Podul Mirabeau de Guillaume Appolinaire

https://blog.revistaderecenzii.com/

Sub podul Mirabeau, Sena unduie lin
Ca dragostea noastră
Să-mi amintesc că orice-alin
Venea târziu, doar după chin

Bate ora-n alt tărâm
Zile, nopți trec, eu rămân

Stăm mână-n mână, ochi în ochi cu-ardoare
Privindu-ne pe când
În undă, sub arcada acestor mâni răsare
Un cer cu veșnice priviri tremurătoare

Bate ora-n alt tărâm
Zile, nopți trec, eu rămân

Iubirea trece-asemeni undei blânde
Iubirea se duce
Și viața lentă ne pătrunde
Speranța strigă cu priviri flămânde

Bate ora-n alt tărâm
Zile, nopți trec, eu rămân

Curg zilele spre-un alt destin
Nici timpul nu se-ntoarnă-acum
Iubirile nu mai revin
Sub podul Mirabeau, Sena unduie lin

Bate ora-n alt tărâm
Zile, nopți trec, eu rămân.

Sursa: https://www.poezie.ro/index.php/poetry/13942335/Podul_Mirabeau

Din trecutul nostru/Decebal. Traian. Luptele lor de Alexandru Vlahuță

https://blog.revistaderecenzii.com/

Au trecut optzeci de ani de la nașterea lui Hristos. Dacii, desfăcuți de geți, își au țara lor toată dincoace de Dunăre. Dincolo, până-n mare, e Moesia romană. În fruntea lor stă acum Decebal, om harnic și cu vederi largi, ostaș ager și neînfricoșat în războaie, stăpân hotărât, înzestrat cu toate însușirile unui minunat cârmuitor. Pe tronul Împărăției Romane stă molaticul Domițian, ostaș fricos și om neînsemnat.

Continuă să citești

În vacanțe de N. Gane

https://blog.revistaderecenzii.com/

În sfârșit, iată-mă-s acasă! Cânele Balan sări cel întăi din trăsură și era cât pe ce, în mișcările lui de bucurie, să răstoarne pe baba Ilinca care venea să mă primească în scară. Biata babă Ilinca!… Cum îi sticleau ochii de fericire văzându-mă iarăși sub ocrotirea ei pentru două luni de vacanțe. Ea mă crescuse pe brațe, mă învățase Tatăl nostru și se deprinse a mă privi ca pe copilul ei.

Continuă să citești

Asta vreu, dragul meu de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Iubești scumpa mea frumoasă
Ghirlăndioara de-albe flori,
Ce-ncunună grațioasă
Buclele-mi ce-n vânturi zbor?

­ Nu, nu! Nu, nu!

­ Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate roza cea tăcută
Care dulce se sărută
Cu fluturii râzători?

­ Ba nu, nu: cununa-n laur,
Cinsă-n aur, aur, aur,
Atunci este un tezaur:

Asta vreu,
Dragul meu!

­ Iubești, dulce drăgulină,
Doina mea de tainic dor
Ca pe lira mea suspină
Dulce, blând, încetișor?

­ Nu, nu! Nu, nu!

­ Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate cântul de-armonie
Care Eol îl adie
Printre frunze, printre flori?

­ Ah! Când aurul suspină
În punguța plină, plină,
C-o cântare metalină!

Asta vreu,
Dragul meu!

­ Iubești poate pe Selene,
Ca o candelă lucind,
Când cu pasu-i lin, alene
Se preumblă surâzând?

­ Nu, nu! Nu, nu!

­ Ce vrei dară, dragă, tu?
Iubești poate alba zare
Ce-o săgeată mândrul soare
Peste câmpul înflorind?

­ Ah! Când aurul dulce sună
În punguța mea nebună
Nu-mi mai trebe alba lună!

Asta vreu,
Dragul meu!

­ Iubești patria-ți măreață
Ce de glorii duce dor,
Când în palida ei față
Se deseamnă-un viitor?

­Nu, nu! Nu, nu!

Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate visul mare, mare
De mărire, răzbunare,
Ce-l visează-a ei popor?

Când în loc de glorii, laur,
Mi-ar da aur, aur, aur,
Atunci fi-mi-ar un tezaur!

Asta vreu,
Dragul meu!(Umoristul, 29 septembrie/11 octombrie 1866)

Mihai Eminescu: Din periodice/Din Timpul, noiembrie 1882

https://blog.revistaderecenzii.com/


[2 noiembrie 1882]

Precum astronomul așteaptă cu minutarul în mână trecerea unui corp ceresc printr-un anume punct cătră care își îndreaptă instrumentul său optic, tot astfel și noi am putea sta cu ceasornicul înainte-ne, să urmărim cum se scurge nisipul și cum se apropie din ce în ce termenul fatal al încetării libertăților publice, al dictaturii personale a d-lui I.C. Brătianu.

Continuă să citești

De-aș avea de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

De-aș avea și eu o floare
Mîndră, dulce, răpitoare
Ca și florile din mai,
Fiice dulce a unui plai,
Plai rîzînd cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde
Undoind încetișor,
Șoptind șoapte de amor;

De-aș avea o floricică
Gingașă și tinerică,
Ca și floarea crinului,
Alb ca neaua sînului,
Amalgam de-o roz-albie
Și de una purpurie,
Cîntind vesel și ușor,
Șoptind șoapte de amor;

De-aș avea o porumbiță
Cu chip alb de copiliță,
Copiliță blîndișoară,
Ca o zi de primăvară,
Cîtu-ți ține ziulița
I-aș cînta doina, doinița,
I-aș cînta-o-ncetișor,
Șoptind șoapte de amor.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/De-a%C8%99_avea

Ochii mamei de N. Gane

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cînd mergea el pe ulița satului dus de mînă de părintele său, atunci se coteau țărancele între ele șoptindu-se: „Chiar ochii maică-sa”; și cînd de sub amvon sfios și cu inima strînsă își ridica el ochii în sus spre preotul care cuvînta, atunci acesta se oprea o minută părîndu-i-se că revede neagra strălucire a ochilor mamei; și cînd în luptă cu somnul deodată își deschidea el ochii tresărind, atunci bătrîna Cristina, ce ședea lîngă căpătăiul lui, suspina sub povara unei grele amintiri; și cînd tatăl său voia să-l mustre pentru că, de milă, a dat drumul cînelui din lanț, se stăpînea bătrînul zicîndu-și în sine: „Tot ochii ei”.

Continuă să citești

Mihai Eminescu: Din periodice/Din Timpul, octombrie 1882

https://blog.revistaderecenzii.com/

[2 octombrie 1882]

Nu-nțelegem ce folos poate să aibă „Românul“ din falsificarea și esplicarea strâmbă a statisticei? În dorința ce are de-a ne combate și de-a lăuda progresul imens realizat în țară prin sistemul ideilor liberale, cifrele statisticei trebuie să i se închine, vrând-nevrând, ca și când plăcerea copilăroasă de-a părea că ne dovedește nouă contrariul ar schimba ceva din realitatea lucrurilor.

Continuă să citești

Cu mâne zilele-ți adaogi… de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cu mâne zilele-ți adaogi,
Cu ieri viața ta o scazi
Și ai cu toate astea-n față
De-a pururi ziua cea de azi.

Când unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El și răsare undeva.

Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-același vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleași frunze cad.

Naintea nopții noastre îmblă
Crăiasa dulcii dimineți;
Chiar moartea însăși e-o părere
Și un visternic de vieți.

Din orice clipă trecătoare
Ăst adevăr îl înțeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Și-nvârte universu-ntreg.

De-aceea zboare anu-acesta
Și se cufunde în trecut,
Tu ai ș-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.

Cu mâne zilele-ți adaogi,
Cu ieri viața ta o scazi,
Având cu toate astea-n față
De-a purure ziua cea de azi.

Priveliștile sclipitoare,
Ce-n repezi șiruri se diștern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gândului etern.

Cânele bălan de N. Gane

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ce poate fi mai vesel decât un școlar în vacanțe! Îmi aduc aminte ca acuma, când profesorul mă chemă în salonul de așteptare și-mi dădu o scrisoare a cărei pecete purta niște inițiale binecunoscute mie, și a cărei adresă era scrisă de-o mână asemine binecunoscută mie, mâna prietenului meu. Cu ce strângere de inimă deschisei scrisoarea! Prin ea mi se vestea că Constantin viziteul, o slugă veche și credincioasă, sosise cu trăsura spre a mă duce la moșia părintească pentru timpul vacanțelor. Scrisoarea era scurtă, dar întovărășită de câteva gavanoase cu dulceață, o cutie de rahat și câțiva galbeni de cheltuială pe drum. Prin post-scriptum tatăl-meu îmi zicea să iau sama să nu răcesc.

Continuă să citești