https://blog.revistaderecenzii.com/
De roze e beată grădina
Cu tot ce se află-mprejur
E beat și cerescul azur,
Și zâzâie, beată, albina.
Se clatină parcă lumina,
Un tunet e simplu murmur. –
De roze e beată grădina
Cu tot ce se află-mprejur.
Dar iată… — A mea nu e vina… –
Chiar eu, în gentil trubadur,
Visând, lângă-al apei susur,
Mă schimb, așteptându-mi regina… –
De roze e beată grădina.
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Rondelul_beat_de_roze
https://blog.revistaderecenzii.com/
Văl de brumă argintie
Mi-a împodobit grădina
Firelor de lămâiţă
Li se uscă rădăcina.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Mari roze bogate și grele
Abia mai pot capul să-și țină
De luxul ce poartă pe ele,
Scăldate-n albastra lumină.
Miresme plutesc prin grădină,
Iar roua deșiră mărgele
Pe roze bogate și grele,
Ce-abia mai pot capul să-și țină.
Avântul simțirilor mele
Mă duce-ntr-o sferă senină
De ceața lumeștilor rele,
În care, pe frunte-mi se-nclină
Mari roze bogate și grele.
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Rondelul_marilor_roze
https://blog.revistaderecenzii.com/
Într-o urâtă dimineață, pe la sfârșitul lui noiemvrie — ploaie, ninsoare, vifor, să nu scoți un câne afară din bordei — chem pe cel mai încercat colaborator al Revoltei naționale și-i zic:
— Stimate domnule Caracudi, dumneata, care de atâta timp ne-ai dat ca reporter dovezi de strălucită imaginație, ești designat să faci ziarului nostru un important serviciu.
Continuă să citești
— Domnule, îmi zisese părintele Ghermănuță la plecare, nu era rău să mai fi zăbovit d-voastră câteva zile la noi, că-i tocmai la primenitul luminii și vremea poate să se schimbe; și de v-a apuca ploaia-n pădure, apoi are să vă fie greu de tot; și, mai ales, cum nu cunoașteți d-voastră drumul, se poate întâmpla să rătăciți, că potecile se taie și se-ncrucișează între ele, de nu le mai dai de capăt.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
…Și, o bucată de vreme, botul ascuțit al babei, cu mustețile lui sure și lungi, și gușa noduroasă a Aniței, cu fanfara ei cu tot, stăpâniră îngrozita mea închipuire; cum însă eram silit de răcoarea și umezeala dimineții, îmi aruncasem peste umeri mantaua mea imensă, de sub ale cărei poale lungi și răsfirate împrejur, cel mult dacă se mai iveau spre afară urechile mici, drepte și ascuțite și botul negru și fin al Pisicuței…
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Domnișoarei Zoe Vladoyanu
Astfel: fiindcă apogeul la care sufletul atinge
Când poartă cântece-ntre aripi dă naștere la răzvrătiri,
Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge
Și muzele că vor rămâne amăgitoare năluciri?
https://blog.revistaderecenzii.com/
… A doua zi, dimineață, când porțile ce străjuiau intrarea din câmp în ograda Floricăi se închiseră, scrâșnind în urma mea cu neunse și hrentuite încheieturi de fier ruginit, mi se păru că ceva ascuțit mă înțeapă în suflet, sau ceva greu și înalt îmi cade pe spate, și că răsuna a sec din lumea aceasta tocmai în lumea cealaltă!…
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
O, da! Te voi cuprinde-n braţe!
De-atât noroc nemăsurat
Tresare inima-mi şi creşte
La gândul ăsta minunat.
O, da! Te voi cuprinde-n braţe!
Mă joc cu părul tău bălai,
Căpşorul drag mi-l laşi pe umăr
Şi ore-ntregi cuminte stai.
O, da! Te voi cuprinde-n braţe!
În adevăr se schimbă visul
Şi pe pământ mă-mbie soarta
Să gust aievea paradisul.
O, sfinte Toma! Nu pot crede
Şi mă-ndoiesc de toate cele,
Atât cât degetul n-oi pune
În rana fericirii mele.
https://blog.revistaderecenzii.com/
De astă dată, mă hotărâi să plec călare și, fiindcă era asupra iarmarocului de la Duminica Mare, rugai pe prietenul meu Tasache Crăcăuanu, cel mai vestit hipolog sau, mai bine zis, geambaș de pe vremuri, să-mi închipuie un cal potrivit pungii mele și țintei ce urmăream. Astfel, spre seara mai sus-pomenitei sfinte duminici, numai ce-l văd pe Tasache al meu intrând în ogradă și ducând de dârlogi un soi de dihanie, pe care cu un prisos de bunăvoință ai fi putut-o lua drept cal.
Continuă să citești