https://blog.revistaderecenzii.com/

Nu era decât Taniușa, mai frumoasă fată-n sat,
Albu-i sarafan la poale cu uzor roșu-i brodat.
Lângă râpă, după seară, Tanea umblă deseori.
Luna-n joaca sa cu ceața prinde iar hora cu nori.

Înclinase cârlionții zveltul, chipeșul flăcău:
„Tu, ierta-mă-vei, drăguță, mă însor cu alta eu.”
A pălit ca un lințoliu, ca și roua se răci
Gâța ei ca o năpârcă înnegrită șerpui.

„Ah, băiete c-ochi albaștri, vreau să-ți spun pe înțeles
Am venit să mă descopăr: pe-altul mire l-am ales.”
Dangăt nu-i la liturghie, zvon e vesel pentru miri,
Nunta trece pe căruțe, călăreți ascund priviri.

Nu bocește cuculeana – neamurile plâng mocnit:
A pus rană-n tâmpla Tanei orb mânerul de cuțit.
Coronița-n bobi de sânge pe-a ei frunte s-a-nchegat, –
Nu era, decât Taniușa, mai frumoasă fată-n sat.
1911
Traducere V.Bragagiu
Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-***nu-era-decat-taniusa–traducere-vbragagiu-poezie-id-21360/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ţi-a stins o vrăjitoare-n ochi cărbuni
Sau pentru ce bolesc de dorul lor?
Din boala asta s-ar putea să mor
Că prea mă pârjolesc negri-ţi tăciuni…

Mai bine lasă-ţi pleoapele pe ei
Să nu-i mai văd cum ard sub obroc.
Rămâie totul doar un simplu joc
Fără dureri şi fără de temei…

Dar nu rămâne, ştiu…Şi din belşug
Cresc flăcările-n jurul meu, de dor…
Iubito! vino iute c-un ulcior
Ca să-mi aduni cenuşa de pe rug…

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-cina-cea-de-dragoste-poezie-id-17654/

https://blog.revistaderecenzii.com/

1

David Pop iubea viața tihnită. Zbuciumările de nici un fel nu i-au plăcut niciodată. Râvnea liniște multă și muncă puțină sau chiar deloc; și izbutise să le aibă pe urma hărniciei tatălui său, un țăran aprig, sârguitor și zgârcit, care făcuse avere.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Din turmă lupul sur o oaie au răpit.
În codru s-au ascuns
Și pe mâncat s-au pus.
Iar șoarecul au mirosit
Aproape de mâncare;

Din borticica lui cu pază au ieșit,
S-au furișat prin frunzișoare,
Și tocmai de sub lup furând o fărmătură,
Țuști! iute-n crăpătură.
Iar lupul au pornit un răcnet foarte mare,
Urlând: „Săriți! Tâlharii!”

Asemenea s-au întâmplat
În târg o întâmplare:

De la jăcuitor tălharii au furat
O pungă cu parale,
Iar el la ceastie îndat-au reclamat.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Lupul_%C8%99i_%C8%99oarecul

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cosița verde-apleacă-n
Tinerii sâni fetești,
Ah, fiică de mesteacăn
Ce singurică ești?

Ce îți șoptește vântul,
Nisipul lângă val
Vrei pieptăn cu argintul
Din Luna de cristal?

Descoperă-mi ce taină
E-n gândul mlădios
Căci te iubesc și-n toamnă
Privesc doar dureros.

Mi-a spus fata gingașă:
„Prieten neștiut
În lacrimi ciobănașul
Azi noapte s-a zbătut.

Luna-mi prinsese-n plete
Poveștile de stea
Genunchii mei cu sete
El mi-i îmbrățișa.

Înfrânt de-așa dorință
Mi-a spus oftând în zori:
„Adio, porumbiță,
Până la noi cocori!”

Traducere V. Bragagiu

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-***cosita-verde-apleaca-traducere-v-bragagiu-poezie-id-23613/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Primenit de sărbătoare, gata de mult de ducă, Toma Lotru ședea mototol pe laviță, cu coatele rezemate de marginea mesei, cu obrajii scufundați în găvanele palmelor, privind țintă la un ochi de fereastră pe care gerul de astă-noapte zugrăvise sumedenie de figuri de gheață, ciudate și întortocheate ca visurile urâte ale unui om necăjit. Își bătea capul să le slovenească… Iată, colo-n mijloc, o minune mândră și mlădioasă, un trup frumos de femeie proptit și-n dreapta și-n stânga pe două matahale șterse și prelinse. Și jur împrejur se încolăcesc de-a valma iezme pocite, subțiri, dintre care se desprind și se împletesc, în rotocoale răzlețe, cununi de gheață argintie… Toma părea că începe să înțeleagă rostul acestor chipuri. Își încruntă sprâncenele, ca să le pătrundă mai bine, dar atunci un strop lat de apă se dezghiocă de sub pervaz, se prăvăli în cârligături mărunte peste miezul geamului și, deodată, toată icoana se mânji și toate florile se schimonosiră…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Prin urmare nu mă mai iubești,
nu mai vrei comori înflăcărate,
vrei de-acum comori adevărate,
fapte, nu himere și povești.

Zici acum că toate-au un sfârșit,
zici acum că toate-au fost doar daruri,
vrei pesemne dincolo de geamuri
să mă faci să cred că ai murit.

Ai dreptate, alte limbi vorbeam
şi-alte zări ținteam cu-aceleași vorbe
sub tristeți şi lacrimi monocorde
două frunți străine-ncrucișam.

Și cu toate-acestea am să-ți port
o frumoasă aducere aminte,
printre zeci şi sute de cuvinte
număr azi cu tine încă-un mort.

Prin urmare nu mă mai iubești.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-prin-urmare-nu-ma-mai-iubesti-poezie-id-9429/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un munte se trudea de facere cumplit.
Trei zile au vuit,
Încât se clătina pământul de sub el;
Dar în sfârșit s-au desfăcut

Și au născut:
Un șoricel!

Această fabulă ca muntele e veche;
Eu însă să vă spun secretu-i la ureche:

Sunt oameni de la care-aștepți
Minuni să vezi;
Așa vuiesc de tare
Când ei se socotesc că au vro treabă mare;
Iar cercetând în faptă,
Găsești isprava lor deșartă.

Spre pildă, eu ades scriu, șterg și iar gândesc,
Ca când o epică piimă născocesc;
Iar după trudă multă
În faptă mă trezesc cu o făbuliță scurtă.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Muntele

https://blog.revistaderecenzii.com/

— Tăticule! Tăticule! țiui Margareta, lovindu-se repede cu palmele peste piept, către Gonea Bobocel, care se necăjea să-și croiască drum cu coatele prin furnicarul de lume ce se grămădea la intrarea cafenelei.

Gonea se opri o clipă, întoarse capul și, văzând pe Margareta, îi strigă cu glas rebegit, zvârcolindu-se furios în puhoiul de oameni:

https://blog.revistaderecenzii.com/

Având tovărășie
La o negustorie,
Câțiva prieteni pe viață

Au câștigat mulțime de bani gheață.
Și adunându-se la casa lor obștească
S-au apucat folosul să-mpărțească.

(Dar sunt cam rare împărțele
Fără gâlceve sau smintele.)

Și-ai mei prieteni buni, câștigul împărțind,
S-au întărtat la sfadă.
Când, iată! deodată,

Aud strigând:
— Săriți! săriți! foc! casa arde!
— Lăsați și ne vom socoti pe urmă;
Dar trebuie să știți că mie mi se cade

Din cea de față sumă
O mie încă și mai bine,

Au zis dintre tovarăși unul.
— Iar mie în tot bunul
Vro două mi se vine,

Le zise lor un alt.
— Aidem însă! — Ba stați,
Și dreaptă partea mea îmi dați,

Strigară celalalt.
— Da pentru ce? Și cum?..

Sfădindu-se așa, prietenii văd fum
Cu pălălaie-n casă,
Și neputând să iasă,
Au ars ei toți, cu bani, cu tot.

Aici a zice pot:
Că la un rău obștesc, când cere trebuința
Ca să-l întâmpinăm puind unit silința;

Adeseori pierim obștește,
Când fieștecare
Strigând cu gură mare,

La interesul său în parte ațintește.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/%C3%8Emp%C4%83r%C8%9Beala