https://blog.revistaderecenzii.com/

[Ea era albă ca zăharul]

Ea era albă ca zăharul, atât corpul deasupra șoldurilor, acea bogăție de frumusețe strălucită și rotundă la umeri, cu globurile de zăpadă a sânilor, pătate în vârf cu două alunele dogorite, cât și mai în jos unde pântecele se adună ca sculptat într-un nod concrescut. Mai devale de această înnodare a organismului inferior se-ncepea părul luciu-negru și abia-ncrețit, care-i dumbrava centrului, ce constituie izvorul regenerării omenirii, apoi urmau trunchii rotunzi aăiî picioarelor, tari și copți numai buni de a sugruma șelele unui amant între ele, apoi genunchii, ce făceau gropițe, când ea stetea, apoi fluierele cu pulpe tăiete în lapte, pănă la gleznuțele și piciorușele de argint… Ea surâdea… buzele jimbate de acest surâs sexual și voluptos lăsau sa se vadă dentura întredeschisă, ca la o leoaică însetată, obrajii suflați abia cu rumăn făceau gropițe abia desemnate, dispărânde de langoare, ochii sticleau, sub genele pe jumătate lăsate și tremurânde, fruntea netedă sălbătăcită sub părul în dezordine, care cădea în lungi valuri strălucite ca lemnul de nuc pe umeri și parte pe sânii, care-i oprea și-i înfoia în căderea lor. ^[1]