https://blog.revistaderecenzii.com/

În munții Apeninilor , în masivele de piatră pe care cataclismele străvechi ori nervozitățile epidermice ale coajei noastre terestre zbuciumate de vulcani le-a ridicat și îngrămădit sub bolta cerului veșnic senin al Italiei, dormea de veacuri și un bloc de marmură albă. Dormea acolo piatra aceea îngrămădită între stînci și în somnul ei milenar nici nu visa că odată va fi obiectul atîtor discordii și dispute. Nu știa biata piatră, și cum ar fi putut să bănuiască, că în sînul ei marmorean doarme o formă predestinată, o formă a cărei contururi precise trebuia să poarte pe occiput o coroană. Nu știa că odată se va rostogoli din munte într-un nour de praf, tîrînd după ea o avalanșă de pietriș și nisip, și că va descătușa un rîu negru de cerneală care va curge nepotolit și tulbur. Dar dălți și ciocane au bătut în ea cu vrednicie ; așchii mari și luminoase au sărit din trupul ei, și cel ce sta de veacuri condamnat în alba-i închisoare a reintrat în lume grație abilităței de prestidigitator a unui Romanelli oarecare.

https://blog.revistaderecenzii.com/

I. Contemplare

Dacă te trezeşti,
iată pînă unde se poate ajunge:

Deodată ochiul devine gol pe dinlăuntru
ca un tunel, privirea
se face una cu tine.

https://blog.revistaderecenzii.com/

O clipă ținu noaptea, cât țin nopțile de vară, când întunericul e numai o strângere de aripi a luminii. Și totuși, îndată ce se trezi, fluturul, în răcoarea umedă a dimineții, i se păru că dormise de când lumea; de aceea zise în sine, bănuind:

„Ce Dumnezeu răsare soarele atât de târziu!”

Dar ca și cum Dumnezeu i-ar fi făcut pe voie, deodată se răsfiră din înalt mănunchiul strălucitor al razelor de soare, și peste câmpie năvăli un văl de aur. Fluturul își pâlpâi de câteva ori aripile și, din vârful galben al tulpinii de lumânărică, unde poposise de cu seară, își luă, zglobiu, zborul. Fiindcă nu fusese de mult pe la târg, o luă într-acolo.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Nu țin să precizez o formulă de artă.

Sînt destui critici savanți cari, din două linii și trei culori, vor zidi un sistem, vor înjgheba o problemă, opunînd asemănări sau stabilind comparații. Da, sînt destui cari se vor tăvăli prin cobalt sau indigo, etalîndu-se pe paleta bietului pictor, ca, în sfîrșit, să-și afirme personalitatea lor multiplă de oameni cari au colindat toate muzeele și pinacotecile din lume și, prin urmare, pot decreta.

Ceea ce vreau să însemn aci sînt numai impresiile primite direct, bucuria sufletească ce mi-a dat-o o oră trăită în expoziția deschisă de curînd la Ateneu. Las la o parte pentru astăzi delicatele acuarele ale d-lui Grant, care expune alături, și trec în sala unde domnește Verona.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Sus prin crângul adormit,
A trecut în taină mare,
De cu noapte, risipind
Șiruri de mărgăritare
Din panere de argint,
Stol bălai
De îngerași,
Cu alai
De toporași.
Primăvară, cui le dai?
Primăvară, cui le lași?