https://blog.revistaderecenzii.com/

„Un frig tăios era când am venit încoace
Și-aceste zile au fost cele mai grele
Pentru umblat, apoi călătoria lungă:
Drumuri adânci și vreme aspră,
Ca-n toiul iernii.”
Cămilele-ndărătnice cu pielea roasă și picioarele rănite
Se întindeau pe jos în apă și-n zăpadă.
Au fost și clipe când plângeam de dorul
Palatelor de vară pe colină și-acele terase
Cu fete în mătăsuri ce aduceau șerbet.
Dar soții blestemau cămilele, vorbeau în taină
Și dezertau, ori ne cereau vin și femei,
Și focurile-ardeau în noapte și cer aveam deasupra,
Și orașele ne erau ostile, și târgurile neprietene,
Și satele murdare și oamenii căutau să ne smulgă banii:
De vremuri grele doar am avut parte.
Atunci am umblat toată noaptea
Dormind pe-apucate,
Iar voci ne sunau în urechi, vestind
Că totul era o minciună.

Apoi în zori am coborât pe-o vale blândă,
Umedă, sub pragul de zăpadă și mirosind a verde:
Un râu sălta ușor, o moară bătea în penumbră,
Și trei copaci deasupra se sprijineau de cer,
Și un cal alb, bătrân, fugea peste câmpie.
Apoi am ajuns la un han cu frunze de viță pe ușă,
Zaruri jucau pe bani de argint șase mâini,
Iar picioarele pe burduful gol de vin se-odihneau.
Oamenii-aceia nu știau nimic și-am pornit mai departe
Și am ajuns seara și am găsit locul;
Ce vreți (veți spune voi) mai mult decât atâta.
S-a petrecut demult, mi-aduc aminte bine,
Și aș porni din nou, dar aș lua pergamentul
Și-aș scrie aceasta-ntâi
Iată: tot drumul nostru l-am făcut spre
Naștere sau Moarte? Spre Naștere, firește,
Avem dovezi. Văzusem nașterea și moartea,
Dar le credeam altfel: Nașterea aceasta
A fost pentru noi agonie amară, ca Moartea, moartea noastră.
Ne-am întors iar aici, în aceste regate,
Dar să rămânem nu mai putem în vechea credință,
Într-o lume dușmană ce cată de zei să se-agațe.
Mai bine ar fi fost să mai murim o dată.

Traducere Gabriel Gafița

Sursa: https://poetii-nostri.ro/t.s.-eliot-calatoria-magilor-poezie-id-52660/

https://blog.revistaderecenzii.com/

proză [ ]
nuvelă romantică

Dama de pică
Înseamnă duşmănie ascunsă.
Cea mai nouă carte pentru ghicit.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cum dormea un biet cioban
L-a umbra unui tufan,
Măgarul își pășuna
Și de căpăstru-l ținea.
Doi hoți vin cu vicleșug
Și fac acest meșteșug :
Unul zise : -Să iau eu
Căpăstrul în capul meu,
Precum și al său samar
Și să mă prefac măgar,
Iar tu măgarul luînd,
Mergi undeva mai curînd,
Că eu lesne poci scăpa
Cînd el să va deștepta.
Precum a zis făcînd dar,
Și hoțul stînd drept măgar,
Omul cînd s-a deșteptat
Și asupra-i s-a uitat,
Începu a să cruci,
Zicînd : -Fugi, drace, d-aci.
Iar hoțul privind la el
Îi zise într-acest fel :
-Stăpîne, eu drac nu sînt,
Să mă păzească cel sfînt,
Ci sînt chiar al tău măgar,
Poți să cunoști pe samar.
-Lucru ciudat, zise el,
Eu nu mă pricep ce fel !
Zise hoțul către prost:
-Stăpîne, eu om am fost,
Și la părinți cînd eram,
Totdauna supăram,
Așa într-o zi pe loc,
Cum m-a blestemat cu foc,
În măgar m-am prefăcut
Ș-am plecat după păscut.
Umblînd pe cîmpul întins,
Unul îndată m-a prins
Și ca un măgar pierdut
La dumneata m-a vîndut.
Acum, precum văz curat,
Părinții mei m-au iertat
Și iar m-am schimbat în om.
Cum pășteam supt acest pom.
Omul zise: -Fătul meu!
Dac-așa vru Dumnezeu,
Și de mine slobod ești,
Dar vezi să nu mai greșești.
Deci ceva vreme trecînd,
Ciobanul la bîlci mergînd,
Și fiind cumpărător,
Văzu măgaru-n obor,
Îl cunoscu că e el
Și îi zise acest fel:
-Sărace, ce-ai greșit iar
De ai ajuns tot măgar!

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Ciobanul_%C8%99i_magarul

https://blog.revistaderecenzii.com/

A moșteni implică un cadavru, evocă un catafalc, făclii aprinse care ard și flutură, coroane și discursuri de multe ori ; și cu toate acestea, ce dulce lucru e a moșteni. Ce voluptate e să te găsești stăpîn pe un lucru de-a gata muncit, să devii proprietar în cursul unei nopți, să deschizi uși și sertare care ți-erau străine, să-ți predai la intrare pălăria și pardesiul unui servitor ce ți se înclină și să-ți asculți singur zgomotul pașilor ce trezesc ecourile propriului tău eu, care se va așeza și etala fără nici o discuție, în locul binevoitorului de cujus, care a fost așa de gentil să se strămute într-o proprietate în adevăr inalienabilă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

La mine-odată, cum vii la bunică,
Veneau în cârd căsuțele din sat —
Cu șorțul lor de var pe prispa mică,
De rochia mea de parc-s-au agățat.

Acuma sunt bătrâna ce tot toarce
Și mormăie, uitată, a pustiu,
Căci, vezi, ce-a fost odată, nu se-ntoarce
Și-obrazul nou al satului nu-l știu.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Curtea_boereasc%C4%83