https://blog.revistaderecenzii.com

Un vulpoi coprins de boală,
La putere foarte prost,
Însă învățat în școală,
Logica știind de rost,
Făcu plan ca să vorbească
Și să predice-n pustii;
Se silea să dovedească,
C-un stil dulce, vorbe mii,
Că cu o simplicitate
Și cu traiul cel cinstit,
Cu năravuri lăudate,
E oricine fericit;
C-astă lume desfrînată
Totdauna ne-amăgește,
Fără a ne da vrodată
Cîte ne făgăduiește.
Dar la buna-i predicare
Nimini nu da ascultare.

https://blog.revistaderecenzii.com

Cînd pisica nu-i acasă…

Doarme dus sfînt’ Niculae
În vestminte argintii,
Dar ce colb e în odaie
Și ce zarvă de copii !

Au rămas stăpîni în casă,
Toată lumea e a lor !
Unu-i cocoțat pe masă,
Altul joacă-ntr-un picior.

https://blog.revistaderecenzii.com

Aură scumpă ce pieptu-mi poartă,
Nume prea dulce ce glăsuiesc.
Și buza-mi, limba-mi se-nsuflețesc,
A vieții mele senina soartă!

Soție bună, îngerul meu,
Tovarăș vecinic, ce-o sfântă lege
Prin vecinici noduri vru să ne lege,
Din doi să facă un singur eu;

https://blog.revistaderecenzii.com

Catîrul unui părinte
Cu proastele lui cuvinte
     Noblețea își lăuda,
Zicînd fără încetare
Că de o virtute mare
     Exempluri mumă-sa da,
Că ea a fost la războaie,
Că la cutare bătaie
     Singură a biruit,
Și că l-a ei privire,
Oricare om cu simțire
     De tot rămînea uimit;
De aceea se cuvine
Oamenii să i se-nchine,
     Domnul catîr socotea;
Și uitînd a sa rea stare,
Părinteasca naintare
     La lumină tot scotea.
Dar cum se sfîrși noblețea?
Cînd îi veni bătrînețea.
     La rîșniță el fu pus,
Unde, prost, în scăpătare,
De tatăl său, măgar mare,
     El aminte și-a adus.

(Ed. 1832)