Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com/

* Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” susţine Turneul naţional de Paşte „Săptămâna Patimilor” în perioada 29 martie – 13 aprilie, în 8 oraşe din România. Cele 9 spectacole extraordinare „Săptămâna Patimilor”, dirijate de Anna Ungureanu, dirijor principal şi Cezar Verlan, dirijor secund, vor avea loc la Bacău, Iaşi, Târgu Mureş, Braşov, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea şi Bucureşti şi îi vor avea ca invitaţi pe tinerii actori Corneliu şi Pavel Ulici. Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii va fi marcată şi de corurile de copii ale Programului Naţional Cantus Mundi din fiecare oraş, care vor cânta alături de Corul Madrigal. Printre partenerii media: Radio Bucureşti, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Agenția RADOR. Din program:

Continuă să citești

Oglinda zilei

https://blog.revistaderecenzii.com/

1778 – Designerul Oliver Pollock a creat simbolul dolarului american: $.

1784 – A avut loc audiența lui Horea la împăratul Iosif al II-lea, în cadrul căreia i-a prezentat situația țărănimii din Transilvania.

1815 – S-a născut Otto von Bismarck, cancelar al Reichului german în timpul împăratului Wilhelm I (d. 1898).

Continuă să citești

Dimitrie Anghel: Garda imperială

https://blog.revistaderecenzii.com/

Se face un amurg de toamnă într-un codru bătrîn de stejari, prin care trece un rădvan în clinchete vesele de zurgălăi. În el suntem noi, micuți cum eram atunci, cu tata și mama.

Frunzarele veștede sună împrăștiindu-și ghinda pe drumuri, iar în fund, departe, printre trunchiurile negre, soarele a coborît și a stat neclintit, ca o candelă între colonadele unui templu.

Continuă să citești

Emil Gârleanu: Ca soarele

https://blog.revistaderecenzii.com/

O casă, o livadă și-o curte mare. În casă stau stăpânii; în livadă sunt pomi roditori; în curte felurimi de păsări.

Așa, în curtea aceasta s-au întâmplat multe și mărunte, căci unde-s păsări multe, dragostea-i stăpână. Nu mai departe, acum o lună, un cocoș a fugit, peste gard, cu bogheta altuia. Nu i-au mai văzut deatunci nimeni! Unele păsări spuneau una, altele — alta, gâștele șușoteau, fel și chipuri, pe socoteala celor doi îndrăgostiți. Ei și-au văzut de treabă. Acum o săptămână, o găină, o americancă, zor nevoie după un pichiroi. Au șters-o și aceștia. Iar zarvă, iar șușoteli, nimeni nu mai putea nici dormi, nici mânca; cum se întâlneau două păsări față-n față, se-ntrebau: „Ce-i cu americanca?” Cealaltă: „Ce-i cu pichiroiul?” Pichiroiul așa; americanca altfel. Și ei doi habar n-aveau de gura lumii!

Continuă să citești

Mihai Eminescu: Făt-Frumos din lacrimă

https://blog.revistaderecenzii.com/

În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului, — în vremea veche trăia un împărat întunecat și gânditor ca miază-noaptea și avea o împărăteasă tânără și zâmbitoare ca miezul luminos al zilei.

Cincizeci de ani de când împăratul purta război c-un vecin al lui. Murise vecinul și lăsase de moștenire fiilor și nepoților ura și vrajba de sânge. Cincizeci de ani, și numai împăratul trăia singur, ca un leu îmbătrânit, slăbit de lupte și suferințe — împărat, ce-n viața lui nu râsese niciodată, care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului, nici la surâsul plin de amor al soției lui tinere, nici la poveștile bătrâne și glumețe ale ostașilor înălbiți în bătălie și nevoi. Se simțea slab, se simțea murind și n-avea cui să lese moștenirea urii lui. Trist se scula din patul împărătesc, de lângă împărăteasa tânără — pat aurit, însă pustiu și nebinecuvântat, — trist mergea la război cu inima neîmblânzită, — și împărăteasa sa, rămasă singură, plângea cu lacrimi de văduvie singurătatea ei. Părul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cădea pe sânii ei albi și rotunzi, — și din ochii ei albaștri și mari curgeau șiroaie de mărgăritare apoase pe o față mai albă ca argintul crinului. Lungi cearcăne vinete se trăgeau împrejurul ochilor, și vine albastre se trăgeau pe fața ei albă ca o marmură vie.

Continuă să citești