https://blog.revistaderecenzii.com/

Ah, cât de multe pisici
Sunt pe lume, aici.
Noi nu le-om putea număra niciodată.
Inima visează măzărichea înmiresmată
și steaua albastră cu clinchete mici.

…Aievea, în închipuire sau prin vis,
Îmi amintesc de trecutul departe și-nchis
Pe laiță, sub scoarțele moi,
Cu murmure line
Torcea un pisoi,
Uitându-se țintă la mine.

Pe-atunci eram un copilaș abia,
Cânta bunica blândă și domoală,
El ca un tigru tânăr s-azvârlea
Spre ghemul sur rostogolit din poală.

Toate-au trecut…
Bunica mea s-a pierdut,
A luat-o la dânsul nimicul.
Mai apoi,
Din sprințarul pisoi
O cușmă frumoasă-au făcut:
și-a pomenit cușma aceea, bunicul…

1925
Traducere George Lesnea – ”Poezii” – 1957

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-ah-cat-de-multe-pisici-poezie-id-10374/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Aceasta-i vina mea: că n-am lăsat,
Cu gând ascuns, feciori în preajma porţii.
Şi-acum, când prima dată un bărbat
Mă strânge-n braţe, sunt sortită morţii…

Dar flăcările creşte-vor mereu,
Creşte-va mult şi strania orgie.
Şi, în curând, flămând, iubitul meu,
Întâiul meu iubit, fără să ştie,

Mă va cuprinde-atât de mult în el
Încât nu va putea să mai despartă
De trupul lui pe-al meu – şi-n alb inel
Mă va iubi fum zvelt şi ceaţă moartă.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-lamentatia-ioanei-darc-pe-rug-poezie-id-7443/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Se înserează…

Armeanul se târăște pe lavița din fața prăvăliei, gâfâie grozav, își șterge fruntea cu o batistă roșie, mare cât un cearceaf, și apoi strigă Bertei să-i aducă armonica. E șchiop și spune tuturor că și-a pierdut piciorul în război. Și toată lumea îl crede. De ce adică nu l-ar crede?

https://blog.revistaderecenzii.com/

— Ei, vezi, mă rog, ce nătărău!
Tot înapoi se dă.
Așa un rac pe fiul său
Odată ocără.
— O, bunul meu părinte!
Răspunse racul fiu –
Cum mergi tu înainte?
Mă iartă că nu știu.
Și dar, te rog, mă-nvață;
Dă-mi pildă drept povață,
Și-apoi, eu după tine
Voi merge foarte bine.

E grea pretenția fără exemple bune,
Să fie cineva desăvârșit în lume.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Acum, dragoste, dragostea mea
Nu mai e tînără şi nouă.
Tu eşti mîhnită că mătura lunii
Îmi scutură peste poeme rouă.
Întristîndu-te şi bucurîndu-te în faţa stelei
Ce-ţi cade pe sprîncenele subţiri
Ți-ai dăruit inima izbei,
Inima ta cu trandafiri.
Cel ateptat cu tremur în noapte
A trecut înainte şi nu s-a oprit
Cheile tale cu suflătoare şoapte
Cui le-ai dăruit?
Raiul n-ai să-l vezi prin fereastră
Şi n-o să cînţi mereu despre soare.
Moara pe deal îşi zbate aripile
Dar pămîntul n-o lasă să zboare.

Traducerea Zaharia Stancu

Din volumul Moscova cârciumăreasă
Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-acum-dragoste-poezie-id-5923/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Nu pot să nu mă-mbăt aici de zări
Şi nici nu ştiu de nu mă-mbată marea,
Sărut în tălpi surorile cărări
Şi-ascult încet cum cade-n ele zarea.

Pe lângă somnul munţilor de vreri
Azi văd ce trează zumzăie pădurea,
Nu ştiu de mă desmiardă mângăieri
Sau dă în mintea codrilor securea

Doar câteodată-n calmul dup-amiaz
Mi-adun cuvinte mâinile sub barbă,
Măsor cu teamă pietrele din iaz
Şi-mi frec copita-n firele de iarbă.

Apoi, mă las pe-o rână la pământ
Şi-ascult în el naiada cât de-aproape-i,
Iar dac-arunc în golfuri cu pământ
Mă uit prostit la cercurile apei

Şi stând în preajma singurelor punţi
Pe cari cumătrul munte suie seara
Mă dau în pârg cu zarzării mărunţi
Şi-ncet mă coc în braţe cu secara…

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-pan-poezie-id-10267/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Domnul, patruzeci și nouă de ani; cărunt ca oaia; copist la „Creditul viticol”; vine de la biurou; a băut pe drum o țuică și e melancolic și gânditor.

Cucoana, cincizeci și doi de ani; idem ca oaia, dar își vopsește părul; menajeră celebră în mahala; se gândește la măritișul fetei.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Țăranul au fost tras pe oaie-n judecată,
Cu reclamație de criminală faptă.
Iar vulpea, pe atunci fiind judecătoare,
Îndată au luat pricina-n cercetare
Și, după formi, întâi chemări s-au rânduit
Atât pârâtei oi, cât și jeluitor,
Trimise înadins prin vrednic slujitor,
Și-adeverințele la tact s-au priimit.

Iar la înfățișare
Țăranul au propus aceste următoare:
— Cutare lună, zi, cinstită judecată!
La mine doi claponi pieriră din poiată,
A căror penele și puful au rămas,
Și oaia singură cu păsările-au mas.

Dar oaia au răspuns
Că-asemene prepus,
De sine-i prihănit,

Căci toată noaptea ea atuncea au dormit;
Că oaia furtișag nu are din natură,
Precum vecinii câini vor spune lămurit,
Și mai vârtos că ea nu pune carne-n gură.

Deci dar, s-au hotărât:
„Așa precum pârâta nu au tăgăduit,
Că cu acei claponi au mas într-o ogradă,
Apoi e îndestul de sigură dovadă,
Că ea, puternică, pe slabi au biruit;
Și prin urmare dar, nu cred că s-au răbdat

Să nu-i fi ospătat.
Pentru aceasta eu în cuget zic curat:
Ca păgubașului pielcica să se deie,
Iar carnea-n tribunal depozit să se ieie.”