Mihai Uţă: Cum ni se adresează Maimonide

de Ştefan Vlăduţescu

În cadrul proiectului său de recuperare şi promovare a valorilor filosofiei româneşti, dr. Adrian Michiduţă retipăreşte ediţia princeps a monografiei din 1935 lui Mihai Uţă dedicată lui Mose Maimonide. Cartea (Mihai Uţă, „Mose Maimonide”, Craiova, Editura Aius, 2011) se constituie într-o ediţie critică şi se bucură de un pertinent studiu introductiv, de note şi bibliografie întocmite de editor. Iniţial, Mihai Uţă publică în două numere succesive din revista „Atheneum”, 3 şi 4, din 1935, două studii „Maimonide” şi „Filosofia lui Maimonide”. În acelaşi an, întrucât se împlineau 800 de ani de la naşterea lui Mose Maimonide (1135-1204), el conexează şi completează articolele, tipărindu-le drept studiu, la Editura Alexandru Pasere.

Continuă să citești →

Radiografia unei zile de mai, de Cristian Meleșteu, Editura Cartea Românească, București, 2012, 204 p.

(…) Cristian Meleșteu se apropie de Marin Preda prin realismul crud, de Fănuș Neagu prin fantasticul și metafora autentice și de Nicolae Velea prin crearea de situații-șoc sau situații „sucite”. Dar tânărul prozator, care ține sigur și singur condeiul în mână, demonstrează pe tot parcursul acțiunii că e stăpân și este el însuși. Ion Lică-Vulpești

Radiografia unei zile de mai e o carte bizară (al cărei final nu-l anticipezi) întrucât nu se poate măsura cu instrumentele teoriei literare, nu se încadrează în categoriile studiate, poate fi o cronică: politică, a unui eveniment excepțional, a lumii afacerilor, a unor experiențe erotice sau sexuale. Pentru a scrie, în ziua de azi, într-o perioadă a tranziției, trebuie să scrii despre altceva sau să scrii altcumva. Și, spre fericirea noastră, a cititorilor, Cristian Meleșteu știe foarte bine să facă acest lucru. Marin Ioniță

Ştefan Vlăduţescu: Magia comunicării

de Mirela Teodorescu

Ştefan Vlăduţescu este un exeget în comunicare cu mai multe cărţi publicate în acest domeniu, fiind atras de diversitatea aspectelor oferite de acest segment al stiinţei, în care se întrepătrund noţiuni de sociologie, psihologie, filosofie, filologie, jurnalism, relatii publice, informatică, matematică, stăpânindu-le  cu multă îndemânare în volumul “Concepte şi notiuni de comunicare şi teoria mesajului” (Craiova, Editura Sitech, 2009). “În primă instanţă, lumea noastră este una a aparenţelor de adevăr. Situaţia gnoseologică umană fundamentală este următoarea: în fiecare moment prin convicţiune (convingere veritabilă) sau persuasiune (convingere abuziv indusă) spiritul alege ceea ce e adevărat din ceea ce pare adevărat” (p.169).

Continuă să citești →

Norman Manea: Elementele formulei existenţiale

                                                                            de Ştefan Vlăduţescu

Al zecelea factor de formulă existenţială îl regăsim, în conexiune cu ceea ce am numit „determinarea demnă”. El constă într-o revoltă controlată ce nu s-a dorit învingătoare şi chiar prin aceasta învingătoare este: „Ăsta sunt eu. Norman, fiul lui Marcu Manea” (p. 188). I. Ca un făcut pare să fi fost întâlnirea cu evaluările şi experienţele rafinate reflexiv de Norman Manea în conversaţia specializată şi de înaltă altitudine pe care acesta o poartă cu Edward Kanterian în „Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian” (Iaşi, Editura Polirom, 2010). Fundamentul bi-axial al acestui contact aparent predestinat constă, pe de o parte, într-o convergenţă experienţială generată de două evenimente similare şi, pe de alta, într-un fel de prefigurare a lecturii prezente de una realmente deschizătoare, de cu ani în urmă.

Continuă să citești →

Şerban Tomşa: O parabolă a ratării

de Ştefan Vlăduţescu

Un aer septentrional înglobează şi, totodată, ţine cuplat mecanismul de funcţionare al romanului fantastic de tip parabolă care este „Gheţarul” de Şerban Tomşa (Bucureşti, Cartea Românească, 2009). Cartea se înscrie în linia unor naraţiuni precum „Deşertul tătarilor” (de Dino Buzzati), „La poalele vulcanului” (de Malcom Lowry). Mai mult, mesajul romanesc se sprijină pe un pericol iminent (în „La poalele vulcanului”, ameninţarea o reprezintă un vulcan, iar în „Deşertul tătarilor”, presiunea o constituie ineluctabilul atac al tătarilor). Modelul îl regăsim în parabolele biblice: parabola fiului risipitor, parabola seminţei etc. Generic, naraţiunea are sens şi mesaj unitar. Ea închipuie o secvenţă coerentă din viaţa cotidiană ce poartă semnificaţii pe care nu le pot descifra decât iniţiaţii sau care sunt dezvăluite de personaje. Cheia o constituie măreţia eşecului, a ratării. De astfel, Dino Buzzati este amintit de Şerban Tomşa în două rânduri: o dată ca fiind „cel mai demenţial scriitor” (p. 319) şi a doua oară ca lectură utilă pentru depresivi (p. 353).

Continuă să citești →

Simona-Grazia Dima: Străfulgerări metafizice

de Ştefan Vlăduţescu

Volumul „La ora fulgerului” (Cluj-Napoca, Editura Limes, 2009) reprezintă o întâmplare fastă, prefigurată, presimţită şi, pe de altă parte, cuvenită în destinul liricii Simonei-Grazia Dima. Din portativul meticulos inscripţionat ca viziune, atent configurat tematic şi scrupulos supravegheat ca tonalitate al cărţilor anterioare („Ecuaţie liniştită”, „Dimineţile gândului”, „Scara lui Iacob”, „Noaptea romană”), se urcă spre metafizic. Universul liric capătă conştiinţă metafizică. Onticul devine ontologic. Lumea este aceeaşi şi la fel văzută, în structurarea ei la nivelul esenţelor, dar ceea ce era „străfulgerare” (Mircea Mihăieş, 1990) în „Dimineţile gândului” ajunge să fie moment de fulger – „acută actualitate” („Actualitate”, p. 69).

Continuă să citești →

Raportul estetică/poetică la Adriano Tilgher şi Luigi Pareyson

                                                                  de Ştefan Vlăduţescu

Adriano Tilgher este unul dintre esteticienii şi poeticienii de mare rezonanţă în al patrulea deceniu al secolului XX, Estetica sa, ediţia a doua în 1935, este dată de G. Călinescu ca una dintre cărţile fundamentale în bibliografia cărţii Principii de estetică (1939). Tilgher este acela care lansează conceptul de estetică implicită, în cartea sa Studi di poetica (Roma, Piazza Madama, 1934): „Cine studiază esteticile artiştilor este obligat să facă o distincţie despre care nu întodeauna criticii au o conştiinţă clară şi netă. Există o estetică, implicită în opera de artă a fiecărui artist cu adevărat demn de acest nume, difuză în corpul operei de artă ca inima într-un organism, sângele şi venele acestuia. Este o estetică ce este suma a ceea ce artistul are mai mult sau mai puţin clar, mai mult sau mai puţin gândit asupra naturii şi a procedeelor artei. Există şi o estetică explicită, clar şi direct exprimată. Nu întodeauna cele două coincid: este rară coincidenţa perfectă. De obicei la artiştii de respiraţie amplă cele două estetici tind să coincidă, dacă nu chiar coincid efectiv întru totul” (Tilgher A., 1934, pp. 229-230).

Continuă să citești →

Flaviu George Predescu: Metafora vieţii-carte

                                                                                                          de Ştefan Vlăduţescu

Faptul că prin volumul „Răsfoindu-mi adolescenţa”(Bucureşti, Editura Shik, 2011), Flaviu George Predescu reuşeşte ca într-un timbru nou să dea dea curs dificilei metafore genitivale de „carte a vieţii” (carte-viaţă), reprezintă unul dintre indicatorii unei viitoare recognoscibile voci în lirica românească. Sub implicatura poetică principială se dezvoltă o tematică meditativă: neliniştile şi interogaţiile adolescenţei, cristalizarea iubirii, despărţirea, timpul, casa pustie şi necunoscutul. Cartea vieţii capătă contur nu ca un dat, ci ca un construct. Ea se constituie din trăiri şi amintiri, stări de spirit, imagini şi reacţii. Existenţa se scrie prin acte, fapte şi evenimente: „Mai dăm o pagină / Din cartea vieţii noastre / Şi nu ştim ce-o să scrie / Nu avem cum …” („Pagină”). O altă faţă a necunoscutului, dincolo de transformarea prezentului în cunoaştere, o identificăm în durată: „Cine ştie câte pagini / Va avea cartea vieţii ce-o trăim” („Pagină”).

Continuă să citești →

Marian Victor Buciu: O privire critică metodică şi radicală

                                                                           de Ştefan Vlăduţescu

I. Mai mult decât oricare dintre domeniile realului, literatura ca reper concret ne este dată deja interpretată. Orice lector se află sub dubla apăsare a lucrului deja interpretat. Este vorba, pe de o parte, de presiunea exercitată de o teorie care îl precedă. Acţionează, pe de altă parte, lecţia majoră a conformismului care securizează valorile trecutului şi inhibă revizuirea. Sub o astfel de perspectivă implicită se înscrie şi „Panorama literaturii române în secolul XX. II Proza” (partea întâi)” (Craiova, Scrisul Românesc, 2009), a reputatului profesor universitar craiovean Marian Victor Buciu.

Continuă să citești →