https://blog.revistaderecenzii.com

În gara Burdea, posomorâtă și singuratică în mijlocul câmpiei, pe linia Costești-Roșiori, aștepta brișca galbenă, cunoscută, de la Amara. Când opri trenul, un băiețandru se repezi la vagonul în ușa căruia se arătase Grigore Iuga, strânse bagajele și le duse la trăsură. Vizitiul Ichim, bătrân și sfătos, ținea strâns din hățuri pe cei doi telegari neastâmpărați, care-și rodeau zăbalele și scormoneau cu copitele pietrișul.

https://blog.revistaderecenzii.com

Cartea I

De-a Omului primă nesupunere, și fructul
Acelui interzis copac al cărui gust de moarte
Aduse moarte în Lume, și tot necazul nostru,
Cu dorul Edenului, până un Om mai înalt
Ne readuse, redând tronul de har,

https://blog.revistaderecenzii.com

— Dumneavoastră nu cunoașteți țăranul român, dacă vorbiți așa! Ori îl cunoașteți din cărți și din discursuri, și atunci e mai trist, fiindcă vi-l închipuiți martir, când în realitate e numai rău, și prost, și leneș!

Ilie Rogojinaru sfârși, gâfâind de convingere. Își șterse chelia sfătoasă cu o batistă mare tărcată și își smuci mustața groasă, pleoștită, din care câteva fire i se încurcaseră, supărându-l, în colțurile gurii. Era arendașul moșiei Olena-Dolj. Slăninos și burtos, cu gât de taur și capul rotund, avea niște ochi căprui săltăreți și o figură jovială, parcă pornită mereu numai spre bucurii.

https://blog.revistaderecenzii.com

Auzeam, de parcă n-aveam Ureche
Până ce un Cuvânt Vital
Făcu tot drumul de la Viață la mine
Și-atunci am știut c-auzeam.

Vedeam, de parcă Ochiul mi-era
Un altul, până ce-n Lucru –
Ce știu azi c-a fost Lumina, căci ea
Îmbrăcă – intră – înlăuntru.