https://blog.revistaderecenzii.com/

De-aş avea

De-aş avea şi eu o floare
Mândră, dulce, răpitoare,
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce-a unui plai,
Plai râzând cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o floricică
Gingaşă şi tinerică,
Ca şi floarea crinului,
Alb ca neaua sânului,
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie,
Cântând vesel şi uşor,
Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o porumbiţă
Cu chip alb de copiliţă,
Copiliţă blândişoară
Ca o zi de primăvară,
Câtu-ţi ţine ziuliţa
I-aş cânta doina, doiniţa,
I-aş cânta-o-ncetişor,
Şoptind şoapte de amor.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Aceleaşi lovituri care îl trimiteau la pământ îl aruncau în acelaşi timp departe înaintea vieţii sale, spre anii viitori în care, de-ar sângera, de vină n-ar fi nedreptatea unuia singur. Ca pomişorul întărit de rădăcini şi care îşi strânge crengile rănite lângă trunchiul trainic, el cobora apoi de-a-ndaratelea în mutismul ştiinţei acesteia şi în nevinovăţia lui. În sfârşit, scăpa, fugea, şi cunoştea fericirea deplină. Ajungea la pajişte şi la stavila trestiilor, căreia îi mângâia mâlul şi-i percepea freamătul uscat. Se părea că tot ce pământul produsese mai nobil şi mai perseverent îl adoptase, drept răsplată.
Şi-ar reîncepe astfel până când, necesitatea de a rupe dispărând, el ar sta drept şi atent printre oameni, mai vulnerabil şi mai tare totodată.

Sursa: http://poetii-nostri.ro/rene-char-adolescentul-palmuit-poezie-id-7133/

https://blog.revistaderecenzii.com/

În plopul meu îşi pune cuibul luna,
Din care iese noaptea ca un corb.
Şi stele-i cad din aripi, dar le sorb
Prin iazuri broaşte, una câte una.

Căci broaştele înghit bucăţi de noapte
Şi sar din mâl în iaz rotind inele
Şi se lungesc pe burta lor de lapte
În care se topesc atâtea stele.

Sursa: http://poetii-nostri.ro/al.-o.-teodoreanu-broastele-poezie-id-8044/

https://blog.revistaderecenzii.com/

E bine-aici, de-ajuns e şi atât.
Ninsorile nu cad precum apasă.
Stă-n osii reci un cer nehotărât
şi-n cumpeni echilibrul lin se lasă.

Mai bine vezi, spre râpă lupii vin
să bea la copci şi dacă nu, să-şi taie
în ţestul apei limpezii canini
şi lupilor genunchii li se-ndoaie.

De foame muţi, în arc de salt avar,
cu umerii lovindu-se şi saltul,
mai bine vezi cum lupii râpa sar,
mai bine vezi cum unul după altul.

http://poetii-nostri.ro/mircea-ciobanu-augur-poezie-id-2758/