https://blog.revistaderecenzii.com/
1567 – Maria, regină a Scoției, a fost forțată să abdice și a fost înlocuită de fiul ei în vârstă de un an, Iacob al VI-lea.
1783 – S-a născut generalul Simón Bolívar, conducător al unor mișcări de independență în America de Sud (d. 1830).
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. Și flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată și mamă și fără nici o rudă care să-l ocrotească și să-l ajute.
Și, ca băiat străin ce se găsea, nemernicind el de colo până colo pe la ușile oamenilor, de unde până unde s-a oploșit de la o vreme într-un sat mare și frumos.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Ca a nopții poezie,
Cu-ntunericul talar,
Când se-mbină, se-mlădie
C-un glas tainic, lin, amar,
Tu cântare întrupată!
De-al aplauzelor flor,
Apărând divinizată,
Răpiși sufletu-mi în dor.
Ca zefirii ce adie
Cânturi dulci ca un fior,
Când prin flori de iasomie
Își sting sufletele lor.
Astfel notele murinde
Blânde, palide, încet,
Zbor sub mâna-ți tremurânde,
Ca dulci gânduri de poet.
Sau ca lira sfărâmată,
Ce răsgeme-ngrozitor,
Când o mână înghețată
Rumpe coardele-n fior,
Astfel mâna-ți tremurândă
Bate-un cântec mort și viu,
Ca furtuna descrescândă
Care muge a pustiu.
Ești tu nota rătăcită
Din cântarea sferelor,
Ce eternă, nefinită
Îngerii o cântă-n cor?
Ești ființa-armonioasă
Ce-o gândi un serafin,
Când pe lira-i tânguioasă
Mâna cântecul divin?
Ah, ca visul ce se-mbină
Palid, lin. încetișor,
Cu o rază de lumină
Ce-arde geana ochilor;
Tu cântare întrupată!
De-al aplauzelor flor
Dispărând divinizată,
Răpiși sufletu-mi în dor.(Familia, IV, 29, 18/30 august 1868)
https://blog.revistaderecenzii.com/
*Plovdiv, Bulgaria: Nouă tineri artişti din Plovdiv şi nouă din Timişoara îşi vor expune lucrările la Plovdiv în cadrul unei expoziţii intitulate „Mitologie urbană”. Artiştii au fost selectaţi în cadrul programului de rezidenţă în curs de desfăşurare al Art Today, RE:CONNECT, care a început în noiembrie 2022. Participanţii bulgari au vizitat anul trecut Timişoara timp de şapte zile pentru a cunoaşte lumea culturală din oraş şi a stabili contacte cu ceilalţi artişti din cadrul proiectului. În ultimele luni, ei au păstrat legătura online pentru a pregăti expoziţia.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Mâinile mele sunt îndrăgostite,
vai, gura mea iubeşte,
şi iată, m-am trezit
că lucrurile sunt atât de aproape de mine,
încât abia pot merge printre ele
fără să mă rănesc.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Bătrânul pădurar visează parcă,
Îndrăgostit de codri ca de-o arcă,
Pe care-n timpi mai vechi ca amintirea
El a durat-o, rânduind în ea
Galop de cerbi, bârlog de urşi şi unduirea
Izvoarelor, să aibă fiarele ce bea.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Există la noi o carte foarte prețioasă și de o mare însemnătate, un adevărat tezaur de spiritul și de înțelepciunea poporului român; și însă acea carte, necunoscută de acei care ar trebui să o cunoască, zace lepădată în fundul librăriilor!
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Așa am fost eu: să scriu tot ce-mi trece prin minte și să nu spui nimic oamenilor.
Oamenii sunt teribili. Privire grea și vorbă cu atâtea înțelesuri… Nu pumnul, ci ochii omului mă sperie; prin ei, ca prin niște lunete, văd ce se petrece în adâncimea unei tăceri viclene.
Da, sunt nesuferite aceste supape de lumină. Mi-e cu neputință să privesc în ele fără să mă cutremur.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Cică erau odată o babă și un moșneag: moșneagul de-o sută de ani, și baba de nouăzeci; și amândoi bătrânii aceștia erau albi ca iarna și posomorâți ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Și, Doamne! tare mai erau doriți să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica și noaptea de mare, ședeau singurei ca cucul și le țiuiau urechile, de urât ce le era. Și apoi, pe lângă toate aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânșii: un bordei ca vai de el, niște țoale rupte, așternute pe laițe, și atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca și mai tare, căci țipenie de om nu le deschidea ușa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii!
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Luna subţire varsă un fraged licăr sacru,
O-ntreagă fustă dintr-un ţesut de-arginturi fin,
Pe fundament de marmuri unde apare lin
Umbra purtând o trenă de perle-n voal de nacru.