https://blog.revistaderecenzii.com/

Nopții adânci nu-i mai sunt în robie.
Sufletu-mi în nemurire, uimit, vrea să fie,
Peste spațiu și timp el ascultă și știe
A veșniciei melodie!
Nu noapte și chin, nu zi și bucurie
E-a veșniciei melodie,
Și de când sunt atent la veșnicie
Nu mai simt nici chin, nici bucurie.

Traducere Mihail Nemeș

Sursa: https://poetii-nostri.ro/georg-trakl-cantecul-adanc-poezie-id-13194/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Nastratin era un hogea (dascăl sau învățător)

Care a rămas de basmu până astăzi tuturor,

Pentru că era din fire cam p-o ureche, năzdrăvan,

Nu-l găsești însă în faptă să fi fost vreun viclean;

El șezând odată-n școală, ce îi dete-n simplul gând:

– Ascultați, copii – le zise (cu-ntâmplare strănutând)

-Să știți d-astăzi înainte că eu când voi strănuta,

Toți bătând îndată-n palme să-mi ziceți hair-ola ^[1]!

Cu-ntâmplare dar odată găleata în puț căzând

Și cu ce să scoată apă pentru școală neavând,

Hogea porunci îndată ca din toți ai săi școlari

Să se lase-n puț s-o scoată vreunul din cei mai mari;

Merg școlarii toți în grabă, pe lângă puț se adun,

Dar privind ș-adânc văzându-l, n-a vrut să intre nici un.

Deci văzând că coraj n-are nici unul din câți era;

Hotărî-n cele din urmă el într-însul a intra;

Ș-așa dezbrăcat de toate, cu capul gol și desculț,

Legat cu un ștreang de mijloc, școlarii-l lăsară-n puț;

După ce găsi găleata și după ce o legă,

Către școlari dete gură și să-l tragă le strigă;

Ei pornind cu toți dodată să-l tragă în sus de jos

Și tocma cam pe la gura puțului când fu el scos,

Razele luminii-ndată îl gâdilară în nas

Și începu să strănute una-ntr-altă-n acel ceas;

Ei cum aud că strănută aminte-n grab ș-au adus

De porunca lui cea dată (după cum am spus mai sus)

Și cu toții deodată funia din mâini lăsând,

Începur-a bate-n palme și “hair-ola !” strigând.

Bietul Hogea cade-n dată ca un dovleac jos trântit

Până-n fund își sparse capul, de pereți fiind lovit.

După ce ieși în urmă d-acei nerozi copii tras,

Jupuit ca vai de dânsul, la picioare, mâini și nas,

Zise: – Nu e vina voastră, ci a mea, că n-am judecat,

Ș-astfel de cinste neroadă ca să-mi dați v-am învățat,

Care-n cele după urmă din pricina-i ajunsei

Cu picioare, mâini belite și cu cap spart m-alesei.

PÂINE, LA FOAME UDATĂ
E CEA MAI DULCE BUCATĂ

Nastratin Hogea odată pe fiul său l-a-ntrebat

Niscaiva zaharicale vreodată d-a mâncat.

Copilul său îi răspunse că n-a mâncat nicidecum.

Hogea îl întreabă iarăși: – Dar ce mănânci tu acum ?-

Pâine uscată cu apă.

Hogea zise: – Așadar,

Socotești tu c-ar fi-n lume vrun alt mai dulce zahar

Ca astă pâine uscată ce o uzi și o îmbuci,

Cu atâta gust și foame cât ș-altui poftă aduci ?

Continuă să citești →

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odinioară un împărat care avea trei fete, dintre care cea mai mare era frumoasă, cea mijlocie și mai frumoasă, iar cea mai tânără Ileana atâta de frumoasă încât și Sfântul Soare se oprea în cale, ca s-o vadă și să se desfăteze de frumusețea ei. Într-o zi împăratul primi carte și veste de la vecinul său împărat mare și puternic, cum că, iaca, nu e bine, și are să se bată cu dânsul pentru o mare pricină împărătească. Împăratul se puse la sfat cu bătrânii țării și, când văzură cum că nu e încotro, porunci voinicilor să încalece pe armăsari, să-și apuce armele și să se pregătească de bătaia cea grozavă ce-avea să se facă și să fie. Mai înainte de a încăleca și el însuși, împăratul chemă pe fiicele sale la sine, le grăi vorbe blânde și părintești și dete apoi la fiecare câte o floare frumoasă, câte o păsărică veselă și câte un măr fraged.

Continuă să citești →

https://blog.revistaderecenzii.com/

În arcane de pădure întuneric ce spăimântă.
Frunza tace lângă frunză și copac lângă copac;
Noapte tristă, noapte mută, noapte moartă, cer opac –
Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea cântă.

În arcane de pădure vijelie ce spăimântă,
Trăsnet roșu ce-nfășoară și surpare de potop;
Pentru ce e armonia o mânie fără scop,
Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea cântă.

În arcane de pădure grozăvie ce spăimântă,
Aurora-ntârziată nu s-arată sub frunziș,
Întunericul în cale i s-a pus în curmeziș –
Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea cântă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată

Ca niciodată;

Dacă n-ar fi

Nu s-ar povesti

pe vremea când chiar și dobitoacele ajungeau să se facă domni și boieri aci pe pământ…, a fost un pui de leu, mândru și frumos, carele, fiind el din viță de domni, fiarele și lighioanele îl aleseră pe dânsul ca să fie peste ele mai mare, și de aceea îi și ziseră Leonilă împărat.

Continuă să citești →

https://blog.revistaderecenzii.com/

Copil cu părul brun. Blând frig de seară
Se-ntunecă de rugi și-amin, și-n ramă
De floarea-soarelui, un roșu-n ceară,
Surâsul Afrei, sur zăduf și teamă.

Monah cu rasă-albastră în acele
Vitralii o vedea smerit pictată,
Și azi urmându-l în dureri, când stele
Ea-i nălucește-n sânge câteodată.

Sfârșit de toamnă; șocul în muțenii.
Atinge frunte-a ploii-albastră-urnire,
Năframă grea de păr pe-o năsălie.

Din pomi cad fructe putrede; bejenii
De păsări negrăite-s, întâlnire
Cu muribunzi; ani grei or să fie.

Traducere Mihail Nemeș

Sursa: https://poetii-nostri.ro/georg-trakl-afra-%E2%80%93-a-2-a-varianta-poezie-id-33958/