Ovidiu, sunt aproape de ţărmii liniştiţi, Pe care-odinioară, tu zeii izgoniţi Ai Romei îi aduseşi, şi-unde cenuşa-ţi este. Cu jale-n plâns slăvit-ai tu locurile-aceste. Se mai aude lira-ţi sunând precum suna, Şi-i plin ţinutul încă de amintirea ta. Tu mi-ai săpat în minte, cu vorba mişcătoare, A bardului pustie şi cruntă-ntemniţare, Sub bolta-nceţoşată, sub geruri şi zăpezi, Sub vara ce pe câmpuri puţină vreme-o vezi: Răpit de-amarul strunei care ades mă scurmă, Cu inima, Ovidiu, eu ţi-am păşit pe urmă:
Ion Agârbiceanu este unul dintre scriitorii prolifici ai literaturii române; în cariera sa, întinsă pe o perioadă de șase decenii (1899 – 1963), a scris „peste 30.000 de pagini”, după cum menționează Ilie Rad în Notă asupra ediției la cartea intitulată sugestiv Ion Agârbiceanu. Scrieri inedite cu profil religios (Ed. Casa Cărții, Cluj – Napoca, 2021), care, totodată, într-o sinteză a celor mai interesante opinii relative formulate, de-a lungul timpului, asupra operei competitive a scriitorului, scoate în relief câteva aspecte inedite, precum: „Ușurința cu care scria Agârbiceanu creează impresia că opera i-a fost dictată de… Duhul Sfânt” (Antonio Patraș), „chiar când tratează aceeași problemă de mai multe ori (să spunem Învierea, Crăciunul, mântuirea etc.), el nu reia niciodată articolul anterior”. Cele trei mari cărți de meditații filosofico-religioase: Fața de lumină a creștinismului, Pe urmele Domnului și Cutezări cu gândul ale ieromonarhului Visarion, au această particularitate stilistică, de a nu fi constituite din „articole anterioare, cum se întâmplă în astfel de cazuri, la alți autori” (Ilie Rad).
„Lupt împotriva dictatorului rus” – Gari Kasparov, la „Breaking Fake News”
O ediție-eveniment a emisiunii realizate de Marian Voicu ne aduce interviul acordat în exclusivitate pentru TVR de unul dintre cei mai vânați opozanți ai Kremlinului. O discuție intensă și debordant de sinceră Marian Voicu – Gari Kasparov urmărim duminică, 13 iunie, de la 19.00, la TVR 1.
1848: Începutul revoluției pașoptiste în București. Domnitorul Gheorghe Bibescu este silit să semneze „Constituția” (proclamația și programul de la Islaz) și să recunoască guvernul revoluționar provizoriu,
1978: Virginia Ruzici, jucătoare de tenis de câmp, cucerește titlul de campioană la Roland Garros, fiind prima româncă laureată atât la simplu, cât și la dublu, alături de jucătoarea iugoslavă Mima Iausovec.
1415: Prima mențiune documentară a funcției de „spătar” în Țara Românească (atribuțiile acestuia erau comanda armatei și prezentarea însemnelor autorității domnești la ceremonii).
Repetiţii pentru nuntă în semifinala „Vedeta populară”
8 dintre ei ne-au convins şi vor urca pe scenă în semifinală, dar 13 iunie va fi cu noroc doar pentru 5 dintre concurenţii sezonului 6 „Vedeta populară”. Iuliana Tudor prezintă semifinala celui mai iubit show de talente din folclorul românesc duminică, ora 21.00, la TVR 1.