https://blog.revistaderecenzii.com
IX
Îl căuta pe feciorul lui Aristide cu niște priviri negre, strălucitoare, cu chipul alb și înțepenit. Tache se afla la marginea poienii cu căruțe, împreună cu unchi-său Năstase. Venise un convoi dintr-un sat vecin și îi treceau pe listă pe aceștia care n-aveau moara lor în sat…
Țugurlan îl zări și, cu Ion al lui Miai după el, se îndreptă într-acolo. Se apropia cu pași rari, cu fruntea sus, și cei care îl văzură se înfiorară. Mulți nu-l cunoșteau, și întrebau cine era. De mult nu mai văzuseră un astfel de om și faptul că ăsta, care arăta a fi unul stăpânit care știa ce face, îndrăznea totuși să nu se împace cu ceea ce de mult se stabilise în sat, îi făcură să uite ceea ce știau bine de ani de zile. Dacă el îndrăznea, însemna că el știa ceva care ei nu știau și înfrigurați să afle acest ceva nou și nebănuit care apăruse în mijlocul lor, lăsară căruțele fără pază și începură să se apropie din toate părțile. Se apropiau însă cu grijă, mai mult la pândă decât hotărâți la ceva. În orice caz, el avea dreptate, o știau prea bine, și dacă nu puteau face ceea ce făcea el, puteau totuși să-l apere.
Continuă să citești
