https://blog.revistaderecenzii.com/

[1 septembrie 1882]

Dacă vor mai fi existând încă, din păcate, oameni nărăviți, cu sufletul și cu tendințele reacționare, cari să se îndoiască de propășirea noastră socială și de omenia guvernului actual, le recomandăm cu stăruință următorul anunț, al cărui original redacțiunea „Luptătorului“, din Focșani, de pe care-l reproducem, declară că-l are în birourile sale:De vânzare sunt: 38 țoale, 1 vacă, 2 cămăși bărbătești, 3 cămăși femeiești, 3 scurteici femeiești, 2 fețe de ghete, 8 așternuturi, 1 iapă, 3 scoarțe de lână, 3 perne, 95 pogoane porumb a se arenda, 8 flanele, 4 rochii, 1 șervet, 49 pogoane fân a se arenda, 3 zăbune femeiești, 1 zăbun bărbătesc, 3 vase deșerte pentru vin, 2 pieptare de postav, 1 pereche pantaloni femeiești, 4,5 pogoane pârloagă, a se vinde rodul, 2 brâie roșie, 1 pereche cioareci, 3 plapome, 1 mintean, 1 polcă femeiască, 1 manta și 6 coți materie.P. Agent: M. Cursarie

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cum mîngîie dulce, alină ușor
Speranța pe toți muritorii!
Tristeță, durere și lacrimi, amor
Azilul își află în sînu-i de dor
Și pier, cum de boare pier norii.

Precum călătorul, prin munți rătăcind,
Prin umbra pădurii cei dese,
La slaba lumină ce-o vede lucind
Aleargă purtat ca de vînt
Din noaptea pădurii de iese:

Așa și speranța — c-un licur ușor,
Cu slaba-i lumină pălindă —
Animă-ne-o dată tremîndul picior,
De uită de sarcini, de uită de nori,
Și unde o vede s-avîntă.

La cel ce în carcere plînge amar
Și blestemă cerul și soartea,
La neagra-i durere îi pune hotar,
Făcînd să-i apară în negru talar
A lumii paranimfă — moartea.

Și maicii ce strînge pruncuțu-i la sîn,
Privirea de lacrime plină,
Văzînd cum geniile morții se-nclin
Pe fruntea-i copilă cu spasmuri și chin,
Speranța durerea i-alină.

Căci vede surîsu-i de grație plin
Și uită pericolul mare,
L-apleacă mai dulce la sînu-i de crin
Și fața-i umbrește cu păr ebenin,
La pieptu-i îl strînge mai tare.

Așa marinarii, pe mare îmblînd,
Izbiți de talazuri, furtune,
Izbiți de orcanul ghețos și urlînd,
Speranța îi face de uită de vînt,
Și speră la timpuri mai bune.

Așa virtuoșii murind nu desper,
Speranța-a lor frunte-nsenină,
Speranța cea dulce de plată în cer,
Și face de uită de-a morții dureri,
Ploapele-n pace le-nchină.

Cum mîngîie dulce, alină ușor
Speranța pe toți muritorii!
Tristeță, durere și lacrimi, amor
Azilul își află în sînu-i de dor
Și pier, cum de boare pier norii.

https://blog.revistaderecenzii.com/

[3 august 1882]

„Luptătorul“ din Focșani, în numărul său de la 30 iulie, comunică următoarea publicațiune a perceptorului din comuna Odobeasca, plasa Marginea de Sus, jud. R. Sărat.Subsemnatul, agent de urmărire perceptor, conform art. 12 din legea de urmărire, fac cunoscut printr’ aceasta că în ziua de 25 iulie până la 2 august 1882, la ora 10 de dimineață, se va vinde prin licitație la primăria comunei Odobeasca, din plasa Marginea de Sus, județul R. Sărat, obiectele ce s-au sechestrat pentru neplata dărilor datorite din contribuțiuni directe, răscumpărarea clăcii, prestațiuni județene și altele. Obiectele sechestrate sunt:51 vaci, 8 boi, 88 mânzați cu mânzate, 2 cai, 15 iepe, 5 noateni, 13 capre, 5 iezi, 83 oi, 12 miei, 3 berbeci, 5 râmători, una căruță de boi nouă, 1 sucman, 3 căzi, 2 antale, 1 claie cu fân, 28 locuitori cu brațele, cari se vor da cu luna sau cu ziua până la acoperirea datoriei ce debiteză către stat, și 455 pogoane pământ după legea rurală, în care pământ sunt diferite roade, adică vii, livezi de pruni, meri, peri și fân.Semnat agent A. Comănescu(No. 26 din 13 iulie 1882)

https://blog.revistaderecenzii.com/

N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ți romantic, munții în lumină,
        Văile în flori,
Rîuri resăltînde printre stînce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
        Peste cîmpii-n zori.

Ale sorții mele plîngeri și surîse,
Îngînate-n cînturi, îngînate-n vise
        Tainic și ușor,
Toate-mi trec prin gîndu-mi, trec pe dinainte,
Inima mi-o fură și cu dulci cuvinte
        Îmi șoptesc de dor.

Numai lîngă sînu-ți geniile rele,
Care îmi descîntă firul vieții mele,
        Parcă dormita;
Mă lăsară-n pace, ca să cînt în lume,
Să-mi visez o soartă mîndră de-al meu nume
        Și de steaua mea.

Cînd pe bolta brună tremură Selene,
Cu un pas melodic, cu un pas alene
        Lin în calea sa,
Eol pe-a sa arpă blînd răsunătoare
Cînt-a nopții dulce, mistică cîntare,
        Cînt din Valhala.

Atunci ca și silful, ce n-adoarme-n pace,
Inima îmi bate, bate, și nu tace,
        Tremură ușor,
În fantazii mîndre ea își face cale,
Peste munți cu codri, peste deal și vale
        Mînă al ei dor.

Mînă doru-i tainic colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipește, genele-mi sunt pline,
        Inima mi-e grea;
Astfel, totdeauna cînd gîndesc la tine,
Sufletul mi-apasă nouri de suspine,
        Bucovina mea!

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/La_Bucovina