https://blog.revistaderecenzii.com/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Chinovar pe boltă-așterne
Nu știu cine cu-un penel.
Între arborii poienii
Plânge-a râde-un clopoțel.

Văile-s întunecate,
Mușchiu-i poleit, ca nou.
Peste garduri și pătule
Luna scoate-un corn de bou.

Dinspre crâng răsare-o troika.
A ajuns în sat acum acum
Și-o ia drept spre larma horei,
Durgălind grozav pe drum.

Fetele privesc șăgalnic
La frumosul din iliș,
Păru-i zboară de sub cușma
Potrivită curmeziș.

Ca rubașca rozalie
Arde-amurgul câmpenesc.
Tengherele, clopoțeii
Încă tot mai flecăresc.

(1915)

Traducere Ioanichie Olteanu

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-chinovar-pe-bolta-asterne-poezie-id-16583/

https://blog.revistaderecenzii.com/

— Apropo, domnilor, ne zise într-o seară locotenentul Alexa Candale, dacă e vorba de ordonanțe, dați-mi voie să vă povestesc o întâmplare care pe vremea aceea, acu-s șase… da, tocmai șase ani, făcuse mare vâlvă-n țară…

Pe atunci făceam serviciu în G… un orășel așa și așa, destul de plăcut și de vesel. Aveam un colonel cumsecade, camarazi cheflii, și astfel, deocamdată, eram mulțumit cu soarta. Din întâmplare, însă —firește, era o femeie la mijloc — mă învrăjbii cu un pârlit de domnișor: martori, duel, îi rătezai o ureche și, din pricina asta, fui permutat de urgență la B… Suflam foc de necaz, dar n-aveam ce face: ordinu-i ordin, trebuia să plec numaidecât. Îmi luai calabalâcul de-a umăr, mă urcai în cel dintâi tren, și p-aci ți-e drumul spre noua garnizoană.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Nu-i bine când pânzarul se-apucă de cusut,
Iar croitorul de țesut.
Și e desigur totdeauna
Că cine multe întreprinde
Nu scoate-n capăt nici pe una,

Ba încă râsul lumii adese își aprinde!

O știucă prea colțată, jaluză, de soi rău,
Văzând odinioară
Motanul de la moară

Cum șoarecii vânează… căzu la el mereu
Cu multă rugăminte, s-o ieie la vânat.

— Dar spune-mi: cunoști oare
Tu astă vânătoare?

O întrebă motanul. — Nu-i lucru minunat
— Răspunse mândră știuca — de-a prinde șoricei,

Când prindem costrășei!

— Prea bine; hai la treabă! Tu, dar, vei lua sama
Aproape de lăptoc,
Iar eu — zise motanul — mă duc să păzesc vama
Pe lângă poloboc.
Toți șoarecii din moară

Aice au să-ți vie; vânează și-i omoară.
Noroc! Noroc!
Mergând la loc, motanul s-a apucat de treabă
Și, foarte-n grabă,
Mulțime de șoricărit
El a vânat, a omorât.

Apoi și la tovarășa a mers, dar ce să vadă!
Mai, mai, murinda știucă, ciuntată, fără coadă,

Pe care șoarecii i-a ros,
Abia ruga, prin semne, s-o tragă pân’ la baltă.
Motanul, credincios,
A tras-o, dar îi zise: „Vecină! de-altă dată
Păzește-ți rânduiala:
Nu te-apuca de ce nu poți
În capete să scoți

Și nu-ți mai vârî botul unde nu-ți fierbe oala.”