https://blog.revistaderecenzii.com/

Se înserează…

Armeanul se târăște pe lavița din fața prăvăliei, gâfâie grozav, își șterge fruntea cu o batistă roșie, mare cât un cearceaf, și apoi strigă Bertei să-i aducă armonica. E șchiop și spune tuturor că și-a pierdut piciorul în război. Și toată lumea îl crede. De ce adică nu l-ar crede?

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pianul automat cântă o horă zburdalnică. Spectatorii își șterg nădușeala de pe frunte. Un băiat cu tablaua aleargă printre bănci, țipând ca din gură de șarpe:

https://blog.revistaderecenzii.com/

Locomotivul ca fiara muge,
Din sânu-i scoate de tartar fum,
Și ca balaur șuierând fuge
Pe ferecatul cu șine drum.

O coadă lungă în urmă-i poartă:
Șir de vagoane cu călători;
Astfel vaporul fu de la soartă
Menit să poarte pe muritori.

— Ce naiba duce oare atâta greutate,
Și cu o repegiune cât nu e de crezut?

Zicea, în spaimă, calul l-al său de hamuri frate,
Când trenul a văzut.

— Eu! — i-a răspuns vaporul, c-un șuier de mândrie.
— Tu, tu? întreabă calul; dar spune-ne ce ești?

Și-a noastră datorie,
Cum poți să ți-o însușești?

Noi, caii, de când lumea, pe om l-am tot purtat.
Primblări de gust, vânaturi, călătorii, răzbeluri,
Amoruri, fapte grele și alte multe feluri
De ale lui capricii, noi i-am îngemănat…

— Domnule cal, ascultă, —
Vaporul întrerupse, — să-ți spun cât stau pe loc,
Căci, fără vorbă multă,
Tu ești în toată vremea un vrednic dobitoc,
Și eu sunt o putere ce când mă găsesc strânsă

Atunci mă întăresc;
Împrăștiată însă
Îndat’mă nimicesc.

Cunoaște dar secretul ce am de predomnire:
Puterea prin unice.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Nu se pomenea fată mai frumoasă în toată Ilva-Mică și-n împrejurimi ca Ileana Mariucăi lui Dosoftei. Se dusese vestea pretutindeni părului ei cel negru ca mura, des ca peria și lung ca un șarpe, buzelor ei cele roșii ca zmeura și umede ca o floare stropită de rouă. Nici n-apucase să împlinească șaisprezece ani, și se și găsi împresorată de pâlcuri de pețitori, cari de cari mai frumoși, cari de cari mai bogați. Dar Ileana nu vrea să vadă pe nimeni și nu vrea să audă de nimeni. Iar voința Ilenei era sfântă, căci pe Ileana toată lumea o răsfăța, până și mama ei cea vitregă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Am să vă spun de-o turmă și cele întâmplate
La stână; dar întâi vreau să vă amintesc
Că binele și răul, prin lupte ne-ncetate,

O lume cârmuiesc.
Că element, om, fiară, ființi nenumărate,
Prin lupte se nutresc,
Că oaia și cu capra, deși sunt o făptură,

Nu sunt de o natură.
Oaia, precum o știți,
E blândă-ascultătoare,

Iar capra-i șugubeață, și nu vă îndoiți
Că-i și cam săritoare.
Deci la o turmă bună, unde era oi mii
Și capre două, trii,
S-au auzit odată
O ceartă prea ciudată,
Căci oile ziceau
Cam astfel între ele,
Zbierând mereu:

— Voi, caprelor, în turmă sunteți niște lichele;
De ce dar ne conduceți ș-adese ne purtați?

Prin curături, ogoare, voi faceți stricăciune,
Voi despoiați copacii, pe garduri vă-agățați,

Iar noi pățim rușine;
Și oare nu-i mai bine

Să aveți voi turma voastră și singure să fiți?
— Nu — zise lor dulăul — voi, oilor, nu știți
Că lupul totdeauna din turmă dijmuiește
Și turma fără capre mai greu o risipește?
Iar unde-s frunte ele, eu încă am un dar:
Păzindu-vă din urmă, nu latru în zadar.

Credința câinelui pe oaie o păzește;
Dar ce va face omul cu-a lui societate
Când ea va fi legată ca turma, din păcate?

Găsi-va câine credincios
Să o asigureze de lup primejdios?..
Căci o societate în veci nu e întreagă,
Cât de un gând și cuget nu sunt cei ce-o încheagă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Chinovar pe boltă-așterne
Nu știu cine cu-un penel.
Între arborii poienii
Plânge-a râde-un clopoțel.

Văile-s întunecate,
Mușchiu-i poleit, ca nou.
Peste garduri și pătule
Luna scoate-un corn de bou.

Dinspre crâng răsare-o troika.
A ajuns în sat acum acum
Și-o ia drept spre larma horei,
Durgălind grozav pe drum.

Fetele privesc șăgalnic
La frumosul din iliș,
Păru-i zboară de sub cușma
Potrivită curmeziș.

Ca rubașca rozalie
Arde-amurgul câmpenesc.
Tengherele, clopoțeii
Încă tot mai flecăresc.

(1915)

Traducere Ioanichie Olteanu

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-chinovar-pe-bolta-asterne-poezie-id-16583/

https://blog.revistaderecenzii.com/

— Apropo, domnilor, ne zise într-o seară locotenentul Alexa Candale, dacă e vorba de ordonanțe, dați-mi voie să vă povestesc o întâmplare care pe vremea aceea, acu-s șase… da, tocmai șase ani, făcuse mare vâlvă-n țară…

Pe atunci făceam serviciu în G… un orășel așa și așa, destul de plăcut și de vesel. Aveam un colonel cumsecade, camarazi cheflii, și astfel, deocamdată, eram mulțumit cu soarta. Din întâmplare, însă —firește, era o femeie la mijloc — mă învrăjbii cu un pârlit de domnișor: martori, duel, îi rătezai o ureche și, din pricina asta, fui permutat de urgență la B… Suflam foc de necaz, dar n-aveam ce face: ordinu-i ordin, trebuia să plec numaidecât. Îmi luai calabalâcul de-a umăr, mă urcai în cel dintâi tren, și p-aci ți-e drumul spre noua garnizoană.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Nu-i bine când pânzarul se-apucă de cusut,
Iar croitorul de țesut.
Și e desigur totdeauna
Că cine multe întreprinde
Nu scoate-n capăt nici pe una,

Ba încă râsul lumii adese își aprinde!

O știucă prea colțată, jaluză, de soi rău,
Văzând odinioară
Motanul de la moară

Cum șoarecii vânează… căzu la el mereu
Cu multă rugăminte, s-o ieie la vânat.

— Dar spune-mi: cunoști oare
Tu astă vânătoare?

O întrebă motanul. — Nu-i lucru minunat
— Răspunse mândră știuca — de-a prinde șoricei,

Când prindem costrășei!

— Prea bine; hai la treabă! Tu, dar, vei lua sama
Aproape de lăptoc,
Iar eu — zise motanul — mă duc să păzesc vama
Pe lângă poloboc.
Toți șoarecii din moară

Aice au să-ți vie; vânează și-i omoară.
Noroc! Noroc!
Mergând la loc, motanul s-a apucat de treabă
Și, foarte-n grabă,
Mulțime de șoricărit
El a vânat, a omorât.

Apoi și la tovarășa a mers, dar ce să vadă!
Mai, mai, murinda știucă, ciuntată, fără coadă,

Pe care șoarecii i-a ros,
Abia ruga, prin semne, s-o tragă pân’ la baltă.
Motanul, credincios,
A tras-o, dar îi zise: „Vecină! de-altă dată
Păzește-ți rânduiala:
Nu te-apuca de ce nu poți
În capete să scoți

Și nu-ți mai vârî botul unde nu-ți fierbe oala.”

https://blog.revistaderecenzii.com/

„To die is landing on some silent shore
Where billows never break, nor tempests roar;
Ere well we feel the friendly stroke, ‘tis o’er.“

Samuel Garth (1661 – 18 January 1719)