Aurel Vlaicu – Film Tvr

https://blog.revistaderecenzii.com/

Aurel Vlaicu – România, 1978

Regia: Mircea Drăgan

Cu: Gabriel Oseciuc, Radu Beligan, Octavian Cotescu, Maria Voluntaru, Toma Dimitriu, Violeta Andrei

Dramă. Viaţa romanţată a pionierului aviaţiei mondiale Aurel Vlaicu. După ce a studiat la Universitatea din München, întors în ţară, Vlaicu începe să construiască aparate de zbor performante. Ca un „Icar al secolului XX”, îşi va găsi sfârşitul încercând să treacă munţii în Transilvania.

ACEST PROGRAM POATE FI VIZIONAT DE COPIII IN VARSTA DE PANA LA 12 ANI NUMAI CU ACORDUL SAU IMPREUNA CU PARINTII ORI FAMILIA. (AP)

** Programele TVR pot suferi modificări în funcție de evenimentele de ultimă oră.

Sursa: http://tvr2.tvr.ro/filme/aurel-vlaicu_14050.html

Unda spumă de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Unda spumă, vântul trece
       Cu suflarea-i rece
Peste marea ce suspină
       Tristă, dar senină.

Cum nu-s vântul ce aleargă
       Pe oglinda largă,
Luciul apei de-l încruntă
       Cu undă măruntă?

Căci aș trece suvenire
       Blândă de iubire,
Peste-o mare de misteruri
       Ce coprinde ceruri,

Printre visele amare
       A copilei care
O ador, o cânt cum cântă
       Harfa pe o sântă.

Barbu Ștefănescu-Delavrancea: Hagi-Tudose (nuvelă)

https://blog.revistaderecenzii.com/

Dincolo de „Crucea de piatră”, d-a stânga Șoselei Vitanului, se ridică biserica „Sfânta Troița”. Mândrețe de biserică. Cu zugrăveli, pe dinăuntru și pe dinafară, cum arar se mai pomenesc numai la bisericile din vechime. Dar de asculți la troițeni, mai cu seamă la cei bătrâni, te apucă amețelile când încep ei să-și ridice biserica în slava cerului. Mă rog, nu au atâtea degete la amândouă mânile câte minuni se află în sfântul locaș. Și când se încurcă, se fac foc bătrânii troițeni; ba își mușcă degetele la numărătoare, căci iată, cum au apucat ei să numere minunile: ridică amândouă mâinile în dreptul ochilor, ți le vâră sub nas cu degetele răsfirate, apoi la fiece laudă zice a la mână” și moaie câte un deget în gură. La înfierbânțeală, uită că degetele sunt ale lor, și le mușcă, și vorba se preface în supărare, supărarea în ceartă și cearta în gâlceavă. Cum să cază ei la învoială?… Fiecare vrea să laude și să numere numai cum vrea el, iar nu cum laudă și numără ceilalți. De cumva nu ești din partea locului, trei-patru bătrâni – care de obicei ascultă, cu gurile căscate și cu șepcile pe ceafă, la cântecele copiilor din școala vestitului dascăl Nicuță cum te-or zări, te simt, ca niște copoi, că ești străin, că n-ai mai văzut biserica lor. Își freacă mânile; tușesc; își dreg glasul; apoi, rara-rara, cu niște pași lungi și semeți, îți ies înainte, îți caută prilej de vorbă, toți cu aceleași cuvinte, cu aceeași tărăgănire de glas și cu capul dat pe spate:

Continuă să citești

Anton Bacalbașa: Ce face Caragiale

https://blog.revistaderecenzii.com/

Vitrinele librăriilor, chioșcurile, toate sunt pline de opere proaspete apărute de sub presă. Întâlnești o sumă de nume de autori, pe care nici nu-i bănuiai că există. Toți fac gură, toți țipă, copertele apar din ce în ce mai fantastice, mai urlătoare, mai atrăgătoare.
Numai de unul nu se mai aude, parc-ar fi dispărut de mult: e Caragiale. Și fiindcă socotesc că el n-a pierit decât în aparență, vreau să vă dau noutăți despre dânsul.
L-am întâlnit și mai ieri. Același. Cu veșnicii ochelari, care îl ajută să nu vadă pe oameni tocmai așa cum sunt, cu veșnicu-i zâmbet ironic, în care se oglindește el întreg, Caragiale se arată aproape tot cum l-ați cunoscut odinioară. A mai încărunțit puțin, dar nu s-a schimbat mult.

Continuă să citești

Alexandru Vlahuță: Din trecutul nostru/Ștefan cel Mare

https://blog.revistaderecenzii.com/

„Pune pieptul la hotare Ca un zid de apărare”. (Cântec vechi)

Din jos de Suceava, pe Siret, la locul ce-i zice Direptate stau adunați, ca-n zilele marilor judecăți domnești, boierii țării, curtenii toți și fețele bisericești cu Mitropolitul Teoctist în frunte, și norod mult de prin sate, întru întâmpinarea domnului celui nou. Aici e „primirea”; aici se oprește cu arcașii lui cel ce de două ori și-a biruit vrăjmașul. Aici descalecă întâi feciorul lui Bogdan și, ridicând spre mulțimea care-l privește cu drag, frumoșii lui ochi albaștri, întreabă cu acea dulce sfială ce stă așa de bine unui viteaz, de este cu voia tuturor să le fie el domn. Și toți într-un glas îi răspund: „În mulți ani de la Dumnezeu să domnești!”

Continuă să citești