La TVR, începe Cupa Mondială de Fotbal FIFA Qatar 2022
Prima zi de Mondial aduce, în direct la TVR 1, Ceremonia de Deschidere a CM FIFA Qatar 2022, dar şi prima partidă: Qatar – Ecuador. Pe 20 noiembrie. Programul transmisiunilor de la TVR 1 şi TVR 2, mai jos.
Se învolbură frunze-aurite Pe rozalbe unde din lac Cum spre-o stea zboară pe negândite Roi de fluturi ușor și buimac.
Iubesc seara aceasta și până În adânc mi-este galbenu-i dat, Când mai sus de genunchi vântul tânăr Poala salciei a ridicat.
Și în suflet și-n vale-i răcoare Curge-amurgul ca turma de oi La portița livezii îmi pare Clopoțelul că sună vioi.
Nici odată așa, pe-ndelete N-ascultam de-mprejur grijuliu Bine-ar fi, c-ale sălciei plete, Să m-aplec înspre-un iaz rozoviu.
Plin de fân să sărut Luna plină De pe stog prăvălindu-mă-n cer… Unde ești bucurie senină Când iubesc și nimic nu mai cer? Traducere V. Bragagiu Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-***se-involbura-frunze-aurite-traducere-v-bragagiu-poezie-id-23612/
Dă-mi la o parte vălul şi priveşte! Eşti primul muritor care mă vezi. Te-ai furişat în templul meu hoţeşte Şi-acum, ajuns aici, cunoşti şi crezi.
Mă socoteai iluzie abstractă, Sămânţă din străvechiul Amon-Ra. Şi-azi când mă pipăi simţi cum se contractă În trupul meu de piatră inima.
Descoperă-mă toată, cu-ndrăzneală! Şi lasă-ţi palma aspră şi pe sâni! Aşa cum stau aici, aproape goală, Sunt mai frumoasă ca un imn păgân.
O pulbere de-argint mă împresoară Şi raze lungi pe frunte-mi cad mănunchi. Tăcerea care-acum se înfioară E sângele ce-mi susură pe trunchi.
Când ochii mi-s închişi, ciulesc urechea, Iar când o-nchid pe ea, din ochi pândesc. Bagă de seamă! Inima, străvechea, Ca pe-un etern semnal, mi-o urmăresc!
Streinule intrat aici hoţeşte! Hoinarule căzut în mreaja mea! Ia-mi palma desfăcută şi citeşte: Nu soarta mea e-n ea, ci soarta ta!
Prin geamurile peticite se strecoară leneșe cele din urmă tremurări ale amurgului. Lumina ruginie pătrunde în casă din ce în ce mai cernită, umplând odăița cu umbre deșirate.
În vatră flăcările roșcate pâlpâie domol, se preling ca niște limbi de șarpe în jurul ceaunașului funinginit, în care apa de mămăligă hohotește înăbușit. Adieri răcoroase rătăcesc pe sub pereții coșcovi, se furișează înlăuntru și-nvălmășesc, câteo clipă, jocul blajin al focului…
Un tânăr foarte bun, dar prea cheltuitor, Luând în stăpânire O bună moștenire,
În vreme de un an, rămase pe ușor, Și tot ce mai avea acum era o blană, Păstrată prin prilej că timpul sta de iarnă; Iar cine nu-i de mic cu frigul învățat
În blană foarte crede. Dar într-o zi mergând după împrumutat, Din întâmplare el o rândunică vede.
Găsește-ndată negustori Și ia pe blană bănișori.
Căci rândunelele, cum zic din însemnare: A primăverii dulci sunt bine-vestitoare. El însă au uitat proverbul bătrânesc: Că-o floare nicidecum nu face primăvară.
Și iată, se stârnesc Furtune, viscole cu ger cumplit afară; Pe uliți scârțâie omătul făinos; De prin ogeaguri fum ca iarna gâlgâiește; Și cel mai sărăiman la foc se încălzește. Iar tânărul meu, trist, flămând și friguros,
Pornește în surtuc de-acasă Să capete vro masă. Dar cum la uliț-au ieșit,
Pe rândunică el o vede înghețată Și, tremurând de frig, îi zice: „Blestemată!
Pe faptă-ți ai pierit! Așa ți se cuvine;
Căci fără blană eu sunt astăzi pentru tine.”
Nu vreau s-ating pe nime, Dar mult mă mir în sine: De ce, tot omul, când greșește, Asupra altuia se dezvinovățește?
Tăceți! Cearta amuțească E-o oră grea și mare, Aripele ei negre în ceruri se întind, Astfel lumea-amuțește la-ntunecări solare, Astfel marea-amuțește, vulcane când s-aprind; Când prin a vieții visuri oștiri de nori apare A morții umbră slabă cu coasa de argint Tăceți! Cum tace-n spaimă a Nordului popor Când evul asfințește și dumnezeii mor.
Aduceți-vă aminte de-acele nalte poze De frunțile-n lumină a vechilor profeți; Pe un pustiu de piatră, pe cer d-azur și roze Trecu un stâlp de flacări ce lumina măreț Și-n fruntea unui popol pierdut în chin e Mose, Și sufletul lui mare, adânc și îndrăzneț, Prevede că în sânul pierdutului popor E viitorul lumei ș-al ei mântuitor.
El n-a văzut pământul promisiei divine, Viața lui se stinse în munții slabi și suri, Corpul i-l poartă-ntregul pustiu fără de fine, O ginte-ntreagă poartă a lui învățături. Ca-nmormântată-n secoli, cenușa lui rămâne, Dar spiritu-i sfăramă înalții, vechii muri De Iericho și-n gându-i și-n biblia lui scrisă Viața-ntreagă mare unui popor e-nchisă.
Astfel în noaptea noastră pierdută și amară, Un glas de deșteptare adânc a răsunat, O stea a rupt puternic eclipsa cea solară, Un stâlp pin chinuire un drum ne-a arătat, O arpă de aramă cu coarda temerară Trezi-n sufletul nostru simțire de bărbat: Ca glasul Providenței din stinsele decade, Astfel s-auzi glasu-ți, bătrâne Eliade!
O, limba lui! Îmi pare c-aud cum ea răsună În aspra ei mânie, zidind nor peste nor, Din ștearsa, nențeleasa a istoriei rună A descifrat al ginții puternic viitor. El trece peste timpuri pe valuri cum furtuna, Valuri cari în ceartă se scutură și mor. Os magna sonaturum! Idei c-ale lui Crist În limba inspirată unui evanghelist.
Inima lui cea mare menită fu de soartă Să nască-ntr-un timp rece, căzut, degenerat, Dacă în fundul negru, adânc din marea moartă, Cu-ape de plumb, cu valuri greoaie-n a ei pat, Vulcan puternic, care cutremur în el poartă, Cu razele-i de flacări ar fi acufundat, Pân-ce deodată mândre, gândirile-i irump Pin undele greoaie, pin apele de plumb.
Nu era decât Taniușa, mai frumoasă fată-n sat, Albu-i sarafan la poale cu uzor roșu-i brodat. Lângă râpă, după seară, Tanea umblă deseori. Luna-n joaca sa cu ceața prinde iar hora cu nori.
Înclinase cârlionții zveltul, chipeșul flăcău: „Tu, ierta-mă-vei, drăguță, mă însor cu alta eu.” A pălit ca un lințoliu, ca și roua se răci Gâța ei ca o năpârcă înnegrită șerpui.
„Ah, băiete c-ochi albaștri, vreau să-ți spun pe înțeles Am venit să mă descopăr: pe-altul mire l-am ales.” Dangăt nu-i la liturghie, zvon e vesel pentru miri, Nunta trece pe căruțe, călăreți ascund priviri.
Nu bocește cuculeana – neamurile plâng mocnit: A pus rană-n tâmpla Tanei orb mânerul de cuțit. Coronița-n bobi de sânge pe-a ei frunte s-a-nchegat, – Nu era, decât Taniușa, mai frumoasă fată-n sat. 1911 Traducere V.Bragagiu Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-***nu-era-decat-taniusa–traducere-vbragagiu-poezie-id-21360/
David Pop iubea viața tihnită. Zbuciumările de nici un fel nu i-au plăcut niciodată. Râvnea liniște multă și muncă puțină sau chiar deloc; și izbutise să le aibă pe urma hărniciei tatălui său, un țăran aprig, sârguitor și zgârcit, care făcuse avere.