https://blog.revistaderecenzii.com/
* Australia: Începe primul turneu de Mare Şlem al anului în tenis, Australian Open (16 – 29 ian.) – la Melbourne. România este reprezentată în prima zi de două românce: Jaqueline Cristian şi Ana Bogdan
* Turcia: Echipele de fotbal din Superligă se pregătesc pentru partea a doua a sezonului: meci amical FCSB – Rakow Czestochowa – ora 16:00
Sursa: https://www.rador.ro/2023/01/16/calendarul-evenimentelor-16-ianuarie-selectiuni-9/
https://blog.revistaderecenzii.com/
* În cadrul „Anului Cultural Dimitrie Cantemir”, Romfilatelia introduce în circulaţie, cu prilejul Zilei Naţionale a Culturii Române, emisiunea de mărci poştale intitulată „Dimitrie Cantemir, 350 de ani de la naştere”. Emisiunea va fi disponibilă începând cu această zi, în reţeaua magazinelor Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store/
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
27 î.Hr. – Octavianus a primit titulatura sacrală de Augustus şi a adoptat titulatura de „Imperator Caesar Augustus divi filius”.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Dimensiunea imemorială a timpului (marcată în basme cu formula: „Acmu cică era odată” – Ion Creangă, în Povestea lui Harap-Alb sau genericul: „A fost odată ca niciodată”) este explicitată de Eminescu în Povestea magului călător în stele. Sub raport științific, momentul coincide cu acela al comunicării dintre toate formele materiale, datorită acelei particule comune, atomul, care exista sub aceeași pulsație la toate nivelurile de existență. Sub aspect religios, este surprinsă ziua separării cerului de pământ. Eminescu vede un popor de oameni perfecți, demni de grația divină. Este ilustrată, la scară planetară, starea lui Adam, de comunicare directă cu divinitatea. Pământul este desăvârșit, pe când cerul nu. Pământul este un rai, un exportator de modele pentru orice entitate celestă, este descris acel început de lume, despre care poetul sugerează în Luceafărul: „În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri / Erau copile albe cu părul blond și des / Și coborând pe rază țara lor de misteruri / În marea cea albastră se cufundau ades; / Când basmele iubite erau înc’ adevăruri, / Când gândul era pază de vis și de eres, / Era pe lumea asta o mândră ‘mpărăți / Ce – avea popoare mândre, mândre cetăți o mie”. Portretul „împăratului prea mare” este realizat în proximitatea acelor înțelepți din Vechiul Testament, caracterizați de viață lungă și de cumpătare. Versul „când basmele iubite erau înc’ adevăruri” subliniază dimensiunea infinită a timpului (pe axa lui, totul a fost / este posibil), Terra însăși aparținea unor entități de tip demiurgic (în al căror exercițiu existențial intra abilitatea de a transforma instant propriile gânduri / idei în realitate, fără efort manufacturier). Fericirea este posibilă datorită capacității paradisiace a omului de a selecta, în mod clar, între „vis și eres”: cele două categorii (grupuri de forțe) dominau universul, fiind la dispoziția pământenilor (sortiți atunci și unei vieți îndelungate), care puteau impune autoritatea visului, forma supremă de manifestare a lor, ca posibili înaintași ai lui Adam.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Nu credeam să învăț a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi,
Ochii mei nălțam visător la steaua
Singurătății.
Când deodată tu răsăriși în cale-mi,
Suferință tu, dureros de dulce…
Pân-în fund băui voluptatea morții
Nendurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flacări…
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniștit, pe mine
Mie redă-mă!
https://blog.revistaderecenzii.com/
| articol publicat în revista Cosinzeana anul IV, nr. 26, din 5 iulie 1914, număr dedicat memoriei lui Mihai Eminescu |
Un personaj dintr-o nuvelă a lui Gorki, care din cauza plictiselii și a firii sale inadaptibile era osândit să ducă o viața de adevărat Jidov rătăcitor, spunea cu amărăciune: „Noi nu suntem ca toată lumea. Mamele noastre ne-au născut într-un ceas rău”.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Tânăra generație română se află astăzi sub influența operei poetice a lui Eminescu. Se cuvine dar să ne dăm seama de partea caracteristică a acestei opere și să încercăm totdeodată a fixa individualitatea omului care a personificat în sine cu atâta strălucire ultima fază a poeziei române din zilele noastre.
Pe la mijlocul secolului în care trăim, predomnea în limba și literatura română o tendență semierudită de latinizare, pornită din o legitimă revendicare națională, dar care aducea cu sine pericolul unei înstrăinări între popor și clasele lui culte. De la 1860 încoace datează îndreptatea: ea începe cu Vasile Alecsandri, care știe să deștepte gustul pentru poezia populară, se continuă și se îndeplinește prin cercetarea și înțelegerea condițiilor sub care se dezvoltă limba și scrierea unui popor.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
1622 – S-a născut dramaturgul francez Molière (d. 1673).
1759 – S-a deschis The British Museum.
1850 – S-a născut poetul Mihai Eminescu.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
[13 ianuarie 1878]
La 4/16 ianuarie d. dr. Fligier a ținut la adunarea Societăței antropologice din Viena o conferință prin care a combătut părerea românilor că poporul lor s-ar trage de la vechii romani. La intrarea lui Victor Emanuel în Roma au venit felicitările municipalităților București și Iași, în cari se zicea că Italia este muma comună și a românilor, deci cu ocazia aceea mai mulți învățați italieni s-au pus să cerceteze originea lor. Rezultatul a fost că, precum formațiunea craniului la români este cu totul deosebită de aceea a italienilor, tot astfel nu este nici o înrudire între aceste popoare. Originea susținută de români de la coloniști soldați din Italia e un fantom, căci războaiele civile depopulase Italia însăși încă înainte de Traian și e istoric constatat(?) că, spre a coloniza țările de la gurile Dunării, s-au luat populațiuni semitice (?) din Asia Mică, din Siria ș.a. Dacă românii ar avea cuvânt să-și deducă originea de la coloniștii romani, atunci ar fi înrudiți prin sânge cu italienii, ci cu jidanii (?). D. Fligier polemizează contra lui Mommsen și a altor învățați, cari iau limba română drept dovadă a originei italiene, și el susține că românii sânt coborâtorii direcți ai vechilor traci. Dintre popoarele Traciei însă au primit și altele limba latină, și d-sa a sprijinit această teză, arătând că și alte popoare barbare, cu care cele dintâi au venit în contact în vremea migrațiunii, și-au apropriat cu ușurință limba latină.
Continuă să citești