https://blog.revistaderecenzii.com/

         Toți suntem ceea ce suntem. Și cu toții suntem supuși schimbării, indiferent că suntem femei casnice, șefi de proiecte  sau simpli truditori. Vederea și cunoașterea noastră lăuntrică se bat cap în cap, dar nici un ochi nu vede atât de bine ca ochiul iubirii. Lumea se învârte altfel când o privești cu iubire, căci iubirea e apa vieții. E posibil să te așezi într-un loc și cu toate astea să te simți liber, dacă asta se petrece la timpul potrivit. Oamenii, cu cât dobândesc mai multe semne de izbandă socială, cu atât par să aibe mai multă nevoie de ele, devenind robii lucrurilor după care tânjesc. Acesta e cursul obișnuit. Dar au fost și vor mai fi cazuri cand un om a ajuns să aibe faimă, bogăție, și să renunțe la locul său într-o bună zi pentru o călătorie lăuntrică, care nu se știe unde și când se termină. Omul, ca o floare a soarelui, e mereu în căutarea luminii. În orașe trăim înconjurați de umbre, de beton, de toate și de nimic. Gândurile, îngrijorarea și temerile duc la o deviere de la ritmurile naturii, destabilizează organismul și scad imunitatea. Nu de puține ori corpul îți cere să ieși din urbe, să respiri aer pur. Nostalgia față de natura de care ne-am îndepărtat se face simțită când descoperi iar lentoarea și binefacerea satului. Orașul, cocktail de “mizerie” întrepătrunsă cu frumusețe: bunuri, rivalități, mândrie și aroganță, spinări umilite, meniuri Mc Donald și stele Michelines, secole de tradiție și doar câteva decenii de evoluție.

https://blog.revistaderecenzii.com/

        Mistic, lucid și reflexiv, violetul este culoarea femeilor, a experienței, profunzimii, demnității și a regalității. Pe timpuri obținerea culorii violet era foarte costisitoare, ca și a purpurii, de aici și asocierea acestora cu regii, nobilimea, bogăția. O culoare cu semnificații complexe, ținând cont că se face referire și la uniunea mistic/ intimitatea ființei umane. Cei care aleg violetul drept culoare favorită sunt persoane intuitive și sensibile, acesta reprezentând fuziunea perfectă a albastrului spiritual cu roșul pasional. Pe lângă latura sacră și misterioasă, violetul este și culoarea vinului, extazului, bucuriei de a trăi. Violet e și culoarea mea de suflet, deși rar mă înveșmântez cu ea, purtând doar câteva pietricele violacee insertate într-o cruciuliță de argint. Se zice că ”scrisul proștilor e pe toate gardurile.” O frază inscripționată pe un zid reține totuși atenția trecătorilor într-un oraș spaniol: no sabia que ponerme y me puso feliz. Cu alte cuvinte, în loc să se mai gândească la haine, alesese să fie fericit. Citind ai șansa să devii o ființă mai autonomă, înțeleaptă chiar, iar a fi înțelept e unica formă de a putea uneori supraviețui. Unde-s azi eu, cea cu violet în suflet și căreia- i plăcea să citească? Cea care știe că nu poți schimba lucrurile care s-au întâmplat, dar reacția la ele, da. Care știe că dacă te lași măcinat de resentimete ești la fel de neajutorat ca peștele prins în undiță, căci astfel permiți cuiva să-ți controleze gândurile și sentimentele.