https://blog.revistaderecenzii.com/
Paștele, un cuvânt sacru în viața oricărui creștin, este una din marile sărbători ale omenirii, însemnând triumful vieții asupra morții, al luminii asupra întunericului, al izbăvirii și se crede că este specific numai oamenilor.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Despre îmbrăţişări (II)
Cu siguranţă că aşa cum ne este foame de hrană, ne este câteodată „foame” de iubire, avem nevoie de o porţie de compasiune, afecţiune, de un strop de căldură sufletească – iar cel mai simplu remediu ar fi o îmbrăţişare…dar…
V-aţi pus vreodată întrebarea: eu câte îmbrăţişări ofer şi primesc pe zi, sau într-o săptămână? În ce măsură mă hrănesc sau mă privez de acest medicament miraculos pentru suflet şi corp? Din ce motive ceva atât de simplu şi benefic a devenit ceva destul de rar?
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Vremuri au trecut, vremuri au venit, cu bune și cu rele, multe s-au schimbat, dar el, mărțișorul, a supraviețuit, aducând cu el bucuria venirii primăverii, a prospețimii, a revigorării, a învingerii binelui de către rău, a morții de către viață.
Milenii de existență l-au diversificat, dar l-au lăsat același în esența lui.
I-au rămas neschimbate componența, o amuletă prevăzută cu un șnur, în general, în culori de alb și roșu, și semnificațiile.
S-au schimbat materialele din care este confecționat, formele pe care la ia și felul și timpul în care este purtat.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Despre îmbrăţişări (I)
Puţini ştiu că data de 21 ianuarie este declarată „Ziua îmbrăţişărilor”. Ideea în sine mi se pare atât frumoasă, cât şi un serios semnal de alarmă… Adică chiar avem nevoie de a ni se reaminti de un gest atât de simplu şi uman? Sau trebuie să celebrăm ceva ce ar trebui să fie la fel de normal ca băutul apei?
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Muzica este probabil cea mai veche şi fidelă prietenă a mea, care întotdeauna mi-a fost alături la bine şi la greu. Mi-a dat putere, inspiraţie, m-a educat şi m-a făcut să visez, m-a transportat în lumi imaginare sau reale, mi-a spus poveşti şi m-a făcut să dansez, să mă bucur de viaţă şi de oamenii din jurul meu.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Sc. a VI-a: – În camera 307 a Vilei Păltiniș din Sinaia; – Paul, Octav, Elian.(A doua zi de la sosirea în stațiune)
– PAUL: Cum ai găsit atât de repede o femeie atât de frumoasă, domne Octav?
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Odată cu 14 februarie, românii au parte de o perioadă cumva controversată, percepută în moduri diferite. Doamnele şi domnişoarele consideră zilele de Sf.Valentin, Dragobete, 1 şi 8 martie ca fiind ocazia anuală pentru a primi şi a oferi semne de dragoste şi apreciere.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Gândindu-mă la persoanele providenţiale mie – indiferent dacă au avut o prezenţă punctuală sau una mai îndelungată în viaţa mea – realizez că de foarte puţine ori am reuşit să le mulţumesc, să le arăt aprecierea şi recunoştinţa mea pe măsura ajutorului primit.
Mă refer mai ales la acele momente şi persoane cheie care apar şi dispar mai înainte să te dezmeticeşti, în experienţe care te tulbură atât de mult, încât îţi este greu să reuşeşti, în acele clipe, să îţi exprimi gratitudinea în toată profunzimea ei. Iar, apoi, acele momente trec, persoanele providenţiale dispar, aşa că, atunci când vrei să le mulţumeşti, constaţi că nu mai ai cui…
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Despre oameni providenţiali (I)
În mod cert, prima persoană providenţială din viaţa mea a apărut la începutul începutului, când nici nu mă născusem bine, dar deja nu mai trăiam. Am fost declarată moartă la intrarea în această lume şi aruncată undeva pe jos, într-un lighean cu deşeuri al maternităţii. Acum prioritatea era să fie salvată mama – o slăbănoagă de circa 50 kg hăcuită ca să nască normal, fără cezariană, un copil (enorm pentru ea) de 4,5 kg. Toată echipa se concentra asupra mamei, cu excepţia unei asistente care, în ciuda ordinelor şi ameninţărilor primite de la medic, a insistat să vină la făt – adică la mine – să mă scoată dintre gunoaie şi să reia manevrele de resuscitare. Asistenta se numea Carmen şi îi port cu recunoştinţă numele în actul constatator eliberat de spital (aşa cum a dorit mama), chiar dacă el nu mai apare şi în certificatul de naştere eliberat ulterior (aşa cum a dorit familia).
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Poveşti din trafic
Cea mai mare nevoie de pastilele mele de fericire o am când ies în oraş la ore de vârf (şi mă apucă disperarea), pentru că Bucureştiul îţi consumă viaţa în trafic. Nici nu trebuie să fii statistician ca să calculezi cât timp din viaţă pierzi cu deplasarea prin acest oraş cronofag. Evident că sunt şi acele excepţii fericite când oamenii se pot deplasa pe jos, cu bicicleta sau cu metroul … dar marea majoritate a bucureştenilor sunt dependenţi de transportul în comun de suprafaţă sau de un autoturism, ceea ce înseamnă ore bune petrecute în trafic. Personal, am constatat că am două variante când este vorba de blocajul în trafic: să las – sau să nu las disperarea să mă copleşească – şi să caut variante. Să transform cumva pierderea în câştig. Aceasta nu este o idee originală – dacă majoritatea pasagerilor stau cu nasul in telefon, şoferii blocaţi în trafic aleg să rezolve diverse mici treburi: unii beau o cafea, sau mănâncă ceva, sau încep/continuă la telefon programul de lucru, alţii fac liste cu sarcini şi priorităţi, unele doamne se machiază …Fiecare încearcă să depăşească constructiv stresul pierderii de timp din trafic.
Continuă să citești