Informații din Sport

https://blog.revistaderecenzii.com/

* Au loc două meciuri în Superliga de fotbal:

  • Etapa a IV-a – play-out: CS Mioveni – AFC Hermannstadt – ora 12:00, pe Stadionul Orăşenesc – Mioveni
  • Etapa a IV-a – play-off: FC CFR 1907 Cluj – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – ora 19:00, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” – Cluj Napoca

* Armenia: Sportivi români vor fi prezenți la Campionatele Europene de haltere de la Erevan (15 – 23 apr.)

Continuă să citești

Și eu și tu. Poem de Costache Ioanid

https://blog.revistaderecenzii.com/

Costache Ioanid

Nu-i singur Iuda vinovat
De sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
Ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu…

Nu drumul greu spre Golgota,
Nici biciul, când Isus căzu.
Şi dacă crucea grea era,
Povara noastră şi mai grea!
Şi eu, şi tu…

Nu patru cue L-au pătruns,
Când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
Cu mii de patimi L-am străpuns!
Şi eu, şi tu…

Nu doar bătrânii cărturari,
Nu doar mai marii preoţi, nu!
Şi noi am râs cu ochii murdari,
Si noi suntem cei doi tâlhari!
Şi eu, şi tu…

Şi nu ostaşilor prin sorţi
Cămaşa albă Şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!
Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu…

Nu doar în stânci, sub lilieci,
Nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am ascuns ca pentru veci
Sub piatra unor forme reci,
Şi eu, şi tu…

Şi-acum Isus cel condamnat
Azi El te-ntreabă :”Da sau nu ?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?”
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu ? Dar tu?…

Sursa: https://poetii-nostri.ro/costache-ioanid-nu-i-singur-iuda-vinovat-poezie-id-8924/

Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com/

Sursa: YouTube

* Se împlinesc 285 de ani (1738) de când, la King’s Theatre din Londra, avea loc premiera operei în trei acte „Xerxes”, de Georg Friedrich Händel

* În urmă cu 268 de ani (1755) poetul, jurnalistul și lexicograful britanic, Samuel Johnson, a publicat la Londra „Dicționarul limbii engleze”, primul mare dicţionar englez cu citate ilustrate

* Cu 261 de ani în urmă (1762) prin decretul imperial de înfiinţare a miliţiei naţionale grănicereşti, semnat de împărăteasa Maria Tereza (1740-1780), luau fiinţă Regimentul I românesc de la Năsăud şi Regimentul II românesc de la Orlat

Continuă să citești

Elegia a zecea de Nichita Stănescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Sunt bolnav. Mă doare o rană
călcată-n copite de cai fugind.
Invizibilul organ,
cel fără nume fiind,
neauzul, nevăzul,
nemirosul, negustul, nepipăitul
cel dintre ochi şi timpan,
cel dintre deget şi limbă, –
cu seara mi-a dispărut simultan.
Vine vederea, mai întâi, apoi pauză,
nu există ochi pentru ce vine;
vine mirosul, apoi linişte,
nu există nări pentru ce vine;
apoi gustul, vibraţia umedă,
apoi iarăşi lipsă,
apoi timpanele pentru leneşele
mişcări de eclipsă;
apoi pipăitul, mîngîiatul, alunecare
pe o ondulă întinsă,
iarna-nheţată-a mişcărilor
mereu cu suprafaţa ninsă.
Dar eu sunt bolnav. Sunt bolnav
de ceva între auz şi vedere,
de un fel de ochi, un fel de ureche
neinventată de ere.
Trupul ramură fără frunze,
trupul cerbos
rărindu-se-n spaţiul liber
după legile numai de os,
neapărate mi-a lăsat
suave organele sferei
între văz şi auz, între gust şi miros
întinzând ziduri ale tăcerii.
Sunt bolnav de zid, de zid dărâmat
de ochi-timpan, de papilă-mirositoare.
M-au călcat aerian
abstractele animale,
fugind speriate de abstracţi vânători
speriaţi de o foame abstractă,
burţile lor ţipând i-au stârnit
dintr-o foame abstractă.
Şi au trecut peste organul ne-nveşmântat
în carne şi nervi, în timpan şi retină,
şi la voia vidului cosmic lăsat
şi la voia divină.
Organ pieziş, organ întins,
organ ascuns în idei, ca razele umile
în sferă, ca osul numit
calcaneu în călcâiul al lui Ahile
lovit de-o săgeată mortală; organ
fluturat în afară
de trupul strict marmorean
şi obişnuit doar să moară.
Iată-mă, îmbolnăvit de-o rană
închipuită între Steaua Polară
şi steaua Canopus şi steaua Arcturus
şi Casiopeea din cerul de seară.
Mor de-o rană ce n-a încăput
în trupul meu apt pentru răni
cheltuite-n cuvinte, dând vamă de raze
la vămi.
Iată-mă, stau întins peste pietre şi gem,
organele-s sfărmate, maestrul,
ah, e nebun căci el suferă
de-ntreg universul.
Mă doare că mărul e măr,
sunt bolnav de sâmburi şi de pietre,
de patru roţi, de ploaia măruntă
de meteoriţi, de corturi, de pete.

Continuă să citești

Voinicul. Proză de Emil Gârleanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

L-a adus ciobanul de urechi, ca pe-un biet măgar ce era. I-a pus o pocladă, pe pocladă — șaua de lemn, și i-a strâns chinga bine, căci aveau să meargă la târg. Apoi a-nceput să-i grămădească pe spate: o sarică — a ciobanului; două lăvicere — ale stăpânului; patru tivgi cu lapte, câte două de fiecare parte, să se cumpănească; opt sedile cu brânză — patru și patru; iar deasupra, moț, cei doi băieți ai stăpânului, veniți la stână din ajun, spate la spate, să nu-și scoată ochii.

Continuă să citești

Geniu pustiu. Proză de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Dumas zice că romanul a existat totdeauna. Se poate. El e metafora vieții. Priviți reversul aurit al unei monede calpe, ascultați cântecul absurd al unei zile care n-a avut pretențiunea de-a face mai mult zgomot în lume decât celelalte în genere, extrageți din astea poezia ce poate exista în ele și iată romanul.

Printr-o claie prăfuită de cărți vechi (am o predilecțiune pentru vechituri), am dat peste un volum mai nou: Novele cu șase gravuri. Deschid și dau de istoria unui rege al Scoției care era să devină prada morții din cauza unui cap de mort îmbălsămat. Închipuiți-vă însă că pe cine l-a pus litograful să figureze în gravuri de rege al Scoției? Pe Tasso! Lesne de explicat: Economia. Am scos întradins portretul lui Tasso spre-a-l compara. Era el, trăsură cu trăsură. Ce coincidențe bizare pe fața pământului, îmi zisei zâmbind prin visarea mea. Putea-s-ar oare întâmpla unui Tasso o istorie asemenea celeia ce-o citeam?…

Continuă să citești