https://blog.revistaderecenzii.com

„Este regretabil faptul că nu dispunem de un cuvînt mai precis decît acela de „religie” prin care să numim experienţa sacrului. Termenul are o istorie îndelungată, deşi întrucîtva limitată din punct de vedere cultural. Ne putem întreba dacă poate fi el aplicat fără discriminare Orientului Apropiat antic, iudaismului, creştinismului şi islamului sau hinduismului, budismului şi confu- cianismului, precum şi popoarelor asa zis primi- tive. Dar este poate prea tîrziu să căutăm alt cuvînt şi „religie” poate fi încă un termen util cu condiţia să ne amintim mereu că el nu implică necesarmente credinţa într-un Dumnezeu, în zei sau în spirite, ci se referă la experienţa sacrului si prin urmare are legătură cu ideile de fiinţă, sens si adevăr. 

https://blog.revistaderecenzii.com

Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire, lumea-ntreagă.
Merge, merge, se tot duce,
Spre pieire au pornit,
Zi ce merge, rău ne-aduce
Rău, tot rău, fără sfârşit.

https://blog.revistaderecenzii.com

Ora serii e cea care-şi lasă
sângele desfăşurat peste munţi.

Cineva în această oră suferă ;
o femeie-şi pierde, nedumerită,
în această înserare, pieptul
zdrobit în strângere bărbătească.

https://blog.revistaderecenzii.com

Poate că la starea sufletească ce mă cuprinde când intru în curtea palatului de la Cotroceni, contribue și amintirea neuitatei nenorociri ce au trebuit să sufere odinioară Suveranii noștri acolo; îmi pare, poate, că, din atâtea lacrimi ce s-au vărsat în acele locuri, iese încă o exalare amară, dar, când nici nu bănuiam că zidurile acestea erau menite să încapă iar atâta spaimă, priveliștea lor îmi pricinuia un fel de neînțeleasă neplăcere.

https://blog.revistaderecenzii.com

Cu fruntea în mână, dorind de tine,
ascult povestea trecutului,
în toamna asta, în care au murit gherghine,
și a rămas mireasma lutului.

Văd și acum vorbele zburate,
ca un roi de fluturi.
(În surâsuri curate,
le mai fluturi?)

https://blog.revistaderecenzii.com

Într-o seară de noiembrie (în împrejurări pe care ar fi prea lung să le povestesc aici) am găsit la Paris, pe podul Mirabeau, un carnet cu coperți negre, lucioase, de mușama, ca acelea în care obișnuiesc băcanii să-și țină socotelile. Erau exact 126 de pagini – hârtie comercială – scrise mărunt, regulat, fără ștersături. Lectură curioasă, obositoare pe alocuri, pasagii obscure, notații ce îmi erau străine, ba chiar absolut opuse.