https://blog.revistaderecenzii.com/

Din umbra învelită cu vată
pomii în larg
au de sticlă câte-o cravată.

Tot mereu gloria, nu știu cine,
pe depărtări și zăpezi vag
se aude că vine.

N-am la îndemână-un ochian
dar după mersul care cutează treapta
pe claviaturi la dreapta
trebuie să fie neapărat un pian.

E însă 13 din luna Februarie,
domnule Vladimir Streinu,
nașterea mea când m-a salutat

Luna roșie cum e rubinu’
și de-atunci am rămas
ca vântul prin păduri despuiate
numai glas.

Mult vorbăreț strig, scriu, oricum;
deopotrivă femeia cu pisica înșală,
durata noastră este o îndoială,
căci noi suntem cenușe puțină și mult fum.

Cu inima de cretă dau îndemn
și unde bat în locuri părăsite
lasă viitorimii semn.

Până totul ajunge o colină,
cerul cu găuri de site
presară pe dânsa făină.

Deci mâine, mâine dintr-o pâine voi crește
și-mi voi asculta trilul prin flora
care astăzi dospește.

În scorburi mierea a înghețat cu cea din urmă rouă,
mă îndoiesc dacă se-ntoarce ora
când Soarele sclipește ca o potcoavă nouă.

Mi-aduc vocea să șterg
numele ce mi l-am scris pe pământ,
Februarie e numele meu întreg,
un cântec subțire, un vânt.

Sursa: https://www.poezie.ro/index.php/poetry/150984/Februarie_mistic

https://blog.revistaderecenzii.com/

Diferența dintre păsări
și omul înțelept este aceea că
păsările zboară cu propriile lor aripi
într-o singură direcție,
în timp ce oamenii înțelepți zboară
în toate direcțiile pe aripile aspirațiilor lor.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/rumi–aspiratia-poezie-id-3913/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Dugheana negustorului Meremet are acoperișul dintr-o apă, streșina eșită mult în afară, iar șindrila ascunsă supt un mușchiu cărnos și verde, din care ploaia se strecoară, picătură cu picătură, ca dintr-un burete. Gura și ferestruele podului sunt tivite, pe de margini, cu o crestătură de lemn, lucrată frumos, ca o horbotă. Fața dughenei, cu pereții înguști, coșcoviți de ploi, deschide golurile ferestrelor, peste care se așează noaptea obloanele grele, ce slujesc ziua drept tărăbi; între ele, se desface în două, ușa, — îngăduind să se vadă brățările de fier prin care se înmânecă stinghia de stejar, ce-o zăvorește. Ca parte minunată, ce face să întârzie băeții de la școală, acoperământul are în dreapta streșinii, un zarzăr, – răsărit acolo cine știe cum! Primăvara aceasta e a treia, de când copăcelul e încărcat cu floare.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un bou, ca toți boii puțin la simțire,
În zilele noastre de soart-ajutat…
Învață la școală cartea de cetire
Și ajunse boul un bou învățat.

Mare lucru-n lume e și-nvățătura!
Ține loc de multe, chiar și de talent…
Printr-o bună școală, rafinezi natura:
Din vițel poți scoate un bou eminent.

Nu încape vorbă, între animale,
Un așa specimen greu să mai găsești…
Să citească zilnic feluri de jurnale,
Rumegând atâtea știri politicești.

Astfel, eminentul, în curent cu toate,
Iată, pe nepotu-i tânăr l-a-ntâlnit:
„Unchiule, cum mergem?” — „Excelent, nepoate!
A mai grea problemă s-a și resolvit”.

„Unchiule, iar glume!” — „Ba deloc, băiete!
Sunt de-acord cu toții, foarte sigur știu…
Și m-ascultați pe mine, eu citesc gazete:
Tu nu știi nimica, ești un agiamiu.

Mă-ndoiam eu însumi: m-am convins, în fine,
C-am scăpat de-acuma de orice nevoi:
Ni sunt deopotrivă voitori de bine
Și au multă milă cei mai mari de noi.

N-au pierit zadarnic, astă primăvară,
Dintre noi atâția ca la zalhana!
Drepturile noastre sfinte triumfară:
O s-avem islazuri, dacă ni le-or da…”

A rămas vițelul ca un gură-cască,
Fericit că-n fine sacra speț-a lui
O avea de-acuma din belșug să pască
Ș-o purta mai lesne greul jugului.(Convorbiri Critice an I, nr. 1, 1 Ianuarie 1908)