https://blog.revistaderecenzii.com/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Într-o grădină
Lâng-o tulpină
Zării o floare, ca o lumină;
S-o tai, se strică,
S-o las, mi-e frică,
Că vine altul și mi-o rădică.
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/%C3%8Entr-o_gr%C4%83din%C4%83
https://blog.revistaderecenzii.com/

Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,
Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine
Și în jur parcă-mi colindă dulci și mândre primăveri,
Sau văd nopți ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele,
Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele,
Cu izvoare-ale gândirii și cu râuri de cântări.
https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată ca niciodată etc.
A fost odată într-o pustie mare un pustnic, și petrecea singur singurel. Vecinii săi erau fiarele pădurilor. Și așa era de bun la Dumnezeu, încât toate dobitoacele i se închinau, când se întâlneau cu dânsul.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/

Erau odată un moșneag și-o babă; și moșneagul avea o fată, și baba iar o fată. Fata babei era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laț, lăsând tot greul pe fata moșneagului. Fata moșneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune și frumoase. Dar această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță, și de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace și răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ș-amar de pielea ei.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/

Vii din înalte ceruri sau ieşi din adâncime,
O,Frumuseţe?Reaua şi buna ta privire
Împrăştie de-a valma şi fericiri şi crime,
De aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.
În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;
Sărutul tău e-o vrajă şi-o amforă ţi-i gura;
Şi când reverşi miresme de-amurguri cu furtună
Se face laş eroul,vitează stârpitura.
Răsari din hăul negru?Cobori din lumi stelare?
Destinul ca un câine de poala ta se ţine;
Şi bucurii şi chinuri tu semeni la-ntâmplare;
Stăpână eşti şi nimeni nu e stăpân pe tine;
Calci peste morţi de care îţi râzi cu mult dispreţ;
Ai juvaieruri multe şi Groaza dintre toate
Nu-i cel mai slut,şi-Omorul e un breloc de preţ
Pe pântecul tău săltând cu voluptate.
Orbitul flutur zboară spre tine,lumânare,
Slăvindu-te drept torţă când a început să ardă.
Acel ce-şi strânge lacom iubita-n braţe pare
Un muribund ce-n taină mormântul şi-l dezmiardă.
Că vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasă mie,
O,Frumuseţe! monstru naiv şi fioros!
Când ochii tăi,surâsul,piciorul tău mă-mbie
Spre-un infinit de-a pururi drag şi misterios?
Sirenă rea sau înger,drăcească sau divină,
Ce-mi pasă când tu – zână cu ochi de catifea,
Mireasmă,ritm,lucire,o!singura-mi regină!-
Faci lumea nu prea slută şi clipa nu prea grea?
Sursa: https://poetii-nostri.ro/charles-baudelaire-florile-raului-poezie-id-4191/
https://blog.revistaderecenzii.com/

Așteptând,
Privesc pe fereastră
Și văd cum moare zăpada
Și mă strecor tiptil prin mine
Parcă aș străbate sala armurilor
Care nu mai au pe cine să apere.
Așteptând,
Privesc pe fereastră
Și văd cum moare zăpada
Zgribulită în ființa ce mă privește
La rându-i cu ochi de cărbune,
Ca un mesia care a uitat drumul spre casă.
Așteptând,
Privesc pe fereastră
Și văd cum moare zăpada
Sub zborul haotic al negrelor păsări –
Proletarii gonoaielor –
Un nor de litere posace cu care orașul
Încearcă zadarnic să-și scrie memoriile.
Așteptând,
Privesc cum moare zăpada
Tot mai umilită de negrele roți
Recucerindu-și asfaltul.
Nimic nu e mai murdar
Ca zăpada murdară.