https://blog.revistaderecenzii.com/

întreprins la Roma, la 1811, când în ceri se vedea cometa cea mare

Nu țintiți de-acuma ochii cătră steaua înfocată,
Ce întinde preste ceruri coama sa de ră menire.
E deprinsă de mult Roma cu asemenea privire,
Azi minune mult mai mare o femeie ni arată.

Spre-a supune voiei sale calea vânturilor dată,
Nestatorinic ușor aer îl închide-n văl subțire,
Preste nouri zboară luntrea prin asemene urzire,
Cu odorul cel mai dulce a naturei încarcată.

Înmândrit-atunci natura d-o ființă-așa dorită,
I deschide-a ei secrete, ce-i a lumei armonie,
Și cu ea domnia-mparte preste sfera cea stelită.

La pământ, de unde zboară, de-amu nu mai vra să vie,
Că puternicul ei cuget mai înalt o tot învită,
Și în ceri de nu ajunge, este deamnă ca să fie!

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/%C3%8En_ocazia_zborului_aerostatic_a_madamei_Blanchard

https://blog.revistaderecenzii.com/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Văzându-l pe Patrocle răpus
el, cel viteaz, şi tânăr, şi puternic –
caii lui Ahile în plâns au izbucnit;
se revolta firea lor cea nemuritoare
privind opera morţii, la care erau martori.

Şi scuturându-şi capul, cu coamele săltând,
pământul cu copita izbeau şi pe Patrocle
îl jeleau, simţindu-l ne-nsufleţit, nimicit,
abject cadavru-acuma – fără spirit –
lipsit de apărare – fără suflu –
din viaţă reîntors în Marele Neant.

Zeus, văzând plânsul cailor săi cei veşnici,
se întristă: «La nunta lui Peleu,
îşi zise el, am fost nesocotit;
nu trebuia să vă fi dăruit, bieţii
mei cai! Ce căutaţi acolo, pe pământ,
printre muritori jalnici, ce-s jucăria sorţii?
Pe voi, feriţi de moarte, ca şi de bătrâneţe,
vremelnice necazuri vă chinuie acuma. Părtaşi aţi devenit
cu oamenii, la suferinţă lor.» Dar cei doi nobili cai
vărsau amare lacrimi, mai departe,
plângând al morţii nenoroc etern.

Sursa: http://poetii-nostri.ro/konstantinos-kavafis-caii-lui-ahile-poezie-id-33395/

https://blog.revistaderecenzii.com/

De miresme aerul e greu
în mai
Precum uleiul sfânt
De muzici parcurile metropolis
Se leagănă
Ca o cireadă migrătoare
De elefanţi
Prin dunele natale.
Treci gând printre culorile ce ţipă
O dată cu viorile în grădini
Şi tăvăleşte-te ca o pisică
În artă, în cupe, în fraze şi venin
Prin flora tropicală de afişe
În grădina fântânilor
În vise
Şi în rufe vaporoase de batistă.
Oraş cu paratrăsnete în stea
Şi-aprins de gală în bezne ca o navă,
Dăruie-ţi scările, mansardele, terasele,
barăcile ce se răsfaţă-n slavă
Şi spulberă-mi în ritmul tău făcut
Şi în şoaptele şi în tufele cu rozii
Pe urma îngerilor tăi de ceară
Şi a hohotului tău pierdut
Dans îndârjit al vremii care moare.

Sursa:

http://poetii-nostri.ro/ion-vinea-cosmopolis-poezie-id-21434/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Necunoscut – străin în Antioh – omul din Edessa
scrie și scrie. Și în sfârșit, acolo,
ultimul cânt este făcut. Asta face

optzeci și trei de poezii în toate. Dar atât de multă scriere,
atât de multe versuri, tulpina intensă
de frazare în greacă, a purtat poetul afară,
și acum totul a dispărut.

Dar dintr-o dată gândul îl scoate din degetul său:
sublimul „Acesta este omul”
pe care Lucian o auzise odată în somn.

Sursa: http://poetii-nostri.ro/konstantinos-kavafis-acesta-este-omul-poezie-id-35014/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Tu vezi în mine anotimpul când
Pierită frunza, galbenă şi rară,
În ceaţa rece-atârnă tremurând
Pe crengi ca-n strane-n care veri cântară.

În mine vezi treptat cum amurgeşte
O zi,pe urma soarelui apus,
Ce-ncet, încet, spre noapte-o îmbrânceşte,
Pecetea ăstei morţi de cum i-a pus.

În mine vezi cenuşa ce se-ncinge
Pe jarul tinereţii ei scrumit,
Ca-n patul morţii unde-ncet se stinge
De-acelaşi dor ce-n vremuri l-a hrănit.

Sursa: http://poetii-nostri.ro/william-shakespeare-sonet-lxxiii-poezie-id-5976/

Tu asta vezi, şi asta-ţi dă avânt
Să ţii la ce vei părăsi-n curând.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Când Isus cu cel din urmă dureros a lui suspin
A deschis, murind, morminte, tremurat-au sântul munte,
Se trezi Adam în tartar și-n păreri c-un serafin
La județ cu-ai săi îl cheamă înălță anoasa frunte.

Cufundat în cugetare de mirare, spaimă plin,
Din a umbrelor tuneric râdecând gene cărunte,
Vede-un înger și-l întreabă: Cine-i cununat de spin,
Ce pe cruce-arată lumei coasta ș-a lui tâmple crunte?

Când află că Urzitoriul de luceferi, de putere,
Învățând, dând mângâiere, fere bând, capu-au plecat,
Revărsă amar-oftare, din ochi lacrimi de durere.

Și-nturnându-se spre Eva, zise-i: Iat-a triumfat
Preste-ntunecata boltă din a ceriurilor sfere;
Cel ce pentru noi murit-au, înviere azi ni-a dat!

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Moartea_lui_Isus

https://blog.revistaderecenzii.com/

Azi Curtea Veche e ruină goală…
În cimitir zac negre cruci crăpate,
Cu slove-adînci, chirilice, săpate,
Doar vîntul nopții-n ierburi dă răscoală !

Cînd însă-n turlă ceasul tainei bate,
De prin morminte umbre mari se scoală !
În șoapte, pe furiș, vin toate-n sală
Și țin divan subt bolțile surpate.

Boieri bătrîni de-acuma două veacuri,
Ei pun la cale treburile țării ;
Vor să trimită cărți de jalbă Porții…

Din răsărit, prin albele cerdacuri,
În casa unde tăinuiesc boierii
Crai-nou pătrunde ca un sol al morții…

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Boierii

https://blog.revistaderecenzii.com/

Zilele cele frumoase ale toamnei din anul 1817 își luaseră zborul, împreună cu plăcerile ce procură ele locuitorilor României. Iarna se arătase cam de timpuriu și vântul de la miazănoapte începuse din vreme a sufla cu tărie acea răceală care amorțește natura, despoaie arborii și acoperă țarinile și orașele cu vălul întristării și al monotoniei.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cât ți-s dator, o, stea mult grațioasă,
Că-n primăvara a vieței mele
Tu m-ai ferit de strâmbe căi și rele
Și m-ai condus pe calea virtuoasă!

Tu-n sân mi-aprinzi făclia luminoasă,
M-ai adăpat l-ascree fântânele,
Și când viața-mi îndulcesc prin ele,
Desprețuiesc chiar soarta fioroasă.

Ca să doresc a vieței nemurire
Mă-ndeamnă raza-ți care-n ceri se vede,
Cum statornică urmează-a ei rotire.

De la țărmul fatal vasul purcede,
Ș-amu, plutind prin marea de pieire,
A ta rază la port mă va încrede.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/C%C4%83tr%C4%83_planeta_mea