https://blog.revistaderecenzii.com/
Bogdan-Vodă, sub sceptrul căruia erau acum uniți toți micii cneji ai Moldovei, moare către sfârșitul anului 1365 și e înmormântat în biserica de la Rădăuți, zidită de el. Lațcu, fiul și urmașul lui, e un suflet slab, nepregătit pentru greutățile domniei. Oastea e împuținată și ostenită de-atâtea lupte. Țara, de-abia înjghebată, e șubredă încă în alcătuirile ei din lăuntru, și din afară n-are nici un sprijin de nicăieri. Iar ungurii mereu îi calcă hotarele, asmuțiți de Papa de la Roma. Ca să mai adoarmă dușmănia asta veche, Lațcu se lasă ademenit de sfaturile călugărilor latini, ce furnicau prin târgurile Moldovei, și trece la închinarea bisericii din Apus. Papa-i trimite binecuvântarea lui. Un episcopat catolic se înființează în târgul Siret, unde cel dintâi episcop e un polon, Andrei din Cracovia. Contenesc luptele la hotar. Oamenii își lucrează ogoarele în pace. Dar la domnul lepădat de lege poporul și fruntașii țării se uită ca la un străin. Lațcu moarte în 1373. De la el nu rămân feciori, ci numai o fiică, Anastasia, pe care-o ia în căsătorie olteanul Roman, lăstar din ramura Mușatinilor, înrudită cu Basarabii.
Continuă să citești
