https://blog.revistaderecenzii.com/

De nu te-aș prețui îndeajuns,
Mi-ar stinge pizma orice desfătare,
Iar deznădejdea a intra pe-ascuns
În mintea care (– cum un vierme are
Și el putința de a fi o parte
Din infinit) privește cum răsar
Ca niște lumi divine, fără moarte,
Frumoasele-ți poeme. Află dar
Că nici puterea-ți de-a întrece-n zbor
Chiar culmile de alții greu urcate –
Nici faima – umbră a unui viitor
Pizmaș pe timp, – să-ntunece nu poate
Cu vreo undă de amărăciune
Stârnită de nefaimă, prețuirea
Ce ți-o aduce omul care spune:
Și viermii pot slăvi dumnezeirea.

1821
(postumă)
Traducere Petre Solomon

Sursa: https://poetii-nostri.ro/percy-bysshe-shelley-lui-byron-poezie-id-12999/

https://blog.revistaderecenzii.com/

 Era odată o fetiţă căreia îi muriseră mama şi tata şi ea rămăsese aşa de săracă, încât nu mai avea nicio cămăruţă unde să locuiască, nici un pat unde să doarmă, în sfârşit, nimic altceva decât hainele de pe ea şi bucăţica de pâine pe care unii trecători miloşi i-o dădeau din când în când.

        Ea era însă o fetiţă bună şi credincioasă. Şi, cum era părăsită de toată lumea, plecă, cu Dumnezeu în gând, pe câmp, la voia întâmplării. La un moment dat se întâlni cu un om sărac care-i spuse:

Era odată un biet creștin sărac și c-o droaie de copii mărunți. Toată avuția lui era gura femeii și a copiilor, care țipau de fitece. Guri flămînde, și pace bună !

Bietul creștin, ce făcu, ce drese, s-alese de sfântul crăciun c-un porc gras. Crăciun fără porc, Paște fără ouă roșii și nuntă fără lăutari nu intră în capul românului.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Blând serafim! o, înger! ce este-a ta solie?
Care îți este slujba? Ce vrei aicea jos?
Pacea vestești tu lumii? Pacea aduci tu mie?
Ce flăcări pui în sânu-mi, o, serafim frumos?!

  Ochii tăi… e seninul,
  Buza ta e zâmbirea,
  Fața ta e blândețea,
  Ca pieptu-ți nu e crinul;
  Dragoste ți-e privirea,
  Totul ești frumusețea.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Dar pentru Smărăndița problema se punea cu mare greutate.

Anii petrecuți într-un pensionat francez introduceau in psihologia feminină din provincie elemente noi, care erau în dezacord cu simplicitatea cu care erau privite până atunci asemenea probleme.

https://blog.revistaderecenzii.com/

GIURGIU. CĂLUGĂRENI

Sosim în fața orașului Giurgiu. Țărmurile se depărtează. Din coșurile înalte ale fabricilor gâlgâie rotocoale negre de fum ce se risipesc molatic în zarea nesfârșită. Dunărea liniștită, largă are aspectul unui lac frumos, poleit de razele soarelui. Un șes neted, verde, răsare în mijlocul apei. E ostrovul San-Giorgio, pe care-a stat odinioară un falnic castel, zidit de genovezi — stăpânitorii mărilor de-acum o mie de ani. În dreptul acestei insule se-ntinde, pe câmpia din stânga, Giurgiul — sentinela capitalei la Dunăre — vechea și zbuciumata cetate, stăpânită când de români, când de turci, bătută și pusă-n flăcări când de unii, când de alții, neștiind până pe la începutul acestui veac cărui dumnezeu să se închine, și cui, și-n ce limbă să-și spuie durerile. În cinci sute de ani șia văzut de paisprezece ori bisericile prefăcute în geamii:creștinii trebuiau să s-ascundă prin beciuri ca să se poată închina în legea lor.