https://blog.revistaderecenzii.com/

Un zâmbet acid

Curajul de-a fi liber e ceva fabulos când e atribit unei femei. Nu creezi o plenitudine alergând de la un vis la altul, dintr-un loc în altul… În prezent am senzația că există o singură minoritate opresată, cea a firescului și normalității. Trăim sub domnia cantității, a terorii belice, a schimbării climatice. Oricine reușește să privească realitatea în față intuiește că vom intra curând într-o fază a istoriei când niciuna din formele de libertate recent dobândite nu va mai fi ce a fost. Ne atașăm de câini și de cărți pentru că nu trădează. Analizând prea mult, te autodistrugi când îți dai seama că realitatea e mult mai gravă și mai complexă decât pare. Nu schimbi viața cum ai schimba nevasta sau tricoul de pe tine. Nici țara! Forța emoțională ce se degajă din rădăcinile proprii e imensă. Toți cei care și-au vândut sufletul diavolului sunt acolo, la slujbă …Am rămas uimită constatând tăcerea din spațiul virtual și din mass media oficială, referitoare la semnificația zilei de 23 august. Poate și pentru faptul că “întâmplarea“ a făcut să citesc în câteva zile două cărți ce reflectau atmosfera din perioada antisemită, a colaboraționismului francez, precum și a moștenirii grele ce a marcat viaţa copiilor și nepoților celor ce au fost judecați (sau nu) de istorie, de tribunale, imediat după terminarea celei mai rușinoase perioade a istoriei Franței. Antisemitismul, nazismul, pete rușinoase. S-au împlinit pe 22 august 79 de ani de la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste. Preoții zic că Dumnezeu e cu noi dacă ne luptăm să împlinim voia Sa și să-i invocăm ajutorul. Timpul lui Dumnezeu e astăzi. Să căutăm cu răbdare binele din om. Acumulăm cunoștințe pentru a desluși și dărui noi înțelesuri vieții, lumii. Ființe aparent în regulă pot fi angrenate în cele mai discutabile acțiuni, decizii. Când un individ dotat cu cea mai verticală coloană vertebrală se aventurează într-un cadru malefic, nu-i nevoie să fie diavol, va deveni. S-a trăit și se mai trăiește încă într-o realitate traumatizantă. Nu suntem noi vinovați de greșelile bunicilor și a părinților noștri, dar putem deschide ochii, fiind responsabili de cum privim adevărurile calcificate și ratificate de societate. Mulți au zis și vor continua să zică că e mai bine să ne vedem de drum și să-i lăsăm pe alții în pace. Literatura poate orice, inclusiv să coloreze trecutul…