https://blog.revistaderecenzii.com/

„Sosisem, prin urmare, la Sihla, adică la acel loc pierdut în creierii munților, în care numai vulturul cu zbor îndrăzneț mai străbate, din când în când, pe căile fără de urmă ale aerului. Până atunci, Sihla era pentru mine o închipuire, ce ținea mai mult de domeniul poveștilor. Cunoșteam locul acesta numai din spusele unora și ale altora; și acele spuse atâta se încrucișau și mânau lucrul peste marginile firești, încât totdeauna, când mă gândeam Pe-aici e drumul spre locul durerilor (D a n t e , Infernul) (trad. autorului, ital.).

https://blog.revistaderecenzii.com/

„S-ar zice că natura a întipărit aicea o dulce și primăvăratică sărutare pe sânul munților iernatici și că, sub această sărutare de nesfârșit amor, au răsărit, ca prin farmec, milioanele de flori strălucitoare, ce acopăr întinderile ondulate și dulci; că sub ea s-a născut acea lină și răcoroasă adiere, ce veșnic suspină în acest loc, și că pâlcurile de mesteacăni, cu ramuri despletite și cu trunchiuri de argint, nu sunt semănate ici și colea decât spre a chema pe drumețul obosit să guste, pe un așternut de flori, o clipă de visuri și de negrăită fericire. Ș-apoi, cine n-a auzit în acest loc pe greierul șuierător și pe cosașul răgușit, locuitori nevăzuți ai miriștii uscate, cântându-și eternul lor cântec sub miezul zilei înflăcărat, cine n-a ascultat aicea pe gaița gâlcevitoare certându-se cu alta pe creanga vreunui fag, acela, desigur, n-a avut prilejul să se îmbete de cel mai dulce și mai dumnezeiesc concert, pe care cântăreții naturii îl execută pe niște note necunoscute încă din scara muzicii omenești. Aici e, fără îndoială, paradisul pământesc al vremurilor noastre și… nici un înger cu sabie de foc nu străjuiește la porțile lui… Adam și Eva pot intra și, după voie, pot ieși fără teamă de strășnicia poruncilor dumnezeiești…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Articol apărut în revista „Flacăra” din 29 octombrie 1911

Mi se cere să scriu un articol. Nu pot să refuz. Cu toate acestea, rog să nu se uite că meșteșugul meu nu e să scriu. Eu știu să zbor. Din pana, ce cu sila mi se pune azi în mână, eu am făcut aripă de înălțare. Să smulg acum din aripă o pană ca să fabric proză? După câte știu eu, o singură aripă poate produce pene de scris bune: aripa de gâscă. Vedeți la ce păcăleli se expune omul nedeprins cu stilul.

https://blog.revistaderecenzii.com/

„Stăturăm două zile în Văratic. Cu această împrejurare mă putui încredința că oaspeții obișnuiți ai mânăstirii aveau cuvânt să petreacă aicea câte o lună sau două. În adevăr, aerul, apa, preumblările, societatea chiar sunt atâtea lucruri care îndeamnă pe mulți a ieși din vârtejul orașelor mari și a căuta odihna sufletească în aceste locuri însuflețite de o viață mai dulce și mai tihnită.

https://blog.revistaderecenzii.com/

VARIANTA 1

Din an în an sosesc la noi
La geam cu Moș Ajun,
E ger cumplit și drumu-i greu
Dar e-obicei străbun.

E sărbătoare și e joc
În casa ta acum
Mai sunt bordeie fără foc
Dar vine un an mai bun.

E veselie și e cânt
În casa ta acum,
Dar nu uita când ești voios,
Române, să fii bun!

Veniți, veniți de sărbători
Veniți, veniți cântând
Să fie rodnic Anul Nou
Și pace pe pământ!

Să fie pruncii sănătoși,
Să crească năzdrăvani,
Voi oameni buni și trecători
Mulți ani, mulți ani, mulți ani!

VARIANTA 2

Din an în an sosesc la noi
La geam cu Moș Ajun,
[E ger cumplit și drumu-i greu
Dar e-obicei străbun.] – bis

Azi cu strămoșii cânt în cor,
Colindul sfânt și bun.
[Tot „Moș” era și-n vremea lor,
Bătrânul Moș Crăciun.] – bis

E sărbătoare și e joc
În casa ta acum
[Dar sunt bordeie fără foc
Și mâine-i Moș Crăciun.] – bis

Acum te las, fii sănătos,
Și vesel de Crăciun.
[Dar nu uita, când ești voios
Romane, să fii bun!] – bis

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Din_an_%C3%AEn_an

https://blog.revistaderecenzii.com/

traducere de Lazăr Iliescu


Porci mari, cu pielea roză şi grasă, cu purcele,
Împestriţau livada şi grohăiau sonor;
Vârându-se-n gunoaie, prin curţi şi pe ogor,
Bălăbăneau lăptoase şi pline ţâţe grele.

În bălegarul moale, de soare cald brăzdat,
Intrau până la burtă în zeama puturoasă;
Adulmecându-şi udul din balega cleioasă,
Simţeam fiori cum parcă prin piele îi străbat.

Noiembre era luna tăierilor. Prin curţi,
Îşi ţâţâiau în ţărnă, greu, ţâţele sub burţi.
Erau grăsime numai: ochi, gât şi fălci şi coadă.

Când le pârleau şoriciul şi părul lucitor,
Curgea printre şezuturi osânza de la noadă…
Şi se-ncingea foc vesel pe rugul morţii lor.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/emile-verhaeren-porcii-poezie-id-7161/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Nu este-aşa că-n ciuda acelor proşti şi răi
Ce vor privi cu pizmă a noastră bucurie,
Vom fi arare mândri şi buni în veci cu ei?

Nu este-aşa că-n tihnă şi plini de voioşie
Vom merge calea dreaptă ce steaua ne-o arată,
Nepăsători de cine ne vede ori ne ştie?

Răznite ca-ntr-o neagră pădure fermecată,
A noastre două inimi cânta-vor în iubire,
Cum cântă noaptea două privighetori deodată.

Iar lumea, de-o fi bună cu noi, ori cu-ndârjire,
Puţin o să ne pese. De-ar fi să ne sfâşie,
Nici dragoste, nici ură, nimic n-o să ne mire.

Legaţi de cea mai scumpă şi trainică frăţie,
Ca într-o za vrăjită noi vom păşi-n lumină,
Iar teamă de nimica atunci n-o să ne fie.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/paul-verlaine-nu-este-asa-poezie-id-19512/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Oboseala

Mai blândă, tot mai blândă, ci mai blândă-mi fii!
Iubirea mea, umbreşte-ţi febra luxuriantă.
Chiar şi-n tăria patimii, vezi, orice-amantă,
Ca şi o soră, pacea află-a dobândi.

Mai galeşă, cu mângâierea consolantă,
Suspin domol, priviri legănătoare. Şi,
Ştii, taina îmbrăţişării, spasmul, nu e zi
Să fie cum e un sărut de fascinantă!

În sufletu-ţi, copilă, vorba mi-o întorni,
Sălbaticul tău sânge-ntr-una sună-n corn!…
Ci ducă-se-n cerşit! Ce-ţi pasă dacă sună?

Să ţinem fruntea lângă frunte, mâna-n mână,
Fă-mi jurăminte ce-i călca-ntr-o săptămână!
Şi hai să plângem, tu, micuţa mea nebună!

Sursa: https://poezii.citatepedia.ro/de.php?a=Paul+Verlaine

https://blog.revistaderecenzii.com/

Întinde brațul… Și, din pălărie,
Ca prin minune-ncep acum să iasă
Un porumbel, un iepure de casă,
Cutii, panglici, o-ntreagă florărie.

Dar, hocus-pocus, binișor o lasă
Cu gura-n jos… E altă boscărie:
De sub joben apare-o farfurie
C-un șnițel bine garnisit, pe masă.

Așa, mereu… Și vulgul cască gura
La cel ce pare c-a învins Natura,
El concurează pe copiii Muzii.

El, din nimic, îți dă fripturi și poame
Și, totuși, rabdă uneori de foame…
E fabricantul nostru de iluzii.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/M._Codreanu:_Sonete_parnasiene

https://blog.revistaderecenzii.com/

Firavii pomi şi cerul spălăcit,
L-a’ noastre haine, parcă tot zâmbesc,
Când ele, nonşalante, strălucesc,
Plutind ca nişte-aripi, cu-n fâlfâit.

Şi apa din bazin se înfioară
De vântul lin, iar soarele pe-alei
Reduce umbra crengilor de tei,
Făcând-o-albastră, parc-ar sta să moară.

Escroci plăcuţi, ibovnice şarmante,
De jurăminte, inimi dezlegate,
Noi oferim la toţi cu bunătate
Si-amanţii tachinează pe amante,

A’ căror mâini subtile ştiu oricum
Să dea ades un suflu, la schimbare
Cerând răsplată doar o sărutare
Pe vârful degetului mic şi, cum

Cumplit e gestul, chiar peste măsură,
Printr-o privire seacă-i pedepsit.
Dar contrastează-n urmă, negreşit,
Cu iertătoarea gurii strâmbătură.


Traducere de Aurel Oancea

Sursa: https://poetii-nostri.ro/paul-verlaine-la-plimbare-poezie-id-9123/