Omul și umbra. Fabulă de Alecu Donici

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un om nu prea cu minte
Să-și prindă umbra vrea,
Dar când pornea nainte,
Și ea mergând sporea.
Iar ea fugea mai tare
Și ori cu ce o alunga,
Tot umbra nu se da.

Când ostenit de goană, el îndărăt se-ntoarse,
Atuncea ea din urmă cât cole îl luase.

Așa-i acea nălucă, nătângă și fatală
Ce pururea ne-nșală,
Sub nume de noroc,

Și după care unii necontenit s-alungă
Dar nu pot să-l ajungă;
Iar alții, stând pe loc,
De el se folosesc.

Și fără nici un merit favoru-i dobândesc.

Privesc orașul furnicar de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Iași

Privesc orașul furnicar ­
Cu oameni mulți și muri bizari,
Pe strade largi cu multe bolți,
Cu câte-un chip la a stradei colț.
Și trec foind, râzând, vorbind,
Mulțime de-oameni pași grăbind
Dar numai p-ici și pe colea
Merge unul de-a-nletelea,
Cu ochii-n cer, pe șuierate,
Țiindu-și mânile la spate.
S-aude clopot răsunând,
Cu prapuri, cruci, icoani, viind,
Preoții lin și în veștminte
Cântând a cărților cuvinte.
În urmă vin ca-ntr-un prohod;
Tineri, femei, copii, norod;
Dar nu-i prohod ­ sfințire de-apă,
Pe uliți lumea să nu-ncapă;
Se scurg încet ­ tarra bumbum ­
Ostașii vin în marș acum,
Naintea lor tambur-major,
Voinic el calcă din picior
Și tobe tare-n tact ei bat
Și pașii sună apăsat;
Lucesc și armele în șir,
Frumos stindarde se deșir;
Ei trec mereu ­ tarra bumbum ­
Și dup-un colț dispar acum…
O fată trece c-un profil
Rotund și dulce de copil,
Un câne fuge spăriet,
Șuier-un lotru de băiet,
Într-o răspântie uzată
Și-ntinde-un orb mâna uscată,
Hamalul trece încărcat,
Și orologiile bat ­
Dar nimeni mai nu le ascultă
De vorbă multă, lume multă.

O poveste ca în filme. „…Când culorile au tăcut”, la „Dosar România”, pe TVR 1. Articol de Mihaela Berinde

https://blog.revistaderecenzii.com/

Irina și Silvia, Dosar România Tv

Bucureşti, 7 decembrie 2022

O poveste ca în filme. „…Când culorile au tăcut”, la „Dosar România”, pe TVR 1

În urma unui eveniment tragic, în decursul a 10 zile, două surori gemene şi-au pierdut vederea în proporţie de 80%. Şocul suferit nu le-a doborât, ci le-a îndârjit să ducă o viaţă frumoasă. Urmărim povestea lor, spusă de Alina Amza, la TVR 1, pe 11 decembrie, ora 17.30.

Continuă să citești

Pungașul. Proză de Liviu Rebreanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Scoborând scările Băncii Generale, de unde împrumutase șapte sute de lei cu ipotecă, Nae Chelban se gândea să meargă drept la gară și nici să nu se oprească până la Sulița, ca nu cumva pungașii, de cari auzise că mișună în București ca furnicile, să-i șterpelească banii. În stradă, însă, trecând pe la o berărie, nu se putu stăpâni să nu intre.

„Dă-o dracului de viață! își zise dânsul așezându-se la o masă într-un colț și pipăindu-și mereu buzunarul cu banii. Doar merit și eu să beau un pahar cu bere. Mă căznesc și mă muncesc ziua-noaptea, măcar atâta plăcere să am și eu… Un ban, doi nu-i o lume”…

Bătu în masă și zise chelnerului, ștergându-și sudoarea de pe frunte cu o batistă roșă:

— Dă-mi, domnule, un pahar cu bere!

Continuă să citești

Câinele lătrând. Fabulă de Alecu Donici

https://blog.revistaderecenzii.com/

— Am, am instinct de câine:
Să latru până mâine;

Vroi să răspund menirii de câine credincios.
Cei buni pe lângă mine pot trece-n bună pace,
Iar cei răi să se teamă! Eu am cu ei a face,

La ei dau furios,
Am, am, am drit de câine

Să-i latru până mâine.
Așa bătea-ntr-o noapte în târg la negustor
Un câine păzitor.
— Mă mir — îi zise oaia tot de la acea casă —
Cum nu urăști lătrând,
Când lumii nici nu-i pasă
De-un câine hămăind
Și cum poți tu alege
Pe răi din acei buni?

— Pot, câinele răspunse, eu am instinct, am lege
De-a nu spune minciuni.
Vezi ist trecător simplu ce merge cu pas mare,
Statornic, așezat;
El este bun, își cată de drum cu nepăsare
Și trece nelătrat.
Dar iată, un rău vine; vezi-l cum tot pândește,
Se trage-ncetișor,
În gându-i furtișaguri, prădări închipuiește,
E gata de-orice crimă, e gata de omor.

O! am să-l latru tare,
Am să-l veghesc la lume spre pildă, spre-nfruntare,
Și în ograda noastră un pas
Nu am să-l las!
Îmi azvârle o pâine,

Vrea să mă-ademenească pornit de cuget rău:
Îi disprețuiesc harul, am, am să bat mereu.

Atunci stăpânul casei a alergat la câine,
De care avu noroc,
Căci răul era gata să-l prade dându-i foc;
El netezi dulăul și-i zise: „Ar fi bine
La-ndatoriri în parte să fim noi toți ca tine.”

Au pornit prin trestii șușote de vânt – Serghei Esenin

https://blog.revistaderecenzii.com/

Au pornit prin trestii șușote de vânt
Stă pe mal o fată mândră suspinând.

Volbura cununii ei de la Semic
A înghițit-o valul, n-a rămas nimic.

Măritișul primăvara-i cu nevoi
Semne rele din pădure-i dă Lesnoi.

Pe mesteceni coaja roasă e de tot.
Din ogradă șoareci răi pe fat-o scot.

Caii fornăie ca-n ziua cea de apoi –
Ah, nu vrea cosiță neagră Domovoi.

Parcă fumegă-a tămâie brazii-n crâng.
Clopoțeii vântului se-aud cum plâng.

Supărată umblă fata jos pe mal.
Alb sovon îi țese spuma unui val.

(1914)
Traducere Ioanichie Olteanu

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-au-pornit-prin-trestii-susote-de-vant-poezie-id-16507/

Cântec de leagăn de Nicolae Labiș

https://blog.revistaderecenzii.com/

Fiului meu i-aş cânta
Un cântec duios, liniştit –
El este numai o parte
Din sufletul tău nesfârşit.
Ţie, eu nu-ţi pot şopti
Adormitorul murmur –
Pantagruelnicu-ţi leagăn
Cere un sunet mai dur.
Când curajul de-a înfrânge micile
iubiri deolaltă
Până s-o-nchega din ele singura
iubire-naltă –
Cum în timpi imemorabili, din
pământuri clocotinde,
Din elementare seve, din al magmei
mize fierbinte,
Se-ncheagă munţii, marea
şi izvoarele şi luna
Şi-n stabilă armonie toate-acestea
azi îs una.
Cânt curajul ca în suflet să-ţi arunci
o cătătură
Ca-n fântâna din ogradă ce ţi-e
dragă, dar impură.
Să cobori şi să o cureţi de paianjeni,
şerpi şi muşte
Fără teama că aceştia mâinile-au
să ţi le muşte.
Cânt curajul de-a lovi cu moartea
orişice trădare,
Mai ales când ţi-ai dat seama că
în inima-ţi răsare.
De-a lupta cu laşitatea ce – cu
şerpii, târâtoare,
Dar cu şerpii – veninoasă – şi ca ei,
răzbunătoare.
De-a lupta pentru-o idee neştiută înainte
Şi pe care n-ar pricepe-o toţi
strămoşii din morminte –
Ale lor greşeli nevrute de le sfarmi
în întregime,
Le-mplineşti pe-o treaptă nouă
dorurile lor intime.
Cânt curajul ca genunchii
neîncovoiaţi să-i ţii,
Chiar când slab te simţi în viscolul
acestor bătălii.
Care-i frate cu curajul – hotărât
a te supune
Legilor de alţii spuse, dacă-s drepte
şi sunt bune.
Cânt curajul de a trage sigur sabia afară,
Când armatele duşmane singur
te împresurară,
Care-i frate cu curajul de-a te dărui
luptând
În armata libertăţii, anonim soldat
de rând.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/nicolae-labis-cantec-de-leagan-poezie-id-48727/