Satiră Duhului meu de Grigore Alexandrescu

Posted on by
Răspunde
Updates, Live: Grigore Alexandrescu: Satiră Duhului meu

https://blog.revistaderecenzii.com/

 Trageți toți câte o carte: domnule, ești cu mine.
Șezi, mă rog, împotrivă, și vezi de joacă bine!
­ Dar ți-am spus, coconiță, că eu, din întâmplare
Nici bine, nici nebine nu pot să fac cercare;
Am cuvintele mele: aste jocuri plăcute,
Cu voia dumitale, îmi sunt necunoscute.
­ Nebun cine te-o crede; vrei să te rugăm, poate
Astăzi chiar și copii știu jocurile toate,
Veacul înaintează: Caro; vezi că ți-e rândul;
Dar ce făcuși acolo, unde îți este gândul?
Când eu am dat pe rigă, bați cu alta mai mare?
Astfel de neștiință e lucru de mirare!

Continuă să citești →

Apariții – reviste literare. Articolul-program al revistei literare „Drum drept”

Posted on by
Răspunde

https://blog.revistaderecenzii.com/

1893: Apare, la București, revista umoristică „Moftul român”, condusă de Ion Luca Caragiale și Anton Bacalbașa;

1915: Apare, la Craiova, revista literară „Drum drept”, sub conducerea lui Nicolae Iorga. 

Revista Drum Drept 28.febr.1916 | Okazii.ro
Drum Drept
  •  La începutul unei noi lupte de N. Iorga, în revista „Drum drept“, X, 1915, Nr. 1, 24 ianuarie, pp. 1- 3;

La începutul anului 1915, Nicolae Iorga, mentorul revistei „Sămănătorul”, a preluat conducerea publicației „Ramuri”, invitat de fondatorii ei, D. Tomescu și C. Șaban Făgețel; cei doi certificau astfel orientarea către sămănătorism și în același timp, că publicația este importantă, de vreme ce o personalitate ca N. Iorga acceptă să vină la conducerea ei. Era o ieșire din zonă, o proiecție națională a unui brand, „Ramuri”.

Continuă să citești →

Tunsu și Jianu de Ion Ghica

Posted on by
Răspunde
Faptele extraordinare ale haiducului Tunsu, cel care a băgat groaza în bogaţi şi boieri - Secretele lui Lovendal

https://blog.revistaderecenzii.com/

Iubite amice,


Uitatu-te-ai vrodată printr-un ochean de inginer? Să vezi cum într-însul toate se arată întoarse cu susul în jos. Odată îmi aduc aminte că ridicam planul unui petic de moșie; o fetiță lăsase secera și venise lângă planșetă; se uita la mine, parcă mi-ar fi zis: ‘Lasă-mă să mă uit și eu o dată, domnișorule’. I-am înțeles pofta, i-am îndreptat ocheanul spre un cioban, în depărtare, care ședea în mijlocul oilor cu piciorul încrucișat, rezemat în măciucă; îl potrivii bine și poftii pe fată să se uite. Ea își astupă un ochi cu mâna și pune pe celalalt la sticlă, se uită, ș-odată strigă:

Continuă să citești →