https://blog.revistaderecenzii.com

Dorul meu zboară spre tine, iubită,
porumbel călător spre țările primăverii.
În cetatea asta neagră, prăfuită,
abia înfloriți, s-au scuturat merii.

Trec zilele ca oamenii rătăciți pe stradă
în umbra caselor de mult întunecate.
Aici numai la înmormântări e paradă,
iar fetele sunt urâte toate, toate!

Nici nu mai cred – gândul de-acum
să-ți mai ajungă sub albastrele priviri:
aici chiar albatrosul cerului e înecat de fum
și bântuie moartea printre trandafiri.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/adrian-maniu

https://blog.revistaderecenzii.com

Deși nu anunțase pe nimeni, privi pe peron în toate părțile, ca și cum ar căuta pe cineva.

— Bine ai venit, coane, bine ai venit, auzi din spate o voce groasă.

Se întoarse. Ștergându-și chelia de nădușală, un om se apropia de dânsul cu mișcări greoaie. Nu-și aduse aminte cine era.

— Se vede că nu mă mai recunoști, coane, făcu celălalt oarecum jignit.

https://blog.revistaderecenzii.com

Am fost deunăzi la Westminster Abbey, pan­teonul Angliei. Cum intri, la fund, în partea închinată mai mult scriitorilor, e o lespede cu inscripția :Charles DickensNăscut 7 Februarie 1812, mort 9 Iunie 1870

Coroane se vedeau împrejur. Una, din foi de laur, trimeasă de un domn și doamnă, avea pe o hârtie cuvintele:

https://blog.revistaderecenzii.com

Între noi literații, se vorbește foarte adesea despre Bene-Merenti. Unii doresc să-l aibă, alții nu, ba chiar propagă cu mai mult sau mai puțin spirit un dispreț suveran pentru o așa copilărească dorință, în genere — se brodează, cu sarcasm, sau mai bine cu parapon, pe tema lipsei de merit a multor dintre medaliați și pe meritele patente ale celor ce n-au obținut încă această medalie.

https://blog.revistaderecenzii.com

Deși nu anunțase pe nimeni, privi pe peron în toate părțile, ca și cum ar căuta pe cineva.

— Bine ai venit, coane, bine ai venit, auzi din spate o voce groasă.

Se întoarse. Ștergându-și chelia de nădușală, un om se apropia de dânsul cu mișcări greoaie. Nu-și aduse aminte cine era.

https://blog.revistaderecenzii.com

Credeam că suntem înțeleși în veșnicie,
înlăturând cuvintele de alții mințite,
schimbând în sărutare sufletele alipite,
chiar suferința întregind o sfântă bucurie.

Sortiți a fi legați din alte vieți,
ne-apropiase peste lume o simțire mai firească,
în mine zâmbetul tău trebuie să înflorească,
amurg îngenuncheasem albei dimineți.

Mâinile până-n inimă au mângâiat.
Privirea în privirea ta oglindea dorul.
Îmi erai liniștea și iți trăiam fiorul,
miruind fruntea – într-un gând curat.

De mult în tine dragostea s-a stins, pe când în mine crește…
Mormânt îi sapă depărtarea și tăcerea.
Dar tot mai binecuvantez neagră durerea.
Când nu-ți mai sunt, în sufletu-mi făptura ta se veșnicește.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/adrian