https://blog.revistaderecenzii.com/

Când n-or fi cifre şi figuri…

Când n-or fi cifre şi figuri
cheile-oricăror creaturi,
când cei ce cântă şi-ar iubi
mai mult ca înţelepţii-or şti,
când lumea se va-ntoarce-n lume
şi-n viaţa liberă anume,
când prin lumini şi umbre toate
se vor reface-n claritate
şi când legende şi poeme
istoria lumii-or să se cheme,
atunci la tainica strigare
fiinţa-ntoarsă o să zboare.

Trad. Grete Tartler

Sursa: http://poezii.citatepedia.ro/de.php?a=Novalis

https://blog.revistaderecenzii.com/

Stelele-ațipesc pe bolta lină,
Luciul toplițelor se-nfioară,
Zorii-mproașcă zorii cu lumină,
Mreaja bolții-I rumenă de pară.

Somnoroși mestecenii se miră,
Când își văd cosițele-ncurcate.
Mițișorii-n aer și-i deșiră
Peste argintul ierbii-nrourate.

Iar urzicilor, pe sub ostrețe,
Numai în sidef le joacă fața
Când, șăgalnice, ne dau binețe:
”Bună dimineața!”

1914

Traducere Ioanichie Olteanu

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-buna-dimineata-poezie-id-15516/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Încolăcit în mine
Ca iedera pe sârmă,
Străbat fără de cârmă
Pustietăţi marine.

Plutesc pe-ntinse locuri
Cu-o sete grea, amară,
Şi-aproape nu e seară
Pe ţărm să nu văd focuri.

Dar ţărmul e departe,
Şi-n larg mă-mpinge vântul.
Cât ai clipi, pământul
A dispărut în parte.

Abia se mai zăreşte
Un punct în depărtare,
Dar iar îmi reapare
Când vântul conteneşte.

Şi iar îmi e aproape
Când zorii stau să crape.
Dar vântul reîncepe
Sălbatic peste ape.

Şi iarăşi mă împinge
În mijlocul genunii.
Fecioarele furtunii
Mă joacă ca pe-o minge.

Şi uite-aşa, într-una,
Mă depărtez, m-apropiu
De ţărmul plin de opiu,
De portul cu arvuna …

Încolăcit în mine,
Ca iedera pe sârmă,
Caut peste tot o cârmă
Să ancorez cu bine.

Dar zbuciumul căutării
Se vede că-n zadar e,
Şi rătăcesc pe mare
La voia întâmplării …

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-navigare-necesse-est-poezie-id-2914/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Două zile și două nopți Ion Haramu nu s-a clintit din colțul vagonului. Ghemuit pe raniță, strângând pușca în brațe, stă îngândurat și posomorit, cu capul în pământ. Numai rareori își ridică ochii, în care s-a înfipt o spaimă cruntă de ceva necunoscut și îngrozitor, și se uită împrejur nedumerit. Suflă greu, ca un dobitoc beteag, în creieri îi vuiește un gând chinuitor și necontenit bolborosește:

https://blog.revistaderecenzii.com/

Sub lavițe-n cămară
Toți șoarecii de frunte făcuse-odinioară
Sfat mare între ei,
La care hotărâse cu multă scumpătate,
Ca în a lor cetate
Să nu se-ngăduiască nici unul din acei
Ce nu vor avea coadă; pe un temei puternic,

Că șoarecul nevrednic
Să-și cruțe coada sa,
La întâmplări mai grele
Cetatea va lăsa
În prada mâței rele.

Se vede că ei coada o au semn de trufie,
Sau merit osebit;
Precum la noi fu barba cu titlu de cinstit.
Oricum pricina fie,
A șoarecilor act
Sub lavițe la tact
S-au pus în împlinire.

La următoarea însă obștească întrunire,
Un șoarec fără coadă cu cei de frunte sta

Și pricini cerceta.
Alt șoricel cu laba vecinul își ghiontește
Șoptindu-i: „Nu vezi, frate, ce rău ni se gătește!

Cum poate fi primit
Un șoarec prihănit
În astă preacinstită de cozi lungi adunare?
Și tu, bătrân ales,
Păzești tăcere mare”.

— Păzesc tăcere, dragă, căci el mi-i văr primare.
— Destul, am înțeles.

Nici în vizunii, oare,
Hatârul lege n-are?