https://blog.revistaderecenzii.com

Rubin în frunze s-a prelins.
Apoi fu iazul vast și mut.
Poala pădurii-a așternut
Pete-albăstriui și praf brun stins.

Pescaru-a tras năvodul plin.
Apoi amurg fu pe pământ.
O curte mai sclipea plăpând
Și slugi cărau poame și vin.

Departe-o doină-a amuțit.
Apoi: colibe reci. Trezi
Pădurea în cămașă gri
De mort triste-amintiri, subit.

https://blog.revistaderecenzii.com

În una din serile iernii de la 1850, palatul X din orașul Iași era luminat ca pentru o serbare mai deosebită. Toate ferestrele străluceau pe întunecata lui fațadă, și trecătorii din strada mare zăreau înlăuntru un mare număr de dame și cavaleri înotând în valuri de lumină. Un lung șir de calești elegante se opreau una după alta la scară, și din ele se coborau alte dame și alți cavaleri întârziați, care se suiau repede la rândul de sus, în sunetul armonios al unei orhestre și intrau apoi în salonul cel mare al palatului.

Acea sală ornată cu oglinzi nalte cât pereții și cu lăzi de portocali, înșirate de-a lungul colonadei de marmură ce susținea galeria muzicanților, acea sală, zicem, cuprindea în sânu-i tot ce poate încânta privirile și închipuirea: toalete pariziene de gustul cel mai perfect, briliante strălucitoare, flori exotice, policandre numeroase de bronz aurit și mai cu seamă figuri tinere, frumoase, vesele și mult adimenitoare. Toate acestea formau un tablou magic!

https://blog.revistaderecenzii.com

Prăpastia aceea înfiorătoare avea pentru Negrișor ceva magnetic. De câte ori vizita pe domnișoara Eleonora, simțea parcă o nevoie stranie să se apropie de fereastră și să-și lase jumătatea superioară a corpului deasupra abisului. Atunci un drăcușor începea să-l gâdile sub tălpi și-l făcea să salte când pe una, când pe alta. Uneori se ținea numai într-un deget de picior, iar mâinile împreunate îi cădeau de-a lungul zidului, de parcă ar fi fost gata să se arunce înot.

https://blog.revistaderecenzii.com

Castelane brune. Lin în liniștea de seară
Bătrânii-alunecă; de galben frunze-atinse.
Glumește mierla-n cimitir cu rude stinse;
Cu blondu-nvățător Angela-i mai ușoară.

Se uită moartea din vitralii: chipuri pure,
Dar trist și negru sângeriul fond e-n sine.
Azi poarta-nchisă-i. cheia capelanu-o ține.
Blând sora-n parc vorbește cu fantome-obscure.

În pivniți vechi dă vinu-n auriu, curatul.
Miros de mere dulci. Extazul nu-i departe.
Copii în seara lungă basme-ascultă-aparte;
E-un auriu și-n nebunii, adevăratul.

Azururi din rezede curg; de lumânare
Lumini în încăperi. Stau simplu în veghere.
Coboară-un solitar destin pe liziere;
Și noaptea, îngerul tăcerii,-n prag apare.

https://blog.revistaderecenzii.com

Dorești ca să-ți trimit o descriere a Iașilor. Iată dar că, pentru mulțumirea ta, mă hotărăsc a-mi scutura lenea și a încăleca pe condei spre a întreprinde o primblare pitorească prin ulițele capitalei Moldovei. Te înștiințez însă că această primblare am de gând să o fac fără a-mi întocmi dinainte un plan de drum, precum se obișnuiește mai în toate voiajurile. Nu, eu nu înțeleg călătoriile ca cei mai mulți, adică: de a se face robul unui plan și, în urmare, de a alerga țintă pe linie dreaptă până la țelul propus, fără a se abate din cale și făr[…]ndrăzni de a ieși din rolul de mașină drumeață. Numesc voiaj acela singur care, liber de orice înrâurire străină, urmează numai capriciilor vremelnice ale închipuirii și care ia ființă fără pregătire, precum și fără scop hotărât.