Două glasuri. Proză de Dimitrie Anghel

https://blog.revistaderecenzii.com/

Subt cerul tragic, o singură dungă de lumină însîngerată a mai rămas luminînd naltele zări. Ca o ultimă ghiulea strălucitoare și aprins de licăriri, soarele a căzut după deal, trîmbe mari de neguri, amestecate cu fum, tîrîndu-se de pretutindeni, s-au ajuns împînzind funebrul peisaj unde s-a dat lupta…

Continuă să citești

Scumpul. Text de Anton Pann

https://blog.revistaderecenzii.com/

Peste un râu foarte mare
Și repede curgător
Vrând să treacă oarecare
Scump, de argint iubitor,
Mergând pe pod, cum să pare,
Unde-a călcat, n-a văzut,
C-atât s-a-mpiedicat tare,
Cât drept în râu a căzut.
Ș-începu să strige-n apă:
„Aoleu! mă înec! mor!
Vino, lume, de mă scapă,
Da-mi mână de ajutor!”
Un pescar, din întâmplare,
Care aci s-a aflat
Spre acestui scăpare
Degrab’ în râu s-aruncat,
Și cu multă osteneală
Spre el tare înotând,
L-a ajuns ca-ntr-o clipeală,
Coraj dându-și strigând:
„Dă-mi mâna încoaci mai tare,
Întinde-o mai în grab’,
Să te scap de înecare.
Fii cu curaj, nu fii slab”
Pe „dă-mi” auzind prin unde,
Scumpul mult s-a supărat.
„Nu-ți dau nimic”, îi răspunde.
Ș-în adânc s-a cufundat.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Scumpul

Lacul de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.

Și eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult și parc-aștept
Ea din trestii să răsară
Și să-mi cadă lin pe piept;

Să sărim în luntrea mică,
Îngânați de glas de ape,
Și să scap din mână cârma,
Și lopețile să-mi scape;

Să plutim cuprinși de farmec
Sub lumina blândei lune –
Vântu-n trestii lin foșnească,
Undoioasa apă sune!

Dar nu vine… Singuratic
În zadar suspin și sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.

O primăvară la Roma de Dimitrie Anghel

https://blog.revistaderecenzii.com/

Primăvară, ce bine știi tu să-ți întinzi mătăsurile albastre deasupra caselor străvechi, să împodobești ruinele, să faci să strălucească albul statuelor și să redai viață celor ce așteaptă să vie soarele, ca să le încălzească mînile și obrajii din cari rumeneala sîngelui a dispărut!

Continuă să citești

Țiganul pocăit. Text de Anton Pann

https://blog.revistaderecenzii.com/

-„Vedeți, zise un țigan,
   Ăl gard după ăl curcan?
D-acolo nici să-l luați,
   Dar nici iară să-l lăsați.
Eu nu voi să am păcat
   Să ziceți c-am îndemnat.
Dar împărțind ca între frați
   Partea mea tot să o dați,
Și fiindcă sunt jurat
   Să nu mănânc de furat,
Să mergeți să o schimbați
   Și pe pește să o da-ți,
Că sunt bătrân și mă păzesc,
   Și voi să mă pocăiesc.”

Căți sunt așa pocăiți
   Și de rele părăsiți,
Ei ca de foc să păzesc,
   Dar pe alții povățuiesc
A face rău neîncetat,
   Gândind că nu e păcat,
Dar, vai! când se dovedesc
   Dopotrivă pătimesc.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/%C8%9Aiganul_poc%C4%83it