https://blog.revistaderecenzii.com/

Aburi ling în treacăt
Malul somnoros.
Galbenul căpăstru
Lunii-i scapă jos.

Luntrea mea izbește
Țărmul îndesat.
Peste gard, biserici:
Clăi de fân roșcat.

Cheamă lung din baltă
Triste găinuși:
Liturghia nopții
Va începe-acuș.

Crângul, pe paragini
Lasă ceață grea.
În ascuns ruga-mă-voi
Pentru soarta ta.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-aburi-ling-in-treacat-poezie-id-5456/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Vezi, uneori tristețea acestor clipe șterse
Nu-i stih s-o poatǎ-ncinge, nici trup s-o poatǎ lua,
Din manuscrisul nopții stǎ toatǎ sǎ se verse
Precum din vine toamna s-ar rupe și s-ar da…

Tu ești tristețea mare, ești dragostea mea purǎ,
Singurǎtate care luminii mele-i fu,
Prin lanurile vieții amiezile se furǎ
Și eu sunt beat de tine, sunt orb de-atâta tu…

La poarta ta e vinul mai limpede ca marea,
Când sufletul mǎ cautǎ, la ce mǎ mai gǎsesc…?
Mi-e drag ȋn tine trupul cum dragǎ mi-e și floarea
Acestor mâini deșarte ȋn care mǎ privesc…

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-papillons-poezie-id-6503/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Popa Grozea stă în poartă și-și smulge barba. Din când în când, aruncă priviri dușmănoase spre casa de peste drum și bate din buze, parcă s-ar certa cu cineva. Se mută mereu de pe un picior pe celălalt și-și tremură genunchele. Trecătorii se descopăr înaintea lui și se reped să-i sărute mâna dreaptă, pe care o proptește pe burtă; mâna părintelui e noduroasă, groasă și moale, ca și când ar fi căptușită cu untură. Babele, după ce îi sărută mâna, îi pupă și poala anteriului, ca să vadă sfinția-sa cât sunt de cucernice. Sfinția-sa însă nu le vede, fiindcă e furios, iar când e furios, nici nu vede, nici nu aude.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Când norocul schimbă pasul

N-aduc ani ce-aduce ceasul

N. N.

Norocul pururea de toți e blestemat
Că cine boierii nu are,
Sau cel ce nu-i destul bogat,
Toți, de la mic și pân’ la mare

Găsesc norocul vinovat.
Când dimpotrivă el, ca orbul rătăcit,
În lume nicăiuri nu stă statornicit;
Ci umblă-n vizite, atât la împărați,
Precum la negustori, la domni și la magnați,
Și poate mâni va fi în bordeiașul meu,

Sau în lăcașul tău,
Prea bune cititor!

Dar trebuie să fii tu singur lucrător,

Să iai aminte bine
Și vreamea să nu pierzi

Când de prilejul bun favorisit te vezi;
Căci el ades nu vine.
Iar dacă n-ai știut atunci să folosești,
Apoi fără cuvânt norocul ocărăști.

În margine de târg era o casă mică,
Trei frați în ea trăia, ce nu sporea-n nimică,
La orice se-ncerca, lor le mergea pe dos
Și-adese blestema norocul ticălos.

Pătruns de-a lor strigare,
Norocul hotărî curând să-i viziteze
Și la căsuța lor o vară să văreze.
O vară de noroc! Cui șagă i se pare?
De-ndată s-au văzut puternica-i lucrare:
Căci unul dintre frați fiind cam negustor,
Deși nainte el la toate păgubea,

Acum orice vindea
Pe loc agonisea folos însemnător
Și banii aduna din zi în zi cu spor.

Al doilea din frați
Era cam cărturari;
Citea, scria ca alții,
De prin divanuri mari;
Având însă plecare
Să intre scriitor

La judecătoria, ce-i zic ajutătoare,
Prin a norocului puternic ajutor

Ajunse boier mare.
Acum mă întrebați:

Cu ce s-au folosit al treilea din frați?
Pe el în adevăr norocul au voit

Să-l sprijine mai mult decât pe ceielalți
Și vara lângă dânsu-au stat nedezlipit.

Dar numai ce folos,
Că peste vară el tot muște au gonit,
Însă așa de norocos,
Încât nu da o dată
Să iasă mâna lui deșartă.

Plinindu-și vizita, norocul i-au lăsat
Pe unul boierit, pe altul prea bogat;
Iar cel al treilea norocul blestemând
Mă rog să judecați de mai avea cuvânt,
Și oare nu era el singur vinovat?