https://blog.revistaderecenzii.com/

https://blog.revistaderecenzii.com/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Fascinantă lecţie despre istorie la „Garantat 100%”! Duminică, 16 octombrie, ora 18.55, la TVR 1, profesorul de istorie şi expertul în istorie militară antică Barry Strauss e invitatul lui Cătălin Ştefănescu.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Unul din cei mai mari poeți ai Franciei, omul care prin geniul său a fost și va rămânea o glorie pentru secolul nostru, Lamartine, a murit! Această tristă veste va deștepta un răsunet dureros în sufletul acelor care au gustat încântările armoniei mărețului poet. Cât pentru noi, românii, e bine să ne aducem aminte încurajările ce ne-a dat Lamartine în anul 1848, când el ținea ochii lumii întregi țintiți asupra lui, și adresa cuvinte mângâietoare națiilor ce aspirau la libertate.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Oare-ai fost ciutǎ – acum câteva veacuri
Sau pentru ce ți-s gleznele așa zvelte,
Jivina mea, vânatǎ-n veacuri celte
Și-adusǎ din pǎduri ȋn vechi iatacuri?
Oare-ai fost val ȋmpins de alte valuri
Sau vânt ușor pe care-alt vânt ȋl bate,
De ți-s atât de moi și legǎnate
Plimbǎrile sub largile portaluri?
Sǎlbǎticiune prinsǎ-n negre cuiburi,
Când umbli, tu parcǎ dezmierzi pǎmântul…
Nu vrei sǎ-mi calci și mie azi mormântul
Și-odihna mea cu pasul tǎu s-o tulburi?…
Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-ciuta-poezie-id-2925/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Seara când are să joace, își aduce fiecare actriță slujnica, s-o aibă de ajutor la costumat — mai coase ici, mai prinde-mă dincoace, ori du-te de-mi adu un ceai, sau cere de a cineva o țigară șcl.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Degeaba vorovesc că nu-i la draci dreptate,
Când ei o și păzesc cu mare scumpătate
Și cel ce au făcut în lume rău mai mult
La Tartar purure-i mai bine cunoscut.
Acestui adevăr am fabulă dovadă.
Mergînd în șir la o paradă,
Un șarpe prea înveninat
Cu pizmătarețul s-au fost împricinat;
Căci șarpele voia să meargă înainte,
Iar pizmătarețul își da a lui cuvinte,
Precum că are
El drit mai mare.
Când iată, Velzevul la ei s-au arătat
Și dând mai înapoi pe șarpe, înciudat
Au zis: „Eu recunosc a tale vrednicii,
Dar după drept cuvânt, în urma lui să fii.
Ești rău în adevăr și foarte muști cumplit:
Ești plin
Tu de venin;
Dar n-ai primejduit
Pe cel ce de aproape de tine s-au ferit.
Iar pizmătarețul pe toți au pizmuit,
Și limba lui cea rea străbate
Oriunde, de departe.
Așadar de acum, vă hotărăsc să știți:
Că pizmătareții în iad sunt mai cinstiți
Și de la locuri voi să nu vă mai sfădiți.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Ah! garafa pîntecoasă doar de sfeșnic mai e bună!
Și mucoasa lumînare sfîrîind săul și-l arde,
Și-n această sărăcie, te inspiră, cîntă barde —
Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună.
Un regat pentr-o țigară, s-împlu norii de zăpadă
Cu himere!… Dar de unde? Scîrțîie de vînt fereasta,
În pod miaună motanii — la curcani vînătă-i creasta
Și cu pasuri melancolici meditînd umblă-n ogradă.
Uh! ce frig… îmi văd suflarea, — și căciula cea de oaie
Pe urechi am tras-o zdravăn — iar de coate nici că-mi pasă,
Ca țiganul, care bagă degetul prin rara plasă
De năvod — cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie.
Cum nu sunt un șoarec, Doamne — măcar totuși are blană,
Mi-aș mînca cărțile mele — nici că mi-ar păsa de ger…
Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer,
Un palat, borta-n părete și nevasta — o icoană.
Pe păreți cu colb, pe podul cu lungi pînze de painjen
Roiesc ploșnițele roșii, de ți-i drag să te-uiți la ele!
Greu li-i de mindir de paie, și apoi din biata-mi piele
Nici că au ce sa mai sugă. — Într-un roi mai de un stînjen
Au ieșit la promenadă — ce petrecere gentilă!
Ploșnița ceea-i bătrînă, cuvios în mers pășește;
Cela-i cavaler… e iute… oare știe franțuzește?
Cea ce-ncunjură mulțimea i-o romantică copilă.
Bruh! mi-i frig — Iată pe mînă cum codește-un negru purec;
Să-mi moi degetul în gură — am să-l prind — ba las’, săracul!
Pripășit la vreo femeie, știu că ar vedea pe dracul,
Dară eu — ce-mi pasă mie — bietul „îns!“ la ce să-l purec?
Și motanul toarce-n sobă de blazat ce-i. — Măi motane,
Vino-ncoa să stăm de vorbă, unice amic și ornic.
De-ar fi-n lume-un sat de mîțe, zău! că-n el te-aș pune vornic,
Ca să știi și tu odată, boieria ce-i, sărmane!
Oare ce gîndește hîtrul de stă ghem și toarce-ntr-una?
Ce idei se-nșiră dulce în mîțeasca-i fantazie?
Vreo cucoană cu-albă blană cu amoru-i îl îmbie,
Rendez-vous i-a dat în șură, ori în pod, în găvăună?
De-ar fi-n lume numai mîțe — tot poet aș fi? Totuna:
Mieunînd în ode nalte, tragic miorlăind — un Garrick,
Ziua tologit în soare, pîndind cozile de șoaric,
Noaptea-n pod, cerdac și ștreșini heinizînd duios la lună.
Filosof de-aș fi — simțirea-mi ar fi vecinic la aman!
În prelegeri populare idealele le apăr
Și junimei generoase, domnișoarelor ce scapăr,
Le arăt că lumea vis e — un vis sarbăd — de motan.
Sau ca popă colo-n templul, închinat ființei, care
După chip ș-asemănare a creat mîțescul neam,
Aș striga: o, motănime! motănime! Vai… Haram
De-al tău suflet, motănime, nepostind postul cel mare.
Ah! Sunt printre voi de-aceia care nu cred tabla legii,
Firea mai presus de fire, mintea mai presus de minte,
Ce destinul motănimei îl desfășură nainte!
Ah! atei, nu tem ei iadul ș-a lui Duhuri — liliecii?
Anathema sit! — Să-l scuipe oricare motan de treabă,
Nu vedeți ce-nțelepciune e-n făptura voastră chiară?
O, motani fără de suflet! — La zgîriet el v-a dat gheară
Și la tors v-a dat mustețe — vreți să-l pipăiți cu laba?
Ii! că în clondir se stinge căpețelul de lumină!
Moșule, mergi de te culcă, nu vezi că s-a-ntunecat?
Să visăm favori și aur, tu-n cotlon și eu în pat
De-aș putea să dorm încaltea. — Somn, a gîndului odină,
O, acopere ființa-mi cu-a ta mută armonie,
Vino somn — ori vîno moarte. Pentru mine e totuna:
De-oi petrece-ncă cu mîțe și cu pureci și cu luna,
Or de nu — cui ce-i aduce? — Poezie — sărăcie!