https://blog.revistaderecenzii.com/
„Vasile mă înșală!” își zicea Laura Sorobetea, frângându-și mâinile și silindu-se să-și oprească lacrimile.
Nu plângea niciodată în fața lui. Mai bine să moară decât să o simtă el că e nenorocită. Îl ura văzându-l că nici nu se sinchisește de frământările ei. Parcă nu s-ar fi întâmplat sau nu s-ar întâmpla nimic, atât se arăta el de liniștit. Nu putea înțelege cum poate fi cineva așa de ipocrit?
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
— Bre-che-che-chex! coax! coax!
Căci fără apă am rămas! —
Așa striga o broască, ce de cu primăvară
Din valea cea slotoasă, pe deal s-a fost retras,
Și într-o scursură trăia ca pe Parnas.
Dar seceta de vară
Scursurile-au zbicit,
Iar broasca mea zvântată de-a glodului dar mare,
Striga la zei așa de tare,
Precum mai sus v-ați lămurit.
Ea prin acea strigare rugi grele înălța:
Să se ridice apa pân’ la scursura sa.
Când iată!
Zeul se arată.
Și-i zice: „Ce vrei oare,
Urâtă grăitoare?
(Era, se vede, Joe în bune dispoziții),
Nu pot băga în seamă a tale, eu, capriții,
Ca să înec o vale și un întreg norod,
Când tu poți singură să te cobori la glod
De unde te-ai urcat
Pe deal, ce nu-ți e dat”.
Sunt unii dintre oameni, carei cu sete vor
Ca bine să le fie pe lume numai lor;
Vânând pe orice chipuri măriri, averi și nume,
Măcar să piară lumea.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Făclie de veghe pe umezi morminte,
Un sunet de clopot în orele sfinte,
Un vis ce își moaie aripa’n amar,
Astfel ai trecut de al lumii otar.
Trecut-ai când ceru-i câmpie senină,
Cu râuri de lapte și flori de lumină,
Când norii cei negri par sombre palate
De luna regină pe rând vizitate.
https://blog.revistaderecenzii.com/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Colinde, colinde!
E vremea colindelor,
Căci gheața se-ntinde
Asemeni oglinzilor
Și tremură brazii
Mișcând rămurelele,
Căci noaptea de azi-i
Când scânteie stelele.
Se bucur’ copiii,
Copiii și fetele,
De dragul Mariei
Își piaptănă pletele,
De dragul Mariei
Ș-a Mântuitorului
Lucește pe ceruri
O stea călătorului.
https://blog.revistaderecenzii.com/
E cuminte. Mai ales când doarme. Măicuța o răsfață, tăticul o râzgâie. De aceea e Puia cuminte.
Până mai deunăzi toată ziua se juca și toată noaptea visa că se joacă. Era mama păpușilor. Le îngrijea, le mângâia și le alinta, uneori le și spăla pe obrajii bucălați sau le atârna mâncare printre dinții strânși într-un veșnic zâmbet fără viață. Lucia, Mirela, Toto, Sanda îi dădeau mult de lucru. Le îmbrăca și le dezbrăca, le croia și le cosea mereu haine noi. Pe Toto l-a botezat cu alai; pe Lucia voia s-o mărite și-i și făcuse un trusou complet, bogat ticluit din cele mai variate petece găsite prin sertarele măicuții… înainte de-a fixa însă data nunții, a intervenit un eveniment asemenea unei declarații de război: a bătut la poartă viața, sub forma unei profesoare… Și nunta s-a amânat…
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Un urs văzând pe-un pădurar
De meserie cam butnar
Cum cercuri îndoiește
Și în avut sporește;
A socotit să-ncerce și el ăst meșteșug.
La cercuri trebui strung
Și alte cuviințe,
Dar ursului ce-i pasă de practice științe:
El are lăbi, putere, el vrea neapărat;
Iar voia câte fapte pe lume n-a lucrat.
Acum răsună codrul! Tot ce-i nuia mai groasă,
Din rădăcină-i scoasă;
Trăsnesc, plesnesc copaci, în lăbi de urs mereu,
Dar lucrul mergea greu.
Văzând așa ursachi la pădurar aleargă,
Încât sta gata omul asupra lui să meargă.
„Ascultă-mă, vecine! Ian nu te ațoșa, –
I-a zis degrabă ursul, căci vorba nu-i așa.
Eu am venit cu pace și-ți fac o întrebare:
Tu-ndoi la cercuri bine, apoi de ce eu, care
Acum de două zile muncesc necontenit,
Mulțime de pădure în labă-mi se sfărmară,
Făcându-o ciurcele, să-ncarci tu mii de cară,
Și nici un cerc n-am îndoit.
Spune-mi de este oare
Vreun secret ascuns?”
— Așa: el stă-n aceea, — lui omul i-a răspuns, —
Ce tu n-ai din născare,
Și-anume: în răbdare!
https://blog.revistaderecenzii.com/
Am pus sofa la fereastă
Luna trece blondă-tristă,
Stele curg strălucitoare
Mândra capu-n mâni și-ascunde.
Și-apoi și-l ascunde-n perini,
Într-un colț al sofei roșii;
Aurul moale se desface,
Curge pe grumazul alb.
Și de ce-și ascunde fața
Dulce, jună, fericită,
Oh, ar vrea să râdă de bucurie
Fără ca s-o văd și eu.
Luna-n patul ei de nouri
Albi, s-ascunde să se culce,
Păru-n cap eu i-l încaier
Și-i sărut mânuța dulce.
Stele curg încet la vale,
Aerul moale scânteiază
Și ea ochii plini de lacrimi
Și-i închide și visează.
De-umăr alb îmi razim fruntea,
Zic puțin și mult privesc,
Inima în mine crește
De un dor supraceresc.
Tremură talia dulce
Strâns de brațul meu cuprinsă,
Ea se apără,-mi cuprinde
Gâtul mă sărută, râde.
Și nimica nu mai zice.
E atât de fericită
Sunt atât de fericit!
Luna trece liniștită.
https://blog.revistaderecenzii.com/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Drumul fură gândul serii pe meleaguri
Crengile din crânguri albăstresc ușor,
Iar bătrâna casă, cu fălci tari de praguri,
Mestecă-al tăcerii miez mirositor.
Blândul frig tomnatic lin se furișează,
Rebegind în curte șira de ovăz.
Blond, la geamul vânăt un copil veghează
Și-I scânteie jocul ciorilor în văz.
Cuprinzând hogeagul, fumu-și ia avântul,
Verde dintr-o sobă roză izvorând.
Cineva nu-i și cu buze subțiri vântul
Despre el șoptește-n noapte dispărând.
Cineva cu talpa n-o să mai strivească
Frunzele și iarba leneșelor văi.
Înecat, oftatul colo-n piept se cască
Și sărută clonțul sumbrei cucuvăi.
Noaptea crește. Grajdul somn tăcut înmoaie.
Drumul alb mijește gol printer copaci.
Și duios suspină galbenele paie,
Atârnând din umbra pașnicelor vaci.
1916
Traducere George Lesnea
Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-drumul-fura-gandul-serii-pe-meleaguri-poezie-id-21212/