1794 – Palatul regal Christianborg din Copenhaga a fost distrus de un incendiu. Reconstrucția a durat până în 1828 dar clădirea nu a mai fost folosită ca reședință regală, devenind sediul al Parlamentului danez.
Boierul Toma privea de la fereastră cum creșteau, văzând cu ochii, troienele în ogradă. Niciodată nu i se păruse iarna mai plină de întristarea aceea care o răspândește căderea molcomă a fulgilor înfoiați de zăpadă. Cădea întruna ninsoarea, cădea fără să contenească, legănându-se ca penele, înceată, gânditoare parcă unde să se așeze. Îngropase ograda, legând-o de-a dreptul cu șleahul dinspre sat, prefăcuse șurile, șoproanele într-un singur morman, aruncase peste toate aceeași învelitoare albă, de sub care se părea că niciodată nu vor mai răsări lucrurile cunoscute. Boierul căuta să pătrundă cu vederea prin perdeaua deasă a ninsorii, dar nu putea; zarea se închidea sură. Căută să prindă cu auzul un vuiet, un strigăt, strigătul unui om din sat, lătratul unui câine, țipătul unei păsări înfrigurate. Nimic.
Un vulpoi coprins de boală, La putere foarte prost, Însă învățat în școală, Logica știind de rost, Făcu plan ca să vorbească Și să predice-n pustii; Se silea să dovedească, C-un stil dulce, vorbe mii, Că cu o simplicitate Și cu traiul cel cinstit, Cu năravuri lăudate, E oricine fericit;
* Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti organizează de la ora 10:00, un atelier de fotografie intitulat Memoria Clipei, cu Alex Damian, fotograful oficial al Festivalului George Enescu şi Astra Film Festival. Costul atelierului este de 60 de lei de persoană, cu un număr limitat de 20 de locuri. Înscrierea se face prin completarea următorului formular: https://forms.gle/p4CacokDfENn9FMv9
* Muzeul Național al Țăranului Român organizează, în perioada 25 februarie – 1 martie 2023, „Târgul mărțișorului” – ora 10:00, în curtea interioară a MNȚR, Aleea Samurcaș, sala Acvariu, holul de intrare – Studioul Horia Bernea
Dă-o-ncolo, Robert Browning, nu poate fi decât unul „Sordello”. Dar Sordello, şi Sordello-al meu? Lo Sordels si fo di Mantovana. So-şu prin spuma de mare. Foca se zbenguie-n rotocoale de stropi albi, valuri plescăie-n stânci, Fiica lui Lir, cu cap lucios, ochi de Picasso, Sub neagră glugă-mblănită, fiică sprintenă a Oceanului; Şi dă năvală talazu-n crângul de pe mal: „Eleanor: έλένας şi έλέπτολις!” (…)
S-a sculat de dimineață, s-a îmbrăcat repede, adică ce îmbrăcăminte? și-a pus halatul și scufia pe cap, și s-a scoborât în grădină. Dar n-a stat mult supt umbra rece a copacilor; îl chinuia parcă un gând ascuns, un gând îmbucurător care avea să se împlinească. Și ca și când ar fi fost să găsească această bucurie undeva, pe-o masă, în colțul vreunui sertar, boierul se grăbi să se întoarcă în odăița lui. Bău, pe jumătate, cafeaua, deschise geamul, și, când mănunchiul de raze se împrăștie pe podelele curate, începu să îngâne un crâmpeiu dintr-un cântec. Simțea o voioșie rară. O voioșie rară, el, care nu râsese de ani de zile, care nu mai ținea minte de când nu avusese o clipă liniștită, — liniștită în toată puterea cuvântului; o voioșie rară, el, sufletul chinuit de singurătatea celor patru odăi goale de lucrurile pierdute, în mezaturi, pentru datorii, — fapt ce îndepărtase pe toți ai lui.
publicată în Revista Familia, an. II, nr. 6, din 25 februarie/6 martie 1866 cu o notă la numele autorului Mihaiu Eminescu:
Cu bucuria deschidemu coloanele foaiei noastre acestui june numai de 16 ani, care cu primele sale încercări poetice trasmise nouă ne-a suprinsu placutu. Red.
De-aș avea și eu o floare Mîndră, dulce, răpitoare Ca și florile din mai, Fiice dulce a unui plai, Plai rîzînd cu iarbă verde, Ce se leagănă, se pierde Undoind încetișor, Șoptind șoapte de amor;
De-aș avea o floricică Gingașă și tinerică, Ca și floarea crinului, Alb ca neaua sînului, Amalgam de-o roz-albie Și de una purpurie, Cîntind vesel și ușor, Șoptind șoapte de amor;
De-aș avea o porumbiță Cu chip alb de copiliță, Copiliță blîndișoară, Ca o zi de primăvară, Cîtu-ți ține ziulița I-aș cînta doina, doinița, I-aș cînta-o-ncetișor, Șoptind șoapte de amor.