Din străinătate de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cînd tot se-nveselește, cînd toți aci se-ncîntă,
Cînd toți își au plăcerea și zile fără nori,
Un suflet numai plînge, în doru-i se avîntă
L-a patriei dulci plaiuri, la cîmpii-i rîzători.

Și inima aceea, ce geme de durere,
Și sufletul acela, ce cîntă amorțit,
E inima mea tristă, ce n-are mîngîiere,
E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit.

Aș vrea să văd acuma natala mea vîlcioară
Scăldată în cristalul pîrăului de-argint,
Să văd ce eu atîta iubeam odinioară
A codrului tenebră, poetic labirint;

Să mai salut o dată colibele din vale,
Dorminde cu un aer de pace, liniștiri,
Ce respirau în taină plăceri mai naturale,
Visări misterioase, poetice șoptiri.

Aș vrea să am o casă tăcută, mitutică,
În valea mea natală, ce undula în flori,
Să tot privesc la munte în sus cum se ridică,
Pierzîndu-și a sa frunte în negură și nori.

Să mai privesc o dată cîmpia-nfloritoare,
Ce zilele-mi copile și albe le-a țesut,
Ce auzi odată copila-mi murmurare,
Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut.

Melodica șoptire a rîului, ce geme,
Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor,
Cîntarea în cadență a frunzelor, ce freme,
Născur-acolo-n mine șoptiri de-un gingaș dor.

Da! Da! Aș fi ferice de-aș fi încă o dată
În patria-mi iubită, în locul meu natal,
Să pot a binezice cu mintea-nflăcărată
Visările juniei, visări de-un ideal.

Chiar moartea, ce răspînde teroare-n omenire,
Prin vinele vibrînde ghețoasele-i fiori,
Acolo m-ar adoarme în dulce liniștire,
În visuri fericite m-ar duce către nori.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Din_str%C4%83in%C4%83tate

Vulturul și paingul de Alecu Donici

https://blog.revistaderecenzii.com/

Prin nouri, vulturul, spre muntele Ceahlău
Întinse zborul său.
Pe cea mai naltă stâncă a lui, el se așează
Și lumea dedesubt privind, se desfătează.
Un șir de munți măreți, Moldova de o parte.
A ei câmpii, păduri, a ei frumoase sate!
Și ape: Bistrița, Moldova și Siret,
Pe șesuri vesele, se văd curgând încet.
— Să fie lăudat al tău, o, Joe! nume,
Pentru aripele ce tu mi-ai înzestrat;
Cu care mă ridic la înălțimea lumei,

Pe unde nimene a fi n-au cutezat!
Aceste vulturul rostește bucuros.
— Da’ știi, prietene, că ești lăudăros!
Paingul de pe mușchi atunce îi răspunde.
Dar uită-te de vezi: și eu sunt oare unde?
Se uită vulturul și vede, înadins,
Paingul lângă el, cum mreaja a întins.

— De unde te-ai luat?
Întreabă el mirat.

Și cum te-ai târâit?
— Să-ți spun adevărat,
Paingul au răspuns,
Pe coadă-ți am venit,
Tu însuți m-ai adus;

Cu-a mea putere, eu nici aș fi îndrăznit,
Iar de acum nu am de tine trebuință.
Aici, statornica să-mi fac vreau locuință!…
El bine n-au sfârșit și un vârtej de vânt,
Cu mreaja lui cu tot, îl suflă la pământ.

Cum socotiți și dumneavoastră;
Dar eu gândesc că-n lumea noastră,

Sunt mulți asemene ca și paingul meu,
Ce fără ostenele se trag în sus mereu,

De coada unui mare;
Și cărora le pare

Că singuri vrednicesc și că li s-au căzut;
Când spre căderea lor
Nu trebuie mai mult,
Decât un vântișor.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Vulturul_%C8%99i_paingul

Stihuri la luminatul herb a Țărâi Moldovei de Dosoftei

https://blog.revistaderecenzii.com/

Capul cel de búor, a fiară vestită,
    Sămnează puterea țârâi nesmintită.
Pre câtu-i de mare fiara și buiacă,
    Coarnele-n pășune la pământ îș pleacă.
De pre chip să vede búorul ce-i place,
    C-ar vrea-n toată vremea să stea țara-n pace.
C-atunci toată vita poate de să-ngrașe,
    Fără zăhăială, într-a țărâi pașe.
Dară une date are și ea toane,
    De-ș calcă vrăjmașii și-i vântură-n coarne.
Pentr-aceea-ș poartă cunună de aur
    Într-a sale coarne, în cele de taur.
Stau împregiur dânsă trei planite-n hoarbă,
    Soarele și Luna, și Venus, podoabă.
Din ce să-nsămnează țara că rodește
    În tot feli de hrană, de le prisosește.
Și pre vremi de pace oamenii zburdează
    Într-agonisită, că pot de-ș lucrează.
Vinul și cu grâul, și cu de tot viptul,
    Cu cirezi și turme, copără pământul.
Dară miere dulce! Cine poate spune
    Ce-au miluit Domnul din ceri, că-s tot bune!
Cine poate scrie toate de-amănuntul,
    Că știută este țara-n tot pământul!
Și-mbogățăsc lesne, fără de zăbavă,
    Creștinii Moldovii, dând Domnului slavă.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Stihuri_la_luminatul_herb_a_%C8%9A%C4%83r%C3%A2i_Moldovei

Profile literare de Traian Demetrescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

M. GUYAU––

Omul, căruia aparține acest nume, întrunește în el trei mari individualități intelectuale: filosof, estetician și poet. Moartea îl răpi la trei-zeci și trei de ani!… Și pe când la această vîrstă, alții abia întrevăd orizonturile depărtate ale gloriei, el este deja ajuns pe o culme înaltă de nemurire, către care privesc cu respect și adorațiune o lume vastă de admiratori.

Continuă să citești →

Sonet de Shakespeare

https://blog.revistaderecenzii.com/

Trad. Petre Grimm

Eu nu cred că sunt piedeci la unirea
A două inimi ce credință-și țin,
Inbire-adevărată nu-i iubirea,
Ce piere când in cale-i piedeci vin.
Iubirea-i ca o stea nemișcătoare,
Ce calea le-o arată la năieri,
Statornică în furtuni îngrozitoare,
Ea-i tot aceeași astăzi ca și ieri.
Iubirea nu-i a vremii jucărie, —
Tu frumusețe, doar, cu vremea treci. —
Ea nu se schimbă ori-ce-ar fi să vie.

Aceeași ea rămâne ‘n veci de veci.
De mi se dovedește cam mințit
Nimic n’am scris și nimeni n’a iubit.

Două nebunii de N. Gane

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cuprin

I

Cozma plecă de acasă pe la răsăritul soarelui, cu pușca pe umăr, întovărășit de copoi, și apucă peste cîmp de-a dreptul prin zăpada ce scîrțîia sub cizmele sale, și prin a cărei pulbere se vedeau urme proaspete de iepuri. El mergea cu pași grăbiți, iuțit de gerul dimineței și din pieptul său ieșeau aburi deși ce-i albeau mustețele. Soarele era cu dinți, pădurea încărcată cu promoroacă, și în urma lui satul abia se zărea dintre valurile troianului.

Continuă să citești →

Lupul și cucul. Fabulă de A. Donici

https://blog.revistaderecenzii.com/

— Rămâi sănătos, vecine!
Au zis lupul către cuc.
Aceste țări de rău pline
Le părăsesc și mă duc.
Nu mai pot trăi aice,
De om, câine, prigonit.
În Arcadia, ferice!
Este codru de trăit.
Unde aurita vreme
Împărățește deplin,
Unde lupul nu se teme
De năpăstile ce-i vin.
Acolo nu sunt războaie,
Toți în pace viețuiesc:
Omul este blând ca oaie,
Iar câinii nici hămăiesc.
— Cale bună, măi vecine!
Dar te rog, să-mi spui curat:
Năravul nu-ți iei cu tine?
Și colții ai lepădat?
— Să-i lepăd? Da’ cum se poate?

— Apoi ține minte, frate,
Că la viitoarea iarnă
Ai să rămâi fără blană.
Și așa s-au întâmplat,
Precum cucul i-au cântat.

Între oameni iar sunt unii
Cu colți de lup înzestrați:
Ori în care parte-a lumii,
Ei vor fi tot ne-mpăcați.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Lupul_%C8%99i_cucul

Poezia pură de Paul Zarifopol

https://blog.revistaderecenzii.com/

Între părintele Bremond, membru al Academiei Franceze, și ziaristul Paul Souday s-a iscat ceartă, toamna trecută, de la definiția poeziei. Pentru obișnuita lectură publică înaintea celor cinci secții ale Institutului, preotul literat a ales să vorbească despre poezia pură, și în cuvântarea lui avusese mai ales grijă să dea a înțelege că poezia nu se poate defini. Tocmai acest lucru pare să fi supărat mai mult pe Paul Souday. Probabil, ca frances de veche observanță și ca ziarist, el nu rabdă obscuritatea, oricât ar fi de prestigioasă, și s-a necăjit rău când Bremond a spus că poezia n-are a face cu rațiunea. Souday s-a grăbit să înțeleagă și aici pare c-a fost nedrept că Bremond consideră poezia ca un fel de divagație absolut certată cu mintea sănătoasă. Se poate zice și aceasta despre poezie, dar în cazul special nu se zisese.

Continuă să citești →

Astronomul și doftorul de N. Gane

https://blog.revistaderecenzii.com/

Vestea despre țara Moldovei mersese odinioară departe pănă în țările cele mai depărtate de la apus. Se zicea cum că grâiele rodesc în pământul ei atât de mult, încât oamenii nu dovedesc să le strângă în girezi; că vinul din podgorii curge în pârăie, încât oamenii, nemaiavând ce face cu el, îl uită cu anii în pivnițe pănă ce putrezesc doagele și cercurile poloboacelor și rămâne vinul în cămeșa lui; că oamenii sunt blajini și primitori, neștiind ce-i cumpăna și măsura în ale traiului, și că la masa fiecăruia este totdeauna loc pentru zece.

Continuă să citești →