https://blog.revistaderecenzii.com
Trecuse de mult miezul nopții. Dintr-o broboadă de ceață deasă, cadranul roșu, luminos al unui ceasornic rânjea la mine parcă ar fi fost fața arămie și zbârcită a vreunui tovarăș de beție. Îmi veni pofta să mă cert cu cineva și începui a mă hărțui cu ceasornicul.
— I-ascultă, ăsta! Degeaba te mai schimonosești așa! Cutele alea de pe fruntea d-tale încruntată, alea care vreau să-mi arate că sunt orele două, pentru mine sunt șmafu, ai înțeles? Je m’en jous, madam la Lune Rousse!…
Continuă să citești




