Arhive zilnice: 20 noiembrie 2022
Cupa Mondială de Fotbal FIFA Qatar 2022. PROGRAMUL. Articol de Mihaela Berinde
https://blog.revistaderecenzii.com/
Bucuresti, 18 noiembrie 2022
La TVR, începe Cupa Mondială de Fotbal FIFA Qatar 2022
Prima zi de Mondial aduce, în direct la TVR 1, Ceremonia de Deschidere a CM FIFA Qatar 2022, dar şi prima partidă: Qatar – Ecuador. Pe 20 noiembrie. Programul transmisiunilor de la TVR 1 şi TVR 2, mai jos.
Continuă să citeștiSe învolbură frunze-aurite. Poem de Serghei Esenin
https://blog.revistaderecenzii.com/
Se învolbură frunze-aurite
Pe rozalbe unde din lac
Cum spre-o stea zboară pe negândite
Roi de fluturi ușor și buimac.
Iubesc seara aceasta și până
În adânc mi-este galbenu-i dat,
Când mai sus de genunchi vântul tânăr
Poala salciei a ridicat.
Și în suflet și-n vale-i răcoare
Curge-amurgul ca turma de oi
La portița livezii îmi pare
Clopoțelul că sună vioi.
Nici odată așa, pe-ndelete
N-ascultam de-mprejur grijuliu
Bine-ar fi, c-ale sălciei plete,
Să m-aplec înspre-un iaz rozoviu.
Plin de fân să sărut Luna plină
De pe stog prăvălindu-mă-n cer…
Unde ești bucurie senină
Când iubesc și nimic nu mai cer?
Traducere V. Bragagiu
Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-***se-involbura-frunze-aurite-traducere-v-bragagiu-poezie-id-23612/
Doti – Radu Stanca
https://blog.revistaderecenzii.com/
Dă-mi la o parte vălul şi priveşte!
Eşti primul muritor care mă vezi.
Te-ai furişat în templul meu hoţeşte
Şi-acum, ajuns aici, cunoşti şi crezi.
Mă socoteai iluzie abstractă,
Sămânţă din străvechiul Amon-Ra.
Şi-azi când mă pipăi simţi cum se contractă
În trupul meu de piatră inima.
Descoperă-mă toată, cu-ndrăzneală!
Şi lasă-ţi palma aspră şi pe sâni!
Aşa cum stau aici, aproape goală,
Sunt mai frumoasă ca un imn păgân.
O pulbere de-argint mă împresoară
Şi raze lungi pe frunte-mi cad mănunchi.
Tăcerea care-acum se înfioară
E sângele ce-mi susură pe trunchi.
Când ochii mi-s închişi, ciulesc urechea,
Iar când o-nchid pe ea, din ochi pândesc.
Bagă de seamă! Inima, străvechea,
Ca pe-un etern semnal, mi-o urmăresc!
Streinule intrat aici hoţeşte!
Hoinarule căzut în mreaja mea!
Ia-mi palma desfăcută şi citeşte:
Nu soarta mea e-n ea, ci soarta ta!
Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-doti-poezie-id-10262/
Cântecul iubirii. Proză de Liviu Rebreanu
https://blog.revistaderecenzii.com/
Prin geamurile peticite se strecoară leneșe cele din urmă tremurări ale amurgului. Lumina ruginie pătrunde în casă din ce în ce mai cernită, umplând odăița cu umbre deșirate.
În vatră flăcările roșcate pâlpâie domol, se preling ca niște limbi de șarpe în jurul ceaunașului funinginit, în care apa de mămăligă hohotește înăbușit. Adieri răcoroase rătăcesc pe sub pereții coșcovi, se furișează înlăuntru și-nvălmășesc, câteo clipă, jocul blajin al focului…
Continuă să citeștiCheltuitorul și rândunica. Fabulă de Alecu Donici
https://blog.revistaderecenzii.com/
Un tânăr foarte bun, dar prea cheltuitor,
Luând în stăpânire
O bună moștenire,
În vreme de un an, rămase pe ușor,
Și tot ce mai avea acum era o blană,
Păstrată prin prilej că timpul sta de iarnă;
Iar cine nu-i de mic cu frigul învățat
În blană foarte crede.
Dar într-o zi mergând după împrumutat,
Din întâmplare el o rândunică vede.
Găsește-ndată negustori
Și ia pe blană bănișori.
Căci rândunelele, cum zic din însemnare:
A primăverii dulci sunt bine-vestitoare.
El însă au uitat proverbul bătrânesc:
Că-o floare nicidecum nu face primăvară.
Și iată, se stârnesc
Furtune, viscole cu ger cumplit afară;
Pe uliți scârțâie omătul făinos;
De prin ogeaguri fum ca iarna gâlgâiește;
Și cel mai sărăiman la foc se încălzește.
Iar tânărul meu, trist, flămând și friguros,
Pornește în surtuc de-acasă
Să capete vro masă.
Dar cum la uliț-au ieșit,
Pe rândunică el o vede înghețată
Și, tremurând de frig, îi zice: „Blestemată!
Pe faptă-ți ai pierit!
Așa ți se cuvine;
Căci fără blană eu sunt astăzi pentru tine.”
Nu vreau s-ating pe nime,
Dar mult mă mir în sine:
De ce, tot omul, când greșește,
Asupra altuia se dezvinovățește?
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Cheltuitorul_%C8%99i_r%C3%A2ndunica
Tăceți! Cearta amuțească… Poem de Mihai Eminescu
https://blog.revistaderecenzii.com/
Tăceți! Cearta amuțească E-o oră grea și mare,
Aripele ei negre în ceruri se întind,
Astfel lumea-amuțește la-ntunecări solare,
Astfel marea-amuțește, vulcane când s-aprind;
Când prin a vieții visuri oștiri de nori apare
A morții umbră slabă cu coasa de argint
Tăceți! Cum tace-n spaimă a Nordului popor
Când evul asfințește și dumnezeii mor.
Aduceți-vă aminte de-acele nalte poze
De frunțile-n lumină a vechilor profeți;
Pe un pustiu de piatră, pe cer d-azur și roze
Trecu un stâlp de flacări ce lumina măreț
Și-n fruntea unui popol pierdut în chin e Mose,
Și sufletul lui mare, adânc și îndrăzneț,
Prevede că în sânul pierdutului popor
E viitorul lumei ș-al ei mântuitor.
El n-a văzut pământul promisiei divine,
Viața lui se stinse în munții slabi și suri,
Corpul i-l poartă-ntregul pustiu fără de fine,
O ginte-ntreagă poartă a lui învățături.
Ca-nmormântată-n secoli, cenușa lui rămâne,
Dar spiritu-i sfăramă înalții, vechii muri
De Iericho și-n gându-i și-n biblia lui scrisă
Viața-ntreagă mare unui popor e-nchisă.
Astfel în noaptea noastră pierdută și amară,
Un glas de deșteptare adânc a răsunat,
O stea a rupt puternic eclipsa cea solară,
Un stâlp pin chinuire un drum ne-a arătat,
O arpă de aramă cu coarda temerară
Trezi-n sufletul nostru simțire de bărbat:
Ca glasul Providenței din stinsele decade,
Astfel s-auzi glasu-ți, bătrâne Eliade!
O, limba lui! Îmi pare c-aud cum ea răsună
În aspra ei mânie, zidind nor peste nor,
Din ștearsa, nențeleasa a istoriei rună
A descifrat al ginții puternic viitor.
El trece peste timpuri pe valuri cum furtuna,
Valuri cari în ceartă se scutură și mor.
Os magna sonaturum! Idei c-ale lui Crist
În limba inspirată unui evanghelist.
Inima lui cea mare menită fu de soartă
Să nască-ntr-un timp rece, căzut, degenerat,
Dacă în fundul negru, adânc din marea moartă,
Cu-ape de plumb, cu valuri greoaie-n a ei pat,
Vulcan puternic, care cutremur în el poartă,
Cu razele-i de flacări ar fi acufundat,
Pân-ce deodată mândre, gândirile-i irump
Pin undele greoaie, pin apele de plumb.
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/T%C4%83ce%C8%9Bi!_Cearta_amu%C8%9Beasc%C4%83…