Troienele se ridicau namilă până în tinda creștinului. Vântul spulbera fulgii de zăpadă în vârteje și stoluri, repezite în lungul ulițelor, sparte la răspântii și împrăștiate fără căpătâi în largul maidanelor de la Olănita . Pârtia nu se mai cunoștea. Zăpada îți trecea de glezne și mai bine.
Fumul căminelor, zăpăcit de bătaia crivățului, se zvârcolea pe loc și, ca și cum ar fi fost sorbit de vetre, se prăbușea îndărat pe gâtul coșurilor. Mahalaua înțepenise îngropată în troiene.
Oamenii își scurg prin timp Fonta fiartă a vieții, Se încheagă sub drapele Și-n tipare provizorii. Retopiți de alte crezuri Ei se-aruncă peste vremuri, Curg spre înnoite forme Pîrjolind nisipul rece.
Toți sătenii pronunță cu drag cuvintele de moșu popă ori nănașu părinte; prin urmare, toți văd în păstoriul lor sufletesc un tată iubit, un părinte bun, precum se și cade să fie.
Cum trebuie însă ca acest proclamat părinte să conducă pe săteni, ce cu mîndrie și dragoste se numesc ei singuri copii[i] lui, dîndu-i toată stima ce se cuvine unui părinte?
Fiind băiet păduri cutreieram Și mă culcam ades lângă izvor, Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam. S-aud cum apa sună-ncetișor: Un freamăt lin trecea din ram în ram Și un miros venea adormitor. Astfel ades eu nopți întregi am mas, Blând îngânat de-al valurilor glas.
Răsare luna,-mi bate drept în față: Un rai din basme văd printre pleoape, Pe câmpi un val de argintie ceață, Sclipiri pe cer, văpaie peste ape, Un bucium cântă tainic cu dulceață, Sunând din ce în ce tot mai aproape… Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii, Părea c-aud venind în cete cerbii.
Alături teiul vechi mi se deschide: Din el ieși o tânără crăiasă, Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise, Cu fruntea ei într-o maramă deasă, Cu ochii mari, cu gura-abia închisă; Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă, Călcând pe vârful micului picior, Veni alături, mă privi cu dor.
Și ah, era atâta de frumoasă, Cum numa-n vis o dată-n viața ta Un înger blând cu fața radioasă, Venind din cer se poate arăta; Iar păru-i blond și moale ca mătasa Grumazul alb și umerii-i vădea. Prin hainele de tort subțire, fin, Se vede trupul ei cel alb deplin.
1071 – Bătălia de la Manzikert: bizantinii au suferit o înfrângere catastrofală în fața turcilor selgiucizi. Împăratul Romanos al IV-lea a fost luat prizonier.
1346 – Bătălia de la Crecy: una dintre cele mai importante din lungul șir de lupte din timpul Războiului de 100 de Ani. Englezii au ieșit învingători datorită dotării lor cu arcuri lungi.