat. Acest împărat avea trei fete. Rămânând văduv, toată dragostea lui el și-o aruncase asupra fetelor. Ele mărindu-se și văzând sârguința ce punea părintele lor ca să le crească pe ele, să le învețe și să le păzească de orice răutăți și bântuieli, se sileau și ele din toată puterea lor ca să-l facă să uite mâhnirea ce-l coprinsese pentru moartea mumei lor.

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată ca niciodată etc.

A fost odată un împărat. El avea trei feciori. Când fu la ceasul morții, își chemă feciorii și le zise:

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cică niște cronicari

Duceau lipsă de șalvari.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Steaua era pe sfârșite,
stingerea sunase și ea,
cerurile deschise cântau.
Ce știau despre stingere
cerurile,
ce știau
de lacrimi amare ?
Ce știe
Primăvara
de lăcrămioare ?

https://blog.revistaderecenzii.com/

Esti aduse la masă și trecu cu castronul fumegînd în dosul doamnei Cornoiu. Aceasta luă farfuria dinaintea soțului, explicînd unguroaicei angajate de curînd, care clătina din cap zîmbind cu aer știutor :

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cuprins

https://blog.revistaderecenzii.com/

Acum în tipografii mașinile dorm ca niște pești uriași
Prin ferestrele înalte noaptea își scutură sacii cu făină albastră
Și curelele stau nemișcate ca niște panglici ale tăcerii
Noaptea a pus lacătul ei nevăzut peste roțile care au vânturat glasul veacului
Noaptea a neclintit aceste batoze ale gândului
A legat în căpițe grâul pentru legănarea ochiului
A oprit împreunarea literelor fulgerând ca solzii
Și toată sala mașinilor e un muzeu cu monștri marini
Cu un brâu sulul de hârtie pentru cingătoarea visului
Visul atinge cu o melodie urechea frunzelor
Și, pupile, rotativele se dilată în orbita nopților.

https://blog.revistaderecenzii.com/

O fată oarecare, cu nasul cam pe sus,
Credea că i se cade să iee un bărbat
Și tinerel și chipeș și bun și dezghețat,
Nici, prea zuliar, nici rece; și-afar’de câte-am spus
Voia fetița noastră să aibă și-avuție

https://blog.revistaderecenzii.com/

Vipera

Dacă pure iubiri lăudate-n respect
Te înşală în gânduri şi în ochii tăi mari,
Nu ating niciun punct din vreo cută, perfect –
Păzesc visu-ţi cucernic, prea-curat, de cleştar.