DE ZIUA TATĂLUI
(17 iunie)
Chiar într-o zi mai specială, ca cea dedicată tatălui, nu-i putem privi chipul desprins din locul ce-l ocupă alături de mama, asemenea unei unităţi. Ca şi mama, pentru mulţi chiar în aceeaşi măsură, tatăl îmbracă în lumină şi căldură întreaga noastră fiinţă. El are un loc inconfundabil în viața noastră întruchipat din emoţie şi iubire şi învăluit în admiraţie şi respect. E o iubire venită din adânc, din ADN-ul nostru, o iubire de esenţă nepământeană. Ne naştem din dragoste şi traim cu această nevoie de dragoste. Aşa ne-a plămădit Creatorul vieţii şi aşa ne trimite în această lume, păstrând-o chiar şi dincolo de graniţele ei, căci dragostea fiind de esenţă divină, e nemuritoare. Ea îşi face simţită prezenţa chiar din cea mai fragedă vârstă. Copilul venit pe lume, crescut şi îngrijit de părinţi ca pe lumina ochilor, are faţa luminoasă, cu zâmbetul lui umple casa de fericire imposibil de tălmacit în cuvinte.
