https://blog.revistaderecenzii.com/
Bucureşti, 28 octombrie 2022
Ionuţ Ungureanu: „Vin şi pe jos la ’O dată-n viață’, de câte ori mă cheamă!”
Invitat în ediţia a doua a show-ului de divertisment de la TVR 1, solistul trupei Provincialii a mărturisit ce amintiri îl leagă de emisiunea Iulianei Tudor. Cu bucurie ne cântă şi pe 30 octombrie, de la ora 21.00, la TVR 1.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Expoziţia „Efectul Picasso – Contribuţia României la anul aniversar Pablo Picasso, 2023” este un proiect care va constitui unul dintre marile evenimente ale anului viitor, a afirmat, miercuri, ambasadoarea Franţei la Bucureşti, Laurence Auer.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Mare zadarnică ! Mare zadarnică !
Arsă de patimă eşti prea nedarnică.
Cu toată apa ce-ai strâns-o-n pântece
N-ai stropul care să mă astâmpere.
Mare de platină, mare de platină,
Tu nu eşti dulce nici cât o lacrimă,
Încât degeaba ţi-admir stihiile
Cu gust amar, ca zădărniciile.
Inaccesibilă şi neavută,
Nu cunoşti gura – ah ! – care sărută ..
Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-vanitate-la-pontul-euxin-poezie-id-2917/
https://blog.revistaderecenzii.com/
În iaz, la iezătură,
S-au arătat spărtură.
Dar nu era deodată
Atât de însemnată
Și, dacă ar fi pus morarul osteneala,
Ferea la început pe viitor sminteala.
El însă, stăpânit de multa lenevire
(Nărav ce pe la noi domnește cam din fire),
Puțină grijă arăta;
Iar cursul nu mai înceta.
— Morarule, ia sama bine!
Nu pierde vremea!
— Las’ la mine,
Îmi știu eu treaba, nu te teme!
Însă tot lasă, tot lungește,
Pân’ când odată se trezește
Că apa e mai jos de stavili cu o palmă.
Atunci și-au luat morarul meu de samă
Și, alergând unde s-au spart,
El vede câteva găine la un loc,
Bând apă pe lângă lăptoc.
— Mânca-v-ar uliul! le zice supărat.
Tocmai acum v-ați adunat
Să-mi beți voi apa toată!
Și-n ele zvâr! cu o lopată.
Pe toate le omoară,
Pierzând găinile și apa de la moară.
Eu am văzut boieri, ce sute cheltuiesc
Fără căință sau cruțare
(Și-această fabulă chiar lor o hărăzesc),
Dar fac economie mare
Cu căpețelele cele de lumânare;
Sau, după vorba cea bătrână:
Sunt la tărâțe scumpi și ieftini la făină.
Iar cu așa economie,
Degrabă la mezat se strigă vreo moșie.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Pe coastă. Marea fulgeră-n crepuscul.
O barcă taie valurile calm,
Trandafiriu, din ape, crește psalm –
Și fiecine-și țese vis minuscul.
Ca pești de aur, valurile ard;
Și-i vînt salin; se scutură castanii.
Pe chei, o babă lin își zvîntă anii,
Cu ochii-n gol fixați spre bulevard.
Se prăfuie văzduhu-n diamant –
Pe cer, Selene-și tremură o lampă –
Subit, o mînă-a prins să miște-o cleampă,
O ușă s-a deschis înspre neant.
Pe apă în trei luntri ca trei spectre,
Cu plasa grea năierii pescuiesc –
Și-n noaptea albă umbrele își cresc
Ca trei subțiri și tainice Electre.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Prin ceața albă și necăcioasă, pe calea desfundată dinspre Arada, cobora în satul Albac, gâfâind și suduind, Ursu Uibaru, țăran țanțoș, cu cisme ungurești, cu căciula neagră pe-o ureche, gornic în slujba șpanului de la Cîmpeni. Fusese trimis de ieri cu porunci, a mas la Ion Mătieșu, tovarăș de gornicie din Arada, și acuma se întorcea necăjit că nu întâlnește vreo căruță, să nu-l apuce pe-aici noaptea și vremea mai rea. Pe podețul de peste pârâul Albacului, în mijlocul satului și în fața bisericuței de lemn, la răscrucea drumului spre Cîmpeni, îi ieși brusc în față un flăcău cu țundra sură pe umeri. Bucuros că întâlnește măcar un suflet de om, Uibaru strigă:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Sala-i mare, strălucită,
Masa-i albă, oaspeți mulți,
Vorbe dulci să tot asculți
Și lumina-i îndrăgită
De ochi lucii, de ochi mulți.
Icia unii stau alene
Și visează și gândesc,
Colo alții chiuiesc,
Iar femei cu lunge gene
Râd în taină și privesc.
Una face că nu vede
Și cu capul stă plecat,
Pe când ochii,-namorat,
A lor raze își repede
La străinul întristat.
La străin cu fruntea pală
Și cu părul ca de corb
Buzele ei roșii sorb
Când în brațe și pe poală
Doarme dus amorul orb.
https://blog.revistaderecenzii.com/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Botezarea pisicilor e o afacere dificilă,
Nu-i doar, aşa, în vacanţă, una din glume;
Mă veţi crede dintâi, desigur, smintilă,
De-aş spune că pisicii îi trebuie DIFERITE TREI NUME.
Primul, pentru uzul familiei, potrivit rânduielii,
Precum Peter, Augustus, Alonso sau cum e
Victor sau Jonathan, George sau Bill Bailey –
Toţi şi-ar dori – de purtat – aşa nume.
Sunt şi nume un pic mai bizare, cu son de şerbet,
De bărbaţi şi de dame de lume:
Precum Platon, Electra, Demeter, Ahmet –
Căci toţi şi-ar dori – de purtat – aşa nume.
Dar, vă spun, pisicii îi trebuie un nume particular,
Dintre cele ciudate şi fine,
Altfel cum şi-ar mai ţine coada perpendicular,
Şi-ar înfoia mustaţa şi ar fi mândră de sine?
Ei, nume dintr-astea pot să vă dau cu duzina,
Ca Munkustrap, Quajo sau Coricopat,
Precum Jellylorum sau Bombalurina –
Nume ce rar vreun cotoi le-a purtat.
Dar peste toate-i un nume lăsat la urmă taman,
Iar numele acela în veci nu-l veţi ghici;
Un nume pe care nu-l află nici un studiu uman,
Doar MOTANUL SINGUR ÎL ŞTIE şi nu-l va dezvălui.
Când zăriţi vreo pisică pierdută în meditaţie
Să ştiţi că motivul e acelaşi mereu şi anume:
Mintea sa e cufundată-n sacra contemplaţie
A gândului la gândul la gândul la propriu-i nume:
Inefabilul efabil
Efaninefabil
Adâncul, de necercetat, singularul său nume.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/t.s.-eliot-numele-pisicilor-poezie-id-6841/